Europa mea: MAD - Piticul serviciilor secrete din Europa | Europa | DW | 30.11.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Europa mea: MAD - Piticul serviciilor secrete din Europa

Serviciile secrete sunt învăluite în mister. După cum se și numesc, ele lucrează în secret. În Războiul Rece, MAD (serviciul german de contraspionaj militar) a avut o poziție aparte, mai ales în cadrul armatei federale.

Există neonaziști infiltrați în armata germană? După revigorarea extremismului de dreapta în Germania și atentatele din orașele Kassel și Halle din acest an, Bundeswehr - armata federală - se confruntă și mai intens cu astfel de probleme. Sarcina identificării extremiștilor printre soldații germani revine Oficiului Federal pentru Serviciul de Contrainformații al Armatei, BAMAD. Președintele acestei autorități, Christof Gramm, vrea să liniștească spiritele și anunță că numărul extremiștilor de dreapta rămâne relativ constant, în rândurile militarilor fiind identificate anual circa 20 de cazuri. Declarația a fost făcută de Gramm în luna septembrie, în timpul unei ședințe publice a comisiei parlamentare de control a activității serviciilor secrete (PKGr) din Bundestag.

"Mereu pe urmele dușmanilor!"

Combaterea extremismului are o îndelungată tradiție în cadrul MAD. Cu toate acestea, serviciul cu aproape 1.200 de angajați și un buget anual de 96 de milioane de euro este cel mai mic din spectrul serviciior secrete germane și un ”pitic” în branșă la nivel european. Tradiția și istoria MAD sunt pe larg prezentate de Helmut Hammerich, în cea mai nouă carte a sa "Mereu pe urmele dușmanilor! Servicul militar de contrainformații 1956-1990".

Dr. Christopher Nehring

Dr. Christopher Nehring

Precum multe alte autorități germane, MAD a fost marcat în anii `50 de o anumită continuitate după perioada post-nazistă. Organizarea și activitatea serviciului era inspirată după modelul "Biroului pentru Relații Externe/Apărare" din cadrul armatei din vremea statului național-socialist (Wehrmacht). Pe acest model s-au înființat o centrală la Köln și mai multe filiale externe, subordonate acesteia, fiind reactivate vechile dosare. Mulți din militarii și criminaliștii vechilor structuri naziste au fost angajați în nou înființatul serviciu. Hammerich precizează însă că în structurile noi nu au fost angajați criminali de război. În plus, serviciul a adoptat repede noile standarde democratice, printre care se numără renunțarea la arestări și percheziții.

Extremiști de dreapta și de stânga nu erau prioritari în activitatea oficiului înființat în 1956 sub denumirea "Biroul pentru Siguranța Armatei - ASBw". Până în anii ´70, contraspionajul reprezenta vârful de lance al serviciului găzduit de cazarma Adenauer din Köln. În timpul Războiului Rece, invazia de spioni din RDG sau URSS ocupa cea mai mare parte a activității angajaților MAD. Circa 16.000 de agenți din Est erau activi în Germania de Vest înainte de ridicarea Zidului Berlinului în 1961, potrivit aprecierilor contraspionajului militar. După acest moment, MAD informa că mai existau circa 5.000 de spioni activi în RFG. Până la începutul anilor ´70 se înregistrau circa 3.000 de cazuri de spionaj împotriva armatei federale.

O "cârtiță" est-germană în serviciile MAD

Numărul spionilor identificați și anihilați din Est a continuat să scadă până la finele anilor ´80. Unul din motive este și faptul că Ministerul pentru Siguranța Statului din RDG a reușit să infilitreze un spion în cadrul MAD: colonelul Joachim Krase, locțiitor al comandatului serviciului din 1980 și responsabil pentru combaterea spionajului, lucra încă din 1969 pentru est-germani. Dublul agent, care activa sub numele de cod Günter Fiedler, reușea în mod constant să deturneze acțiunile și să le sisteze. Pagubele au fost enorme și, din păcate, ele au fost scoase la lumină abia după moartea lui Krase și dispariția RDG.

Încă de atunci MAD, cu 2.000 de angajați, ducea o luptă fără șanse de reușită. Se impuneau eforturi uriașe pentru a verifica eventualele înclinații extremiste ale militarilor și ale familiilor acestora, ca și legăturile cu estul Germaniei. Numai în anul 1977 au avut loc peste 200.000 de controale de siguranță, corelate cu gigantice costuri de personal. Asemănările cu prezentul sunt surprinzătoare, după cum sintetiza recent situația actualul șef al MAD, Gramm, în fața comisiei parlamentare de specialitate.

Misiunile de astăzi, de apărare față de extremismul de dreapta și islamism, sunt comparabile cu combaterea extremismului de stânga din timpul Războiului Rece. În anii ´70, mulți reprezentanți ai așa numitei "noii Stângi" doreau să fie încorporați cu scopul de a "se inflitra în interiorul" armatei. Pe aceștia, MAD îi avea sub observație la fel ca pe cei din cunoscuta grupare teroristă germană "Facțiunea Armatei Roșii - RAF". Numai în timpul unei singure acțiuni împotriva RAF din anul 1973 ("AKROBAT"), MAD a monitorizat circa 8.000 de studenți. În ciuda acestor acțiuni, în anul 1983 RAF a reușit să plaseze explozibil în cadrul școlii militare de informații din Bad Ems. În scrisoarea de revendicare, RAF afirma că acolo agenții MAD erau pregătiți "pentru spionarea populației". Nici MAD, nici poliția sau serviciul secret intern nu au reușit să identifice autorii atentatului.

În acel moment, MAD trecea prin cea mai profundă criză: în 1984, generalul german de patru stele Günther Kießling se retrăgea de la conducerea NATO, în urma unor zvonuri că ar fi homosexual. Deși zvonurile nu au fost confirmate niciodată, MAD a realizat propria anchetă. Și, în loc de fapte, au fost prezentate numeroase informații care au alimentat și mai mult scandalul de presă.

Inițial fără scandal, ulterior tot mai multe probleme

Audierea sefilor serviciilor secrete din Germania: Bruno Kahl (BND), Thomas Haldenwang (BfV) si Christof Gramm (BAMAD)

Audierea sefilor serviciilor secrete din Germania - de la stânga la dreapta: Bruno Kahl (BND), Thomas Haldenwang (BfV) si Christof Gramm (BAMAD)

Până la finele anilor´70, MAD își păstrase imaginea unui serviciu secret fără niciun scandal. Apoi însă s-au înmulțit problemele și relatările din presă. În 1978, ministrul federal al Apărării, Julius Leber, a fost nevoit să demisioneze, pentru că MAD o monitorizase pe secretara lui, suspectată de spionaj, fără a-l informa pe ministru. Suspiciunea nu a fost confirmată și interceptările MAD s-au dovedit la fel de ilegale precum spionarea unei locuințe a "Uniunii comuniste din Germania de Vest" în 1976. Prin urmare, agenții din Köln, care între 1972 și 1977 au reușit să realizeze nu mai mult de 11 interceptări, au devenit ținta criticii publice.

Povestea serviciului de contrainformații al armatei federale are suprinzător de multe puncte comune cu prezentul. Sarcinile de bază ale serviciului, precum combaterea extremismului, verificarea menținerii siguranței, combaterea spionajului și a sabotajului îndreptate împotriva Bundeswehr sunt și astăzi valabile. La acestea se adaugă combaterea terorismului islamic și a atacurilor cibernetice.

O privire retrospectivă în perioada Războiului Rece atestă că MAD nu a ajuns să facă minuni, dar nici nu a reprezentat un pericol la adresa democrației. Timp îndelungat serviciul a evitat aparițiile publice, fiind considerat nu doar cel mai mic, dar și cel mai secretos dintre serviciile de informații germane. Vălul secretizării este acum îndepărtat. Era și timpul.

Istoricul Christopher Nehring este directorul științific al Muzeului Spionajului German din Berlin. În acest an a apărut cartea sa "Cele 77 de mituri ale spionajului".