Europa mea: Pe drum

Pe malul Lacului Balaton, unde am sărbătorit ziua de naştere a unei prietene din Ungaria mi-am pus, fără să vreau, următoarea întrebare: De ce trebuia de fapt Putin să ocupe în urmă cu doi ani Peninsula Crimeea? Crimeea este scumpă, infrastructura turistică este slabă şi este greu de ajuns acolo venind din Ucraina. Nu ar fi mai uşoară cucerirea staţiunii balneare ungare Hévíz, fără niciun foc de armă, doar cu bani? În fond, acest lucru s-a şi întâmplat. Oraşul este plin de afişe în limba rusă în care se aduc elogii serviciilor oferite la faţa locului. Băi, masaje, asistenţă medicală, terapii. Un vocabular redus la esenţă este menit să uşureze shopping-ul. "Cât costă?" poate citi acolo călătorul din Rusia în limba ungară, transcris în alfabet chirilic. Sau "nota de plată, vă rog." Nici nevoile sufletului nu sunt omise. Slujbe ortodoxe au loc într-o casă de rugăciuni şi se strâng deja bani pentru construcţia unei biserici ortodoxe.

La recepţia hotelului se pot rezerva excursii cu autocarul. Spre centrul comercial Parndorf, situat la frontiera cu Austria. Sau la Bratislava, cu cină inclusă. Sau la Györ şi la abaţia Pannonhalma cu masa de prânz cu tot. Alte destinaţii sunt Szigliget pentru degustare de vinuri şi pusta pentru admirat cai şi voltijori. Preţurile acestor excursii variază între 35 şi 95 de euro, iar camerele de hotel costă cam 200 de euro. În faţa ochilor avem acea pătură de mijloc care formează coloana vertebrală a lumii lui Putin. Cei mai bogaţi nu caută doar wellness şi însănătoşire ci studiază cu ochi atenţi vilele şi locuinţele listate în broşuri publicate în limba lor maternă. O căsuţă de lux la Budapesta costă 200.000 de euro. Dacă este poate prea scumpă se poate cumpăra pentru 75 de mii de euro o căsuţă modestă de vacanţă la Lacul Balaton, construită în era Kádár.

Tensiuni întreţinute până în ziua referendumului

Pe drum de la Balaton la Budapesta pot fi văzute nenumărate afişe prin interemediul cărora guvernul Orbán cheamă oamenii la referendumul din 2 octombrie. Cu litere galbene pe fond albastru pot fi citite întrebări de genul: "Ştiaţi că Bruxelles-ul vrea să rezerve la noi un întreg oraş pentru a-i strămuta silit pe unii refugiaţi?" sau "Ştiaţi că atentatele de la Paris au fost comise de imigranţi?" sau "Ştiaţi că imigranţii au violat deja 300 de femei?" Sub fiecare întrebare scrie, cu litere mai mici: "Referendum, 2 octombrie 2016." Propaganda guvernului mascată sub aceste întrebări nu se sinchiseşte de rezultatul plebiscitului de care, de fapt, nu depinde nimic, fiindcă UE nu intenţionează să silească Ungaria să primească o cotă de refugiaţi. Important este pentru Orban să menţină tensiunea la un nivel ridicat până în ziua referendumului. Nu e nimic mai uşor decât, fiind în posesia mass media, să mobilizezi democraţia împotriva demos-ului, să laşi mulţimea dispreţuită să-şi facă iluzii că are voie să decidă şi ea ceva.

Pe 13 august am fost invitat să ţin un discurs la Marienborn, unde s-a sărbătorit împlinirea a 20 de ani de la inaugurarea memorialului Germaniei divizate. Înaintea evenimentului am fost conduşi prin locuinţe-container şi gherete de pază care par acum, la mai bine de un sfert de veac de la căderea zidului din Berlin, mai degrabă groteşti decât înspăimântătoare. La urma-urmei, RDG nu a fost o Coree de Nord şi nu s-a reuşit niciodată separarea completă a celor două Germanii. Doar cu ajutorul televizorului, 70 la sută din germanii din est se uitau zilnic la viaţa din statul vecin şi au trăit vreme de decenii cu paralelele vizuale din RFG.

Călătorii din Orientul Apropiat erau suspecţi în RDG

Am vizitat încăperile în care sunt păstrate listele cu interdicţii de intrare în ţară. Acolo erau depozitate şi paşapoartele care urmau a fi cercetate mai amănunţit. Pe rafturi purtând inscripţia "RDG", "RFG" şi "străinătate" Mai există un al patrulea raft pe care este lipită o minusculă etichetă pe care scrie "Cairo". Sub acest nume de cod erau înregistraţi călătorii din Orientul Apropiat, imigranţii care erau pe drum între Berlinul de Vest şi RFG, şi care erau trataţi ca elemente potenţial teroriste.

Pe drum din Berlin spre Marienborn a trebuit să fac un popas la Magdeburg. În gara centrală, vagonul era deja plin. Nu vreau în niciun caz să aduc atingere regulei corectitudinii politice, dar era plin cu călători din spaţiul arab, între care o familie cu patru copii şi cam multe bagaje. Capul familiei s-a aşezat lângă mine. Tot timpul am urmărit pe tabletă ştiri despre Olimpiada din Rio. Am văzut între altele o scenă, de mai multe ori repetată, în care un sportiv egiptean a refuzat să-i întindă mâna colegului său (din Israel - n. red.). Vecinul meu se uita şi el pe ecran. Iar la un moment dat s-a uitat la mine. M-am gândit că, dacă am avea o limbă comună, n-ar fi exclus să găsim împreună şi o temă de discuţii.

La Magdeburg au coborât toţi şi trenul regional a pornit abia o jumătate de oră mai târziu spre Marienborn-Helmstedt. De această dată vagonul era aproape gol dar, ce să vezi, arabii "mei" erau şi ei acolo. I-am salutat spontan din priviri. Capul familiei nu a avut nicio reacţie, dar a schimbat câteva cuvinte cu soţia sa. Care, brusc, s-a uitat la mine. La fel au făcut şi copiii. Sunt absolut sigur că vorbeau despre mine. Nici nu-i de mirare, doar eram deja cunoştinţe.

Scriitorul şi istoricul ungar György Dalos trăieşte la Berlin. În 1995 i s-a decernat Premiul Adalbert-von-Chamiss iar în 2010 Premiul Târgului de Carte de la Leipzig pentru înţelegere europeană