Europa mea: Politică estivală într-un vagon de tren

Am devenit cu toţii mai proşti sau ne-a bătut prea mult soarele-n cap, încât nu mai putem gândi limpede şi vedem viitorul Europei atât de sumbru? Cunoscuţi adversari polonezi ai UE deţin fotolii în Parlamentul European şi jumătate dintre polonezi se amuză pe tema asta, cealaltă jumătate fiind furioasă. Unde am ajuns la 15 ani de la aderarea la UE? Întrebarea mi-am pus-o într-o dimineaţă când mă aflam pe terasa locuineţei mele din sudul Poloniei, răsfoind presa zilei. Un carusel de politicieni narcişişti, de autopunere în scenă şi inconştienţă. În Polonia, în Germania, Austria, Marea Britanie şi în America - cât vezi cu ochii. Simt oamenii că le merge mai bine sau cred că nu se vor alege cu nicio firimitură din cozonac? Sau sunt chiar furioşi că vecinul are o maşină şi mai bună?

În acea dimineaţă am luat o decizie pentru a evita să mă apuce seara durerile de cap. M-am decis aşadar ca timp de o săptămână să nu mai citesc decât prima pagină a ziarelor - şi aceasta doar odată pe zi - pentru a verifica dacă lumea, aşa cum o ştiu, mai există. De pe terasa mea deja lucrurile nu mai arătau ca-nainte. Iarba se îngălbenise, căci de prin mai n-a mai plouat serios, mărul a rămas fără fructe şi nici albinele vecinului nu mai zumzăie ca odinioară. Şi totuşi e frumos, e linişte, cafeaua gustoasă. La Berlin, canicula devenise insuportabilă. Pe asemenea căldură era greu şi să citeşti, iar ştirile erau apăsătoare. Am simţit teribil nevoia să mă destind, să mă odihnesc, să nu fac pur şi simplu nimic, să iau o gură de aer. 

În acelaşi timp am început să port discuţii pe teme politice cu prietenii, cu familia, cu vecinii, chiar cu unii călători întâlniţi în tren. Cine mai e responsabil? Avem ambiţii mai mari? Încotro se îndreaptă Europa? Ce îi preocupă pe oameni? Răspunsurile bine chibzuite ale politicienilor le ştim pea bine. Dar ce gândesc polonezii de rând? Răspunsurile au venit mai repede decât mă aşteptam. Parcă aceşti oameni abia aşteptau ca eu să le adresez aceste întrebări.

Legume patriotice

În Polonia, politica este principala temă de discuţie când te întâlneşti la o cafea, la un grătar, în staţia de autobuz, în tren, la florărie. Sau în piaţa de legume dintr-un orăşel polonez, unde îmi propusesem să  cumpăr nişte roşii poloneze. Roşiile, prunele sau castraveţii "naţionali" stârnesc discuţii fără sfârşit în piaţă. Cui îi foloseşte dacă, de pildă, căpşunile sunt puse în vânzare drept "produse regionale" sau ”fructe poloneze”? Sunt adepţii produselor bio, care cumpără doar fructe şi legume regionale nişte naţionalişi îngrozitori, iar cei care preferă roşiile standardizate olandeze sau spaniole din supermarket mai buni şi convinşi europeni?

Întrebarea e desigur ironică, dar ea ne va mai preocupa ceva vreme. Bunica mea era întruchiparea unui ideal, către care noi năzuim astăzi. Ea a aparţinut unei lumi a cărei familiaritate lua sfârşit la o distanţă de 30 de kilometri de casă. Totată viaţa ei s-a hrănit cu produse "regionale" şi "bio", fără a le numi aşa şi fără a conştientiza acest lucru. În ceea ce mă priveşte, trăiesc, 40 de ani mai târziu, la 600 de kilometri depărtare de oraşul natal şi beau o limonadă "bio" din guave şi ardei, care are un gust oribil de apă în care au fost conservaţi ardeii. De unde provin ingredientele, nu e specificat pe ambalaj, doar că limonada e produsă la Hamburg. O dilemă cu care mă confrunt zi de zi, când caut să cumpăr ceva ca să-mi potolesc setea.

Călătoriile lărgesc orizontul

Îmi place să călătoresc cu trenul. La mijlocul lunii iunie am întâlnit pe peronul din Szczecin un domn în vârstă cu fiica sa. Fata, de cam 20 de ani, drăguţă şi frumos îmbrăcată, părea cam stresată. Îmi lăsa senzaţia că abia aştepta să vină trenul pentru a se despărţi de tatăl ei. Nu se comporta nepoliticos, dar după ce şi-a îmbrăţişat tatăl şi i-a mulţumit, părea bucuroasă că venise trenul. Tatăl, îmbrăcat demodat, ca prin anii 1980, avea o pungă de plastic în mână de la un supermarket de discount. Arăta aşa cum arătau ţăranii în copilăria mea. Îmi imaginez că ar fi sărit în ajutorul fiicei sale cu plăcere, să-i zugrăvească pereţii în noua locuinţă, de exemplu.

Cei doi făceau, evident, parte nu doar din generaţii diferite, dar şi din alte lumi. Mi-am imaginat că bărbatul e unul din votanţii partidului polonez de guvernământ PiS. Stereotipul clasic polonez: mai în vârstă, bărbat, susţinător PiS. Spre surprinderea mea şi cum a vrut soarta, bărbatul avea locul din faţa mea în compartiment. Citeam o carte despre scandalurile de pedofilie cu care s-a confruntat Biserica Catolică din Polonia şi mă uitam din când în când pe geam, admirând peisajul. Cartea a trezit atenţia celor din jur şi aşa am intrat în vorbă cu câteva doamne mai în vârstă, de lângă mine, care mi-au mărturisit că sunt de confesiune catolică. Niciuna dintre ele nu avea înţelegere pentru Biserică şi tentativa episcopilor de a califica fiecare caz drept unul izolat.

Discurs înflăcărat pro-european

Bărbatul pe care îl urmărisem deja pe peron a tăcut. O oră mai târziu m-a întrebat, însă dintr-o dată, de unde vin. I-am spus că din sudul Poloniei, dar totdată de aproape 20 de ani şi din Berlin. O întrebare la care niciodată nu ştiu prea bine cum să răspund. Bărbatul a început să povestească. A lăudat noile străzi din Polonia şi s-a arătat impresionat de subvenţiile generoase destinate agriculturii: "Ne-au ajutat şi pe noi pentru prima dată!" Am mai aflat că e bucuros de faptul că fiica sa studiază limbi străine, că Polonia e vizitată de turişti germani şi că, în sfârşit, ne tratăm unii pe alţii ca vecini şi nu ca duşmani. Am fost uimită să aud că, în acelaşi timp, critică guvernul. Nu mă aşteptam să asist la un discurs aşa de înflăcărat pro-european într-un tren regional din Szczecin spre Świnoujście, la Marea Baltică. Mi-a fost puţin ruşine gândindu-mă cât de greşit l-am estimat. Bărbatul mi-a urat călătorie plăcută în continuare şi a coborât, cu punga sa de plastic mototolită, într-o mică gară în apropierea căreia nu se zărea nicio casă.

Pe drumul de întoarcere, în compartimentul meu s-au aflat câţiva tineri polonezi, dintre care unul purta un tricou cu vulturul polonez şi inscripţia "Moarte duşmanilor patriei". Beau bere şi mergeau să muncească la Berlin. Nişte femei, care mergeau şi ele tot la lucru, se plângeau că în loc să aibă grijă de nepoţii lor în Polonia, trebuiau să îngrijească bătrâni în Germania. Două ore petrecute într-un compartiment de tren de clasa a doua prezintă o lume complexă, putând afla, astfel, mai multe decât în vreun volum analitic.

Urszula Ptak, publicistă poloneză, scrie articole pe teme istorice şi de politică contemporană. În 2019 a fost laureata premiului germano-polonez de jurnalism Tadeusz Mazowiecki.