1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

EVZ.ro: Admitere la facultate doar cu buletinul şi fără Bacalaureat

18 iulie 2011

Pentru a lua taxe de la cât mai mulţi aspiranţi la studenţie, Universitatea "Apollonia" îi primeşte la studii şi pe cei care nu au luat Bac-ul. Ministerul Educaţiei i-a acordat "încredere limitată".

https://p.dw.com/p/11yvX
Imagine: AP

Mai întâi devii student, şi peste doi ani poţi să-ţi iei şi Bac-ul: aceasta este noua aberaţie propusă de Universitatea "Apollonia" din Iaşi, după ce anul acesta jumătate dintre absolvenţii de liceu nu au reuşit să ia Bacalaureatul.

Găselniţa studiului fără diploma de Bac îi aparţine rectorului Vasile Burlui, care a ocupat această funcţie şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, una dintre cele mai respectate instituţii de profil din ţară.

Universitatea pe care o conduce acum, şi care ar urma să accepte pe oricine la studii, are două facultăţi: Facultatea de Medi­cină Dentară şi Facultatea de Ştiinţele Comunicării. Admiterea fără Bacalaureat nu are acceptul ministerului

Vasile Burlui a declarat jurnaliştilor din Iaşi că problema Bacalaureatului este o chestiune socială. "Nu cred că 60% dintre copiii noştri sunt lipsiţi de capacităţi intelectuale. Trebuie să le oferim şansa să intre în sistem şi să nu aşteptăm ca bolnavul să moară", a spus Vasile Burlui.

Legislaţia în vigoare nu permite o astfel de practică în România, iar dacă Burlui îşi pune în practică intenţia, riscă să rămână fără acreditare, decizie pe care o poate lua Ministerul Educaţiei.

"Nu există admitere la facultate fără Bacalaureat"

"Nicio facultate din România şi din Europa nu admite candidaţi fără Bacalaureat. Condiţia de admitere în învăţământul superior din România, dar şi din Europa, este promovarea Bacalaureatului", a declarat Cătălin Baba, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Rprezentantul Ministerului mai spune că există ţări în UE unde, datorită Bacalaureatului diferenţiat, sunt acceptate la admitere documente echivalente, însă nu se pune problema să fii student fără să fi luat Bac-ul.

Citiţi articolul integral pe evz.ro accesând linkul de mai jos.

evz.ro/DW
Redactor: Ovidiu Suciu