Europa mea: Mobilizare populistă

Ne consideram în siguranţă. Cel puţin, în occident. Din cenuşa celor două Războaie Mondiale s-au ridicat instituţii care urmau să vegheze la bunul mers al civilizaţiei. În ochii observatorilor, la suprafaţă, şi estul Europei părea a se reface după comunism. Democraţie, drepturile omului, separarea puterilor, statul secular, libertatea presei, UE, alianţa statelor, devenită mai târziu ONU. 

Pieţe, nu valori

Astăzi, toate aceste realizări sunt îngropate odată cu ridicare populiştilor şi a maselor convinse de ei. În America, Trump batjocoreşte justiţia şi presa, stâlpi de bază ai ordinii democratice. Unii populişti europeni, chiar ajunşi la conducere, reorganizează societatea şi sistemele politice naţionale până când corespund stilului lor autoritar. Alţii aşteaptă să ia startul şi visează la putere, tocmai pentru a proceda ca şi ceilalţi. Tolerează şi susţin anti-semitismul, xenofobia, nostalgia după sistemele naționaliste totalitare. 

Cine a crezut că UE reprezintă o comunitate de valori constată acum că estul oportunist a sperat doar într-o refacere şi o creştere economică. Momentul desolidarizării statelor est-europene şi îndelungata pasivitate a statelor nordice faţă de Italia sau Grecia în criza refugiaţilor sunt mai mult decât elocvente.

România este un exemplu

În acest context, tocmai un stat de la periferie - pentru mulţi necunoscut, pentru alţii asociat cu clişee negative - aduce o rază de lumină. România ne dă o lecţie. Sute de mii de oameni se adună seară de seară pe străzi pentru a demonstra împotriva politicienilor corupţi. Guvernul a sperat că a câştigat complicitatea populaţiei mărind pensiile şi salariile. Poporul a acţionat altfel.

Oamenii demonstrează cu pancarte pe care se poate citi: "Într-un stat de drept, hoţii sunt la puşcărie" sau "Noi vrem dreptate, voi vreţi corupţie. Nu avem nimic în comun" sau "Nu vă iertăm nimic!". Tot din centrul populaţiei s-a ridicat o mişcare civilă, care a reuşit să câştige 8 procente la alegerile parlamentare. Comparativ cu Ungaria, Rusia sau Polonia, în România naţionalismul exacerbat nu prea are susţinători. România este un exemplu că se poate și altfel.

Oxigen pentru ură

În occident simt lipsa sutelor de mii, a milioanelor de oameni care să reziste seri la rând pe străzi şi în pieţele publice, demonstrând împotriva extinderii extremismului de dreapta. Îmi lipseşte indignarea profundă, care să atragă acţiunea, protestele comune pentru cauza celorlalţi şi, în final, şi pentru propria cauză. 

Când populiştii îi vor înlătura pe ceilalţi, vor ajunge să te atace pe tine. Nu au nici un fel de jenă. Ei trebuie să alimenteze masele cu noi pericole şi noi motive de ură. Un populist liniştit este ratat. Precum un foc, populismul are nevoie de oxigenul urii pentru a se extinde. La început este ura faţă de arabi, apoi faţă de evrei, apoi faţă de homosexuali şi de cei neconformi, pentru ca apoi să fii tu cel urât.  

În loc să formăm o masă de oameni luminaţi şi să sporim astfel tensiunea, ne mulţumim să ne indignăm stând la mese bogate, pentru ca la final să ne actualizăm pagina de Facebook.

O masă mută, apatică

Ar trebui să ne adunăm în faţa Parlamentului, să ieşim pe străzi şi în pieţele publice. Ar trebui să trăim valorile, nu doar să vorbim despre ele. Ar trebui să facem noi diferenţa. După cum spunea un faimos scriitor: nu există nimic mai bun decât acţiunea. Există oameni care simt instictiv că trebuie să acţioneze. Nu se tem, se ridică precum ursul după hibernare şi se îndreaptă către cei care îi cheamă, pentru a-i ajuta pe refugiaţi. E important, dar nu se tratează decât simptomele şi nu cauzele crizei morale din timpurile noastre.

Suntem o masă mută, apatică. Nu înţelegem nici măcar valorile morale precum dragostea de aproape, altruismul, solidaritatea, ca să nu mai vorbim despre o viaţă bazată pe aceste principii. Ne lepădăm la intrarea în regatul bunăstării de raţiune, de simţul dreptăţii. Dar mai ales de voinţa de a schimba ceva. Atât timp cât tăcem suntem complici şi compromişi și nu dovedim că n-am facem parte din această adunătură. Pentru că și a privi din afară reprezintă un punct de vedere.

Scriitorul de limbă germană Cătălin Dorian Florescu s-a născut pe 27 august 1967 în România şi trăieşte din 1982 în Elveţia. În 2011 i s-a decernat premiul librarilor elveţieni pentru romanul "Iacob decide să iubească”.

Autor. Cătălin Dorian Florescu / A.K.