Europa mea: Câtă unitate şi câtă diversitate sunt necesare în Europa? | Europa | DW | 17.08.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Europa mea: Câtă unitate şi câtă diversitate sunt necesare în Europa?

UE are nevoie de unitate, acolo unde obligaţiile precum moneda comună o impun, dar mai ales de respect pentru diversitatea naţională şi importanţa acestora pentru democraţie.

A existat o vreme în care predominau întrebările tehnice atunci când era vorba despre România. Munţi de unt şi lacuri de lapte au apărut graţie subvenţiilor agrare de la Bruxelles, în paralel cu necesitatea subvenţionării reducerii producţiei de lapte şi unt. Cine să mai înţeleagă ceva? Nici nu trebuie. Doar de-asta există tehnocraţi. 

Situaţia s-a schimbat după apariţia graniţelor comune şi a monedei unice. Tonul a devenit virulent, disputele s-au transferat pe scena politică.

Banii şi graniţele reprezintă esenţa statului. Mai nimeni nu părea să înţeleagă consecinţele revoluţionare ale situaţiei. Un for transnaţional prelua funcţiile care până atunci îi reveniseră în exclusivitate statului naţional. Acestora le-a rămas perspectiva unui viitor în care să joace doar rolul unei administraţii provinciale, în cadrul unui organism politic mult mai mare.

Scăderea autodeterminării

Dar pentru că, înaintea deciziei, subiectul  nu a fost tematizat sau abordat în vreun discurs public, cetăţenii nu l-au putut digera. Încet-încet, însă, mulţi au început să înţeleagă: aha, deci au loc schimbări importante! Cetăţenii continuă să îşi aleagă guvernele, dar aceste guverne şi implicit electoratul, nu au mare putere de decizie şi nici destinul nu şi-l mai pot influenţa. UE înseamnă aşadar, după cum mulţi percep situaţia, mai puţină autodeterminare.

Marile momente de şoc pot fi cu precizie datate. Criza Euro din 2009 le-a arătat grecilor că nu au nicio şansă să iasă din mizerie, dacă nu respectă condiţiile impuse de UE. Iar criza refugiaţilor din 2015 le-a dovedit societăţilor care nu îi vedeau cu ochi buni pe noii veniţi că statele puternice ar fi putut să le impună acceptarea acestora pe baza "principiului majorităţii", stabilind şi cotele ce reveneau fiecărei ţări în parte.

Această încercare de impunere a forţei transnaţionale împotriva voinţei parlamentelor naţionale şi a electoratului a devenit un semnal de alarmă pentru cei care doresc să decidă singuri drumul pe care să îl parcurgă statul naţional.

Estul cunoaşte libertatea de doar 30 de ani

Boris Kalnoky

Boris Kalnoky

Este mai degrabă vorba desppre noi, cei din estul Europei. Ne bucurăm de libertatea socială de puţină vreme, după ce ne-am debarasat de "blocul estic" în urmă cu 30 de ani. Nu vrem să renunţăm nici în ruptul capului la libertatea de a decide singuri. Rezistenţa Ungariei şi a altor state din regiune demonstrează care sunt graniţele "integrării": Europa nu este încă, în adevăratul sens al cuvântului, o "uniune”. Impunerea unei cote de refugiaţi a eşuat.

De de câtă unitate transnaţională şi de câtă libertate naţională are nevoie UE pentru a nu se dezintegra, dar şi pentru a le lăsa destul spaţiu de manevră statelor membre?

Există obligaţii care impun unitatea, pentru că altfel sistemul nu ar funcţiona. Moneda unică. Cei care o deţin nu mai dreptul la o politică monetară proprie. Acceptarea ei presupune un anumit nivel de pregătire, altfel urmările ar fi grave. Situaţia este valabilă şi în cazul graniţelor externe. Cei care nu înţeleg că o politică bugetară iresponsabilă sau o protecţie insuficientă a graniţelor afectează nu doar propria ţară ci întreaga comunitate europeană, trebuie să înveţe sau să părăsească voluntar zona Schengen sau zona Euro.

Bruxellesul să respecte mai mult Estul

Între timp, pare destul de clar că procesul de asimilare nu este încheiat. Concluzia logică? UE ar trebui să nu mai preia şi mai multe funcţii-cheie ale statelor naţionale, fără a le explica în prealabil pe larg societăţii. O asigurare comună împotriva şomajului, un salariu european minim, impozite europene, o armată comunitară care să jure credinţă pe steagul european, decizii majoritare impuse statelor mai slabe - fără acceptanţă din partea societăţii, toţi aceşti paşi radicali pot atrage explozii politice. Iar urmarea ar putea fi slăbirea, în locul consolidării Uniunii Europene.

"Unitate în diversitate”, aceasta este deviza comunităţii. În luptele politice se uită deseori că "diversitatea" vizează statele naţionale. Termeni precum "naţional” şi "stat naţional” sunt folosiţi deseori ironic de susţinătorii formulei integrative a Europei. Diversitatea statelor naţionale: în tonul discursului de la Bruxelles se impune mai mult respect. 

Statul naţional reprezintă cadrul în care democraţia funcţionează cel mai bine. Din punct de vedere istoric, UE este cel mai aproape de bunăstare, dat fiind că s-a născut ca o uniune economică. Deseori invocatele diferenţe între solidaritatea şi democraţia reprezentate de UE şi naţionalismul specific statelor reprezintă un non-sens ideologic. UE este piaţa la care ţările membre democrate îşi prezintă interesele şi acceptă schimburile politice, după regulile comune, făcând compromisuri. Dar pentru interesele naţionale luptă toţi, în egală măsură.

Ceea ce este bine. Pentru că la mijloc sunt interesele cetăţenilor şi ale electoratului. Aceasta este democraţia. 

Boris Kálnoky, născut în 1961, este corespondentul din Budapesta al cotidianului "Die Welt" şi al altor publicaţii germane.