Fără cote fixe pentru preluarea de migranți naufragiați | Europa | DW | 09.10.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Fără cote fixe pentru preluarea de migranți naufragiați

Migranții duși de navele organizațiilor neguvernamentale în Italia sau Malta ar trebui distribuiți la nivelul UE. Un mecanism în acest sens nu a fost găsit nici după reuniunea miniștrilor de Interne ai UE.

Migranți ajunși pe mica insulă italiană Lampedusa cu ajutorul navelor private

Migranți ajunși pe mica insulă italiană Lampedusa cu ajutorul navelor private

Germania, Franța, Italia și Malta nu au ajuns foarte departe cu propunerea vizând stabilirea unui sistem de cote pentru distribuirea migranților salvați în apele Mării Mediterane. La întâlnirea miniștrilor europeni de Interne, desfășurată la Luxemburg, nu au existat informații concrete în legătură cu cine ar fi dispus să preia migranții din Italia în țara sa. În urmă cu două săptămâni, în cadrul unui mini-summit organizat în fortăreața St. Angelo din Malta, ministrul german de Interne, Horst Seehofer și omologii săi din Franța, Italia și Malta au stabilit că marți, în cadrul întâlnirii din Luxemburg, vor fi luate decizii ferme. 

Numai că la Luxemburg, 12 state europene au declarat că vor acționa de la caz la caz și numai clarificarea viitoarelor detalii tehnice. De asemenea, în toate cazurile de apariție a navelor de salvare în apele teritoriale ale Italiei sau Maltei rămâne necesară stabilirea la telefon cine și ce migranți vrea să preia. Totuși, ministrul federal de Interne, Horst Seehofer, s-a declarat mulțumit de rezultatul consultărilor. Sistemul, a spus el, ar putea servi drept model pentru reformarea politicii europene de azil, admițând totodată că mai sunt de depășit numeroase obstacole. 

Fără cote obligatorii

Ministrul federal de Interne, Horst Seehofer

Ministrul federal de Interne, Horst Seehofer

Comisarul european pentru Migrație, Dimitris Avramopoulos a cerut statelor membre să pună capăt discuțiilor nedemne privind distribuirea migranților salvați de navele ONG, spunând că nu se poate lucra cu soluții ad-hoc, ci este nevoie de mecanisme permanente în domeniul migrației. 

Însă președinția finlandeză a Consiliului European nu a reușit să facă posibil compromisul sperat. Finlanda însăși refuză să accepte un sistem bazat pe cote fixe, la fel și Luxemburgul sau Austria. Bulgaria, Cipru și Grecia s-au plâns că alianța încheiată în Malta și formată din patru țări dorește să se îngrijească numai de migranții salvați între Libia și Italia, nu și de cei interceptați în estul Mediteranei. Ele au cerut, într-o declarație comună, mai mult sprijin din partea UE. Țările est-europene și-au menținut respingerea fundamentală față de preluarea de migranți. 

Seehofer respinge criticile

Încă nu se știe ce migranți sau solicitanți de azil din Italia și Malta ar trebui distribuiți altor state. Franța și Olanda doresc să accepte doar persoanele care au drept evident la azil sau statut de refugiat.

Cu toate acestea, ministrul de Interne al Italiei, Luciana Lamorgese, a insistat că toți migranții ar trebui să intre în procesul de distribuție iar cererea de azil să fie clarificată numai în țările țintă. Ministrul german de Interne este de acord cu opinia italiană. O examinare a cererilor de azil în Italia ar dura prea mult și nu va ușura sarcina Italiei. Ministrul federal de interne, Horst Seehofer, a dezavuat, de asemenea, criticile din Germania față de încercările de a găsi un mecanism de distribuire a migranților la nivelul UE.

Chiar și unii colegi de partid conservatori îl acuză pe Seehofer că a creat noi stimulente pentru migranți și traficanți: "Se vorbește anapoda, cum rareori am văzut în cariera mea politică (...) din cauza unui astfel de număr, această dezbatere este de fapt rușinoasă", a spus Seehofer. 

Este vorba de aproximativ 2000 de persoane debarcate în Italia și Malta cu ajutorul salvatorilor privați în ultimele 14 luni. Dintre aceștia, 225 au ajuns în Germania. Acest număr nu ar trebui să crească prea mult, a promis Horst Seehofer în Luxemburg. "Dacă s-ar abuza de această soluție, dacă astăzi câteva sute ar deveni mii, atunci mâine pot declara mecanismul de urgență terminat. Asta aș face", a spus oficialul german. 

Veste de salvare folosite de migranți pentru a ajunge pe insula Lesbos din Grecia

Veste de salvare folosite de migranți pentru a ajunge pe insula Lesbos din Grecia

În următoarele săptămâni urmează să se încerce obținerea de promisiuni suplimentare pentru primirea migranților salvați. Cu toate acestea, nu vor exista cote fixe, au spus surse din cadrul delegațiilor. Ca și până acum, Comisia Europeană urmează să coordoneze distribuirea migranților. Numărul de telefon care trebuie apelat pentru relocarea migranților din Italia rămâne același. Orice stat ar putea ieși din acord în orice moment. "Acest lucru este absolut voluntar", a subliniat Horst Seehofer după întâlnirea miniștrilor UE.

Către o nouă politică europeană de azil?

Ministrul de Interne, Horst Seehofer, a subliniat în mod repetat că salvarea migranților în mare, între Libia și Italia, reprezintă o problemă relativ mică. Mult mai multe persoane ar ajunge în Grecia sau Spania. Nu trebuie să pierdem din vedere imaginea de ansamblu, a mai spus demnitarul german. Pentru el, mecanismul de distribuire pentru puținii naufragiați constituie un proiect pilot pentru o reformă mai profundă a sistemului european de azil.

„Dacă lăsăm singure toate țările de la granița externă a UE, nu va exista niciodată o politică europeană comună de azil”, a spus Horst Seehofer, avertizând cu privire la un al doilea val de refugiați, ca în 2015. „Și dacă nu există o politică europeană comună de azil există riscul reapariției migrației necontrolate în Europa, așa cum am văzut până acum, ceea ce nu vreau. Aceasta este lupta mea pentru această politică europeană comună de azil", a mai spus Seehofer.