Faţa conciliantă a lui Putin

Cornelia Rabitz/Petre Iancu

Preşedintele Rusiei şi-a suprins gazdele germane şi în genere pe europeni, - anunţînd încă de la începutul summitului său cu Gerhard Schroeder că e gata să discute despre probleme interne ruseşti, despre chestiunea libertăţii presei în Rusia şi chiar despre conflictul cecen. Ceea ce nu l-a împiedicat să se înfurie vizibil la finele vizitei lui la Berlin, din pricina demonstranţilor germani care s-au folosit de prilej spre a revendica încetarea războiului din Caucaz. Vladimir Putin nu vrea fireşte să dezbată sensibilul subiect cu oricine, oricând şi oricum.

Că liderul de la Kremlin se arată cu toate acestea dispus iată, să abordeze în fine măcar pe plan european eventualitatea soluţionării litigiului cecen, demonstrează cât de gravă este criza. Situaţia din Cecenia nu s-a ameliorat defel în ultima vreme, ba dimpotrivă s-a înrăutăţit. Încălcările drepturilor omului de către ambele tabere, distrugerea infrastructurii regionale şi sărăcirea tot mai accentuată a populaţiei din zonă au luat proporţii de-a dreptul dramatice. Normal ar fi ca Putin să înţeleagă aşadar că soluţionarea pur militară a problemei cecene e o himeră şi că stăruinţa în respingerea categorică a oricăror negocieri nu va scoate situaţia din fundătura în care se află. Clar e, pe de altă parte, că litigiul cecen a devenit un obstacol major în relaţiile Moscovei cu occidentul. Incât preşedintele şi cancelarul – ale căror relaţii de prietenie personală sunt notorii – mizează în prezent asupra unui dialog şi asupra întăririi democraţiei şi societăţii civile din zonă. Cum se poate promova un atare program câtă vreme Rusia se află ea însăşi pe drumul unei tot mai accentuate despărţiri de democraţie e greu de înţeles.

Conform discuţiilor dintre Putin şi Schroeder cecenii ar urma să obţină ajutoare economice. E însă foarte posibil ca aceste oferte să fie tardive. Ridicarea nivelului de trai cecen – oricât de importantă ar fi – riscă să nu fie suficientă. Fiindcă vechiul conflict politic şi cultural s-a transformat de mult într-un ghem extrem de complex de probleme. Islamiştii din zonele învecinate au aţîţat masiv focul mocnit al luptei dintre ceceni şi ruşi, întreaga regiune devenind un focar terorist. Nu este exclus totuşi să se mai poată limita întrucâtva pagubele provocate de greşelile politice din trecut, pare să creadă Berlinul.

Dar ce îl va fi determinat pe Putin să-şi schimbe atât de radical poziţia? Influenţa lui Schroeder asupra liderului de la Kremlin nu poate fi decât superficială. Cancelarul german se consideră un mediator între UE şi marele ei vecin de la răsărit. Dar, până acum Schroder n-a reuşit să dovedească nimănui că în convorbirile sale cu Putin a abordat măcar între patru ochi uriaşele carenţe şi probleme ale Rusiei, - întinsa corupţie, absenţa libertăţii presei şi a independenţei justiţiei, puterea tot mai extinsă şi mai despotică a preşedintelui, imensele discrepanţe sociale din federaţie.

Cu toate acestea, summitul germano-rus nu poate fi cotat drept un eşec total. La urma urmei Rusia pare gata să înceapă să-şi plătească măcar în parte enormele dartorii externe, ceea ce nu poate decât să-l bucure pe ministrul german al finanţelor, Hans Eichel, a cărui visterie suferă cronic de lipsa unor venituri satisfăcătoare. Apoi s-au încheiat diverse acorduri, importantă pentru viitor fiind în special o înţelegere care, graţie unui fond salutar de 6 milioane de euro, va promova schimburile şi întîlnirile dintre elevi şi studenţi. E clar însă pe de altă parte că dialogul germano-rus nu trebuie să limiteze la cooperarea economică şi la contactele dintre liderii politici. Deşi relaţiile bilaterale rele sau reci din trecut sunt actualmente bune şi solide se impune ca disensiunile şi divergenţele dintre Moscova şi Berlin să fie articulate clar, nu măturate sub covor.