Europa mea: Mai multe limbi, mai multă libertate? | Europa | DW | 20.04.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Europa mea: Mai multe limbi, mai multă libertate?

Limbile străine îți aduc libertatea de a munci și studia în alte țări, dar libera circulație nu e de ajuns, consideră scriitoarea Lavinia Braniște. Pentru a fi liber contează în primul rând propria educație.

Am dat examenul de admitere la limbi străine la Cluj în 2002 și, privind acum în urmă, am senzația că vârsta de 18-19 ani a fost vârful competivității mele. La cum îmi evaluez acum viața, simt că victoria mea cea mai însemnată a fost că am știut cândva modul subjonctiv în limba franceză. După ce am trecut examenul, a trebuit să-mi aleg specializarea și, cu toate că aș fi putut alege o combinație mai deosebită, am rămas cu această pereche clasică, engleză/franceză. M-am gândit că merg la sigur, că-mi voi găsi de lucru cu două limbi de largă circulație internațională. Nu cunoșteam pe atunci principiile după care funcționează piața traducerilor – limbile cele mai cunoscute au parte de tarife derizorii și e o mișcare mai inteligentă să-ți alegi o limbă de nișă, fără a avea nicio garanție, totuși, că limba aceea va rămâne de nișă pe veci. Un exemplu: în 2012, când lucram pentru o firmă de subtitrări, a avut loc o invazie de telenovele turcești pe canalele românești de televiziune, au apărut traducători ca ciupercile, luați de pe băncile facultății, iar turca, de unde era o limbă de nișă, a ajuns să fie plătită ca engleza!

Așadar, m-am gândit atunci, la început, că voi avea o foarte mare libertate cu engleza și franceza, două limbi necesare, dar care, sincer vorbind, nici atunci și nici acum nu impresionează pe nimeni. Și aici voiam să ajung, la noțiunea de libertate dobândită prin intermediul limbilor străine, pentru că e o noțiune foarte prezentă în documentele emise de Comisia Europeană privind predarea și învățarea limbilor străine în statele membre.

Argumentul cel mai important pe care-l aduc aceste documente în favoarea învățării a cel puțin două limbi străine încă de la o vârstă timpurie este că limbile străine îți aduc libertatea de a munci și a studia într-o altă țară. A fost curios să constat cât de frecvent și cât de repede în desfășurarea documentului apar cuvintele "loc de muncă", de parcă scopul principal al tuturor cetățenilor europeni (interesați de limbi străine sau nu) e să-și găsească de lucru într-o altă țară. Se pare că motorul care-i mână în luptă pe oameni este jobul. E argumentul cel mai prezent, cel mai greu.

Două lucruri aș vrea să remarc în legătură cu cele două limbi străine recomandate de Comisie. Slaba calitate a sistemelor educaționale din Est, care duce la un grad mare de analfabestism funcțional în țările noastre, și lipsa de interes – tot în Est – față de propriii vecini. Le iau pe rând.

Analfabetismul funcțional înseamnă că oamenii știu să citească, dar nu înțeleg textul citit și nici nu pot exprima o părere proprie în legătură cu ce au citit. Din păcate, în România, în mediul rural, există foarte multe persoane în această situație. Sunt oameni care, de cele mai multe ori, nu-și permit să-și trimită copiii la școală sau oameni care-și permit, dar nu înțeleg utilitatea școlii. Oamenii din aceste comunități își cunosc cu greu propria limbă și cultură, nu au acces la școli și biblioteci, iar mediile defavorizate în care sunt ținuți de către un stat corupt, ce subfinanțează sistematic educația, îi face ușor de manipulat. Sunt aproape sigură că și în țările vecine situația e similară, nu cred că România e specială, nici în bune și nici în rele. Și, deci, cât de departe este de acești oameni defavorizați ideea europeană de a învăța două limbi străine pentru mobilitate pentru muncă și studiu! Cunoașterea limbilor străine, ne mai spune Comisia, e necesară pentru o "cetățenie activă" în Europa, dar cum poate cuprinde cu gândul noțiunea de Europa o persoană al cărei vot e obținut cu o pungă de făină sau printr-o predică în biserica din sat sau, mai rău, după amenințările primarului că va tăia alocațiile copiilor? Pentru oamenii aceștia libertatea nu e libera circulație în Europa, ci propria educație, care i-ar face stăpâni pe părerile și deciziile lor. Mi-ar plăcea ca Europa să se îngrijească mai mult ca absolut toți cetățenii săi să ducă o viață decentă și să fie cu adevărat liberi, adică educați.

Al doilea lucru care-mi vine în minte apropo de limbile străine pe care le învățăm la școală sau ajungem să le cunoaștem de-a lungul vieții este cât de puțin ne cunoaștem, noi, cei din Est, vecinii. În primul rând, nu învățăm la școală limbile vecinilor. Dacă limbile străine pe care le învățăm ne ajută să muncim și să studiem în străinătate, e clar că noi, prin părțile acestea, nu vrem să muncim și să studiem la vecini. E limpede de ce: avem o istorie comună la fel de tristă, care a lăsat în urmă același dezastru economic. Aspirațiile noastre sunt către vestul strălucitor. E de înțeles. Dar nici măcar literatura să nu le-o cunoaștem? Nici cultura cu care avem atât de multe în comun? E drept că noi, în România, avem și o barieră lingvistică importantă: în afară de Republica Moldova, vecinii noștri vorbesc limbi din alte familii, unele scrise în alt alfabet, care ni le fac greu accesibile și exotice. Dacă am fi fost vecini cu Italia, de exemplu, ne-ar fi fost mult mai ușor să prindem limba, doar așa, de plăcere. Spunea un editor la un eveniment odată că pentru a-și permite să publice o carte necomercială, ar trebui să publice nouă bestselleruri, care să-i susțină cheltuiala. Dar, din păcate, de multe ori și aceste aventuri necomerciale ale editorilor vin tot din zona anglo-saxonă sau a culturilor mari. Până una-alta, traducerile din limbile vecinilor noștri rămân dependente de programele de finanțare ale diverselor instituții, europene sau nu. Ele apar la edituri puțin vizibile și nu au parte de circulație. Am citit autori croați, de exemplu, în engleză (Robert Periši) sau spaniolă (Roman Simi) pentru că nu sunt traduși în română, iar faptul că sunt traduși în limbi „mari” e cu totul miraculos. Dacă limbile străine îți aduc marea libertate de a studia și a lucra în lumea largă și accesul la marile culturi, se pare că mica libertate, aceea de a-ți cunoaște vecinii, rămâne ceva care se obține cu foarte mari eforturi.

Scriitoarea și traducătoare Lavinia Braniște s-a născut în 1983 la Brăila. A studiat limbi străine la Cluj și București. Primul ei roman "Interior zero" a fost distins cu premiul "Nepotul lui Thoreaupentru cel mai bun roman românesc al anului 2016. Volumul a apărut în 2018 în traducere germană la editura Mikrotext, cu titlul "Null Komma Irgendwas". 

Vă mai recomandăm