1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Experţi: Obama va cere Elveţiei să renunţe la secretul bancar

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu13 noiembrie 2008

Majoritatea elveţienilor ar fi votat pentru Barack Obama, dacă ar fi putut. Dar acum se pare că schimbarea de la Casa Albă îi va costa anumite schimbări la ei acasă...

https://p.dw.com/p/Ftpz
Imagine: DW/AP

Abolirea paradisurilor fiscale a fot o parte destul de mică din campania lui Barack Obama. Dar acum că America se confruntă cu cea mai gravă criză economică de la Marea Recesiune din anii 30 încoace, Elveţia are toate motivele să se teamă că noul preşedinte al SUA îşi va respecta promisiunea. Nu mai devreme de 2007, Obama, în calitate de senator, a fost co-iniţiatorul unui demers legislativ intitulat „Actul Abuzurilor comise de paradisuri fiscale”. Textul numea şi Elveţia printre alte 34 de state ale lumii unde cetăţeni americani ar putea comite evaziune fiscală.

Acea propunere nu a fost adoptată, deci nu a devenit lege, dar experţii sunt de părere, aproape la unison, că administraţia Obama va cere Elveţiei să renunţe la secretul bancar – care este văzut ca o formă de facilitare a evaziunii fiscale. Ba chiar şi unii politicieni de la Berna par a fi conştienţi de această situaţie.

„SUA aşteaptă de la noi să luăm măsuri unde constatăm că avem de-a face cu acţiuni ilicite. Şi noi suntem interesaţi de asta pentru că dorim să păstrăm buna reputaţie a sistemului bancar prin cooperarea cu diferitele instituţii. Acolo unde a fost încălcată legea, cineva trebuie tras la răspundere”, afirmă ministrul elveţian de finanţe, Hans-Rudolf Merz.

Tradiţia secretului bancar elveţian datează din anul 1934 când a fost adoptată o lege care restricţiona cu fermitate nemaiîntâlnită cantitatea de informaţii pe care o bancă o putea divulga despre un client către terţe părţi – inclusiv către alte state în căutare de evazionişti.

Dar cu cât mai multe şi mai puternice devin argumentele pentru abolirea secretului bancar, cu atât pare că se simt mai bine tradiţionaliştii, pentru care lumea ar fi pe drumul către pierzanie fără secretul elveţian.

Urs Roth este reprezentant al Uniunii Bancherilor Elveţieni şi crede că „secretul nu este în pericol de fel. Problemele pot fi rezolvate pe cale interstatală, astfel încât se evită încălcarea dreptului naţional elveţian”.

Presiuni transatlantice

Grijile Elveţiei se datorează şi probabilei susţineri europene pentru eventuale demersuri americane în acest sens. În luna octombrie, ministrul german de finanţe a cerut ca Elveţia să fie inclusă pe lista neagră a statelor care nu sprijină lupta internaţională împotriva evaziunii fiscale. Preşedintele Franţei a cerut de asemenea eradicarea paradisurilor fiscale.

Iar presiunile de la Washington încep deja să se facă simţite. Autorităţile americane investighează în prezent dacă banca UBS a ajutat cetăţeni americani să-şi ascundă banii inspectorii Fiscului. Ministrul Merz a dezminţit informaţii apărute în presă conform cărora datele a 70 de americani, posesori de conturi în Elveţia, ar fi fost predate către inspectorii de la Internal Revenue Board. Dar experţii cred că, mai devreme sau mai târziu, Elveţia nu va mai avea de ales...