Faliment inevitabil
4 octombrie 2011
Guvernul elen afirmă că se confruntă cu insolvabilitatea, dacă nu obţine următoarea tranşă, de 8 miliarde de euro, a creditului din fondul de urgenţă european. De fapt, ar fi ajuns în sapă de lemn chiar în această clipă, întrucât n-ar mai avea cum să-şi plătească angajaţii şi din ce să-i întreţină pe pensionari.
La rândul lor, miniştri de finanţe din cele 16 ţări ale zonei euro afirmă că nu e adevărat ce susţine Atena, că falimentul grecesc nu ar surveni decât în noiembrie, dacă statul nu primeşte tranşa următoare.
Cum se explică oare această contradicţie? Simplu: ambele părţi încearcă să creeze şi să aplice presiuni, fără să ţină seama prea mult de fapte şi de date.
La începutul verii a devenit clar că Grecia nu va fi în stare să respecte limitele convenite ale deficitului ei. De ce oare confirmarea acestei informaţii, de multă vreme caduce, a provocat la burse căderi libere ale valorilor acţiunilor rămâne un mister. Sau, dacă preferaţi, psihologie.
Sub presiune se află în special băncile care dispun de un număr mare de obligaţiuni greceşti precum banca franco-belgiană Dexia. Încât incapacitatea de plată a Greciei, respectiv iertarea ei, fie şi doar parţială, de datorii, va veni cu siguranţă. Cu cât va întârzia mai mult, cu atât va fi mai scumpă.
Ştergerea datoriilor greceşti ar putea deveni necesară în noiembrie. Tocmai de aceea se amână transferul următoarei tranşe a împrumutului. În prealabil trebuie pregătiţi creditorii. În speţă băncile, americane şi europene care deţin obligaţiuni greceşti.
Cele mai puternic afectate vor fi, cu siguranţă, băncile greceşti, la care s-a îndatorat statul elen. În fond, eforturile de salvare a Greciei, depuse de FMI, UE şi Banca Centrală Europeană sunt strădanii menite să protejeze şi să izbăvească de marele pericol sistemul bancar european.
Se întrevede însă că nu se vor putea salva toate băncile europene şi greceşti. Unele, precum Dexia, ar putea fi transformate în aşa-zise bad banks, bănci rele, depozitare de obligaţiuni lipsite de valoare, pentru care va garanta fondul european de salvare EFSF, sau, mai precis, contribuabilul european.
Dar fondul n-o va putea face decât după ce toate statele din zona euro vor fi ratificat extinderea sa. Rămâne de văzut cum vor vota olandezii şi slovacii. Iată de ce, s-a descoperit, până una alta, e destul timp până în noiembrie pentru salvarea statului elen.
Cu alte cuvinte, clasa politică încearcă să câştige timp pentru a pregăti falimentul Greciei. Nu e clar nici până azi ce repercusiuni va avea acest demers asupra unor ţări ca Spania şi Italia. Limpede este, în schimb, că, aşa ca până acum, nu se mai poate. Reeditarea odată la trei luni a tragediei greceşti nu face decât să-i angoaseze pe investitori fără să calmeze pieţele câtuşi de puţin.
Motiv pentru care, oricât de groaznic ar fi, sfârşitul agoniei ei este de preferat unei come fără de sfârşit. Realitatea este că experţii financiari nu ştiu cu precizie ce anume ar antrena reeşalonarea datoriilor greceşti în sistemul bancar.
Următorul summit al liderilor europeni va avea loc la 17 octombrie. Atunci se vor şi lua deciziile. Continuarea pe acelaşi drum nu mai e de-ajuns.
În paralel cu eforturile clasei politice, băncile centrale europene şi-au luat măsurile de precauţie necesare pentru amortizarea şocului unei noi crize bancare. Şi grupul ţărilor emergente susţine aceste măsuri pentru a evita declanşarea unei crize financiare globale.
Demersurile cu pricina au, fireşte, menirea de a linişti bursele, care sunt, iată, atât de incredibil de nervoase şi sensibile. Dar şi aceasta este, evident, psihologie.
Autor: Bernd Riegert/ Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident