Cer, pământ, identitate

Zilelele Bisericii Evanghelice reprezintă un eveniment spiritual în care se celebrează puterea unificatoare a iubirii, rolul pacificator al religiei şi spiritul ecumenic. Este adevărat: dorinţa de mântuire este la fel de puternică peste tot în lume. În domeniul spiritual regăsim un surprinzător consens al tuturor sistemelor de credinţă. Cu toţii tânjim spre comuniunea mistică, spre contopirea supremă, spre întoarcerea la origini, la nemurirea sufletului. 

Dar, de această dată, Zilele Bisericii Evanghelice au căpătat un caracter surprinzător de politic. Toţi actorii par a fi conştienţi de faptul că temele stringente ale prezentului sunt mai degrabă de natură laică decât de natură cerească. S-a vorbit despre politica de migraţie, despre relaţia cu islamul şi despre coeziunea în Europa.

Pe fond, conflictele de astăzi sunt rezultatul dezvoltării tehnologice rapide şi a comunicării virtuale care facilitează o apropiere intensivă între oameni şi culturi. 

Cine sunt eu? Cine eşti tu?

Această evoluţie este dublată de o ideologie proprie. Există un comunitate tot mai mare de oameni aflaţi într-o continuă migraţie: comercianţi, diplomaţi, consultanţi, curieri, inventatori, globtrotteri, constructori de poduri. Oameni care îşi găsesc un cămin virtual şi abstract. Dar, indiferent de cât de important este rolul lor şi cât de puternică le este vocea, ei sunt şi vor rămâne o minoritate.

Cei mai mulţi dintre pământeni rămân o viaţă întreagă în locurile natale. Şi lor această evoluţie nu le prieşte. Lumea se află într-o continuă mişcare, alergătură, tot mai puţine sunt locurile în care te poţi retrage în linişte. Toţi se înterabă: cine sunt eu, cine eşti tu şi ce relaţii avem noi?

Cu rădăcinile în pământ

Este vorba, în mod concret, de valori, de gust, de moştenire, de stil de viaţă. Nu vorbim despre religie sau spiritualiate, ci de identitate. Dar şi despre principiul "eu", respectiv "noi". Despre nevoia existenţială a oamenilor de a fi unici şi inconfundabili. La mijloc este şi întrebarea: pentru ce merită să trăieşti?

Se amăgesc amarnic cei care cred că diferenţele culturale se pot anula sau modifica prin simple schimbări. Indiferent de cât avansează comunicarea, omul este şi va rămâne un copil al Terrei, cu nevoia primordială de a fi înrădăcinat.

Gaia, mama Pământului, a fost cea dintâi, după cum ştim din mitologia greacă. Simţindu-se singură ea l-a zămislit pe Uranus, cerul, pentru a-i ţine companie.

Lumea multelor sate

Identitatea omului este conectată direct cu natura din care s-a născut. Fiece petec de pe acest pământ are un caracter propriu, un şarm individual şi o tradiţie străveche, construite de nenumărate generaţii, un genius loci. Natură, climă, obiceiuri, religie, toate acestea formează un tot unitar.

Au existat mereu locuri destinate întâlnirilor publice: locuri de reuniune, porturi libere, metropole comerciale. Dar, ca şi înainte, lumea noastră este alcătuită din numeroase "sate natale". Atât timp cât oamenii nu cresc în nave spaţiale, nu se va schimba nimic. Omul este dependent de satul lui, de cunoscuţi, de protectori, fără de care viaţa nu ar fi posibilă. În toate legendele, eroul revine acasă şi povesteşte nepoţilor aventurile lui în pribegie.

Curajul de a-ţi asuma identitatea

Rămâne de clarificat relaţia dintre numeroasele sate. Personal, o văd ca pe o relaţie între indivizi. Între timp s-a ajuns la un consens în privinţa unei relaţii sănătoase. Doar între indivizi puternici, care respectă spaţiul şi graniţele celorlaţi, se pot pune bazele unui parteneriat şi se poate echilibra balanţa între a primi şi a oferi. La finalul unei astfel de călătorii, partenerii s-au calibrat reciproc. Acolo unde condiţiile primordiale lipsesc, relaţiile devin distructive şi se termină, mai devreme sau mai târziu.

Pentru a reveni la dezbaterile politice actuale: Germania are încă probleme cu identitatea ei, de înţeles de altfel, în contextul istoric. Dar germanii de astăzi pot fi mândri de satul lor, pentru că este unul dintre cele mai bune, mai curate şi mai corecte din întreaga lume. Ar putea oferi nou-veniţilor, celor care au calităţi - sârguinţă, voinţă, fantezie, umor sau cel puţin prietenie şi dorinţă de adaptare - un lucru extrem de valoros: spaţiul pentru dezvoltare personală, posibilităţi adevărate pentru a-şi exploata potenţialul propriu. Cei care nu doresc aşa ceva, au greşit destinaţia.

Scriitoarea de origine albaneză Anila Wilms trăieşte la Berlin începând din 1994. În 2012 a apărut primul său roman în limba germană "Ţiţeiul albanez şi crima de pe strada Nordului".