Afacerile cu paşapoarte comunitare şi populiştii de dreapta

Uniunea Europeană urmează exemplul Imperiului Roman, de acordare a cetăţeniei unor străini pentru a influenţa relaţiile de vecinătate. Ani la rând, promisiunile privind extinderea spaţiului comunitar au reuşit să stabilizeze şi liniştească relaţiile de vecinătate. Conceptul unei cetăţenii pan-europene, prevăzută în Acordul de la Maastricht, a creat un anume disconfort mai multor europeni. Marele şoc a venit însă o dată cu extinderea spre est. Nou veniţii, Bulgaria şi România, erau întâmpinaţi fără niciun fel de bucurie în 2007, în ciuda "Odei bucuriei" care însoţea evenimentele oficiale. Problema trasării graniţelor comunitare preocupa tot mai mult opinia publică. Una dintre cele mai de succes manipulări de la referendumul pentru Brexit din 2016 a constat în mesaje directe referitoare la cei 70 de milioane de turci care "vor lua cu asalt" Marea Britanie, după extinderea Uniunii Europene. 

Monopolul naţionalist al minorităţilor etnice

Mari probleme sunt cauzate şi de monopolul naţionalist al minorităţilor etnice din alte state. Chiar dacă conceptul  de "Volksdeutsche" (etnici germani) folosit de Hitler drept paravan pentru intervenţiile militare în state suverane a fost la unison respins, în practică "sângele" şi originea au în multe cazuri un rol juridic aparte. După destrămarea Uniunii Sovietice, Germania sau Grecia le-au oferit propriilor minorităţi posibilitatea dobândirii cetăţeniei în cazul unei repatrieri. Ungaria şi mai târziu Bulgaria au folosit principiul "apartenenţei etnice" la un nivel mai profund naţionalist, în condiţiile în care, în ideologiile naţionaliste, aceste state se învecinează cu foste teritorii proprii, separate în urma unor războaie nedrepte. Din 1993 acordarea cetăţeniei ungare membrilor acestei minorităţi din statele vecine - pe baza originii - a căpătat valenţe politice. Iar criticile stângii liberale din Ungaria faţă de această practică nu s-au soldat cu niciun succes.

În cazul Bulgariei, nu au existat multe documente referitoare la origine (ceea ce nu ar trebui să surprindă în Balcani), astfel încât, pentru membrii minorităţii din străinătate, primează "conştiinţa bulgară". Teoretic, fiecare cetăţean din Macedonia de Nord ar putea pretinde că se auto-defineşte drept "bulgar", în condiţiile în care conform doctrinei naţionaliştilor bulgari, Macedonia aparţine de "naţiunea bulgară". Dacă primesc paşaportul, noii cetăţeni bulgari pot circula spre nord sau vest, acolo unde au dreptul să domicilieze şi lucreze fără nicio restricţie.

Afaceri murdare cu paşapoarte bulgăreşti

Nu există criterii clare referitoare la "conştiinţa bulgărească", astfel încât hermeneutica revine unor funcţionari. Şi astfel s-a dezvoltat o afacere murdară, în care paşapoartele bulgăreşti se vindeau cu 5000 de euro bucata, până în 2018, când ilegalităţile au fost descoperite. În aceste aranjamente erau implicaţi şi membrii unui partid naţionalist din Bulgaria, care se întrec de altfel în metafore patriotarde. În paralel, cetăţeniile sunt folosite şi ca sursă de venit, este cazul aşa numitelor "Golden Visa"- şi a programelor de investiţii. În acest context, Comisia Europeană a criticat, pe lângă Bulgaria, şi Cipru şi Malta. Criticile nu au vizat principiul în sine, ci doar lipsa mecanismelor de control. Aşadar, persistă riscul ca persoane dubioase să primească cetăţenia. Comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, a avertizat asupra posibilităţii unor cetăţeni ruşi de exemplu de a primi astfel cetăţenia unui stat european.

Nu doar siguranţa este periclitată. În spatele unei faţade legale funcţionează o adevărată piaţă în care se comercializează cetăţenia, într-o regională competiţie sălbatică. Statele mai mici oferă posibilitatea cumpărării unui paşaport în schimbul unei sume "mai modeste". După ce investitorul obţine paşaportul dorit, el şi-ar putea recupera costurile, vânzând mai departe documentul. Alte state promit că pentru obţinerea cetăţeniei nu este nevoie de certificat lingvistic sau de controale medicale. Cu anumite sume sau cu donaţii obligatorii se ajunge rapid la cetăţenia mult visată. Cea mai recenta ofertă: nici măcar nu mai este necesară prezenţa fizică în ţara respectivă. Astfel încât, viitorul investitor poate deveni cetăţean european, comandând prin internet, de la plajă, actul european, fără a mai fi nevoit să plece din paradisul fiscal în care locuieşte.

Statele de la periferie şi dumpingul cetăţeniei

Nu este de mirare, aşadar, că cinismul porneşte de jos. Principiul de bază al apartenenţei naţionale este compromis. Separat de orice obligaţie morală, cetăţenia unui stat este degradată la nivel de instrument necesar pentru atingerea unor scopuri politice, ideologice şi economice. Reacţia este periculoasă: pentru a obţine sentimentul de apartenenţă se apelează la principii rudimentare precum rasă, religie sau fantezii istorice. Şi astfel sunt săpate principiile comunitare. Statele de la periferie practică dumpingul în afacerea cetăţeniilor, întocmai ca şi pe piaţa muncii sau în politicile sociale. De ce problema nu face valuri? Giganţi industriali precum Germania nu par a avea ceva împotrivă, dat fiind că şi acesta este un drum ascuns pentru a ajunge la atât de necesara forţă de muncă, fără a se mai confrunta cu proprii populişti naţionalişti.  Mă tem însă că neliniştile se vor amplifica, într-un mod mult mai periculos.

Există două soluţii. Putem decide împreună o legislaţie comună de acordare a cetăţeniei, obligatorie pentru toate statele europene, cu proceduri identice, obligaţii şi drepturi similare. Dar, în plin populism, această variantă ar putea deveni extrem de dificilă. Mai simplă ar fi diferenţierea între nivelul comunitar şi cel naţional. Altfel spus, mai întâi eşti maltez, bulgar sau altceva şi apoi obţii cetăţenia europeană. Cine crede că propunerea contravine Tratatelor Europene ar trebui să ţină cont de faptul că, dacă aceste practici criminale nu încetează, atunci vom asista la formarea unei ierarhii a paşapoartelor europene, indiferent dacă ne convine sau nu. 

Ivailo Ditcev este antropolog şi, în prezent, profesor asociat la Universitatea din Regensburg.