Europa mea: Învingători și învinși | Europa | DW | 03.11.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa mea: Învingători și învinși

Reparațiile de război redevin actuale: grecii şi polonezii solicită fiecare o notă de plată. Însă această problemă nu poate avea o soluție albă sau neagră, crede jurnalistul Norbert Mappes-Niediek.

Norbert-Mappes-Niediek

Norbert-Mappes-Niediek

Indiferent cât de eronate ar fi solicitările Poloniei privind despăgubirile de război ele nu pot fi pur și simplu respinse.

Germania trebuie ar trebui să plătească reparații morale pentru distrugerile și crimele în masă produse în cel de-al Doilea Război Mondial: astfel sună solitările poloneze, care revin recurent în centrul atenţiei încă de la finele perioadei comuniste şi care s-au intensificat odată cu preluarea puterii de către partidul de guvernământ "Dreptate și Justiție".

Va alimenta dezbaterea sentimente anti-germane?

Berlinul respinge de fiecare dată cu aceleaşi argumente cererile polonezilor. Problema despăgubirilor a fost încheiată, politic și juridic, cu mult timp în urmă, a afirmat actualul preşedinte federal Frank Walter Steinmeier, pe când era încă ministru de externe. 

Juridic, solicitările au fost probabil rezolvate, dar politic nici pe departe. Cea mai recentă cerere trimisă de președintele polonez Andrzej Duda evidențiază din nou acest neajuns.

Din nicio analiză germană nu lipseşte avertismentul potrivit căruia, executivul conservator de dreapta de la Varşovia utilizează despăgubirile de război pentru alimentarea sentimentelor anti-germane.

Cerea ar fi, deci, o manevră de distragere a atenției publice de la efectele așa numitei reforme a justiției, care ar leza principiile europene. Argumentul este corect, dar nu atinge nucleul problemei.

Grozăviile și crimele din cel de-al Doilea Război Mondial sunt condamnate atât în Germania cât și Polonia, dar având la bază paradigme diferite.

Pentru Germania și foştii adversari de război din Occident, semnificația eminamente naţională, întâlnită în perioada de după încheierea conflagraţiei şi în Vest, a fost înlocuită cu o interpretare politică. 

Nimeni nu mai dă vina pe caracterul naționalist german, când se referă la naziști sau la Holocaust și tot mai puțini identifică rădăcina răului în istoria prusacă sau în idealismul german. 

Șase milioane de polonezi uciși

În Polonia, evoluția a fost inversă. În comunism, nu se mai menționau aproape deloc "germanii" criminali, fie și numai pentru a nu-l deranja pe fratele socialist din RDG.

Vina era atribuită "celor mai agresive părți ale capitalului monopolist". O trimitere obscură, aplicabilă oriunde în lume, indiferent de naționalitate.

Cu toate că regimul nazist de ocupație îmbrăcase, cu precădere în Polonia, un caracter evident naționalist.

Polonezilor, "suboameni slavi" cum îi numeau naziștii, trebuia să li se inoculeze un complex de inferioritate. Era nevoie, din perspectivă nazistă, ca ei să devină un popor de sclavi, fără demnitate, fără propria elită, doar cu educație elementară, din simplul motiv că erau polonezi.

Din 35 de milioane de polonezi, şase milioane au fost uciși. O proporţie uriașă, mai mare decât în orice altă țară europeană. 

Pe acest fundal emoțional, nu ar trebui să mai mire că această perioadă groaznică este privită din perspectivă națională.

Fiecare critică, fiecare acuzație, fiecare mustrare din partea Germaniei este asociată în oarecare măsură cu naziștii de către polonezi. Mai nou se schimbă și rolurile de victimă și făptaș.

În Germania de astăzi, tendințele autoritare și naționalismul virulent din Polonia și Ungaria sunt asociate cu perioada nazistă.

Într-o formulare exagerată, din unghi german, antisemiții i-au ucis pe evrei. Din unghi polonez, evreii au fost anihilaţi de germanii'. Faptele istorice dau însă dreptate polonezilor.

Berlinul apără însă o poziţie justă când afirmă că nu au ce căuta în Uniunea Europeană solicitările privind reparaţii de război.

Această comunitate a fost încă de la înființare o uniune formată din învingătorii și învinșii celui de-al Doilea Răzoi Mondial, din vicitime și făptași. Atare insistenţe de natură națională ar fi distrus imediat fragila construcție.

Francezii au avut de câștigat după ce s-au împăcat cu agresorul german: la capătul dușmăniei istorice au urmat stabilitatea politică și prosperitatea economică.

Polonezii nu au avut parte de o asemenea experiență. Dimpotrivă, atât în timpul războiului, cât şi după încheierea lui, deși învingători morali, ei au avut mai mult de suferit decât germanii, învinşii morali.

Misiunea extinderii spre est

Solicitarea reparaţiilor de război, deși de înțeles, merge spre nicăieri. În Germania, nu este suficientă doar respingerea solicitărilor. Şi nu doar tonul pe care face acest lucru este important.  

Există o doleanţă legitimă. Dacă stabilim ca punct de plecare exemplul franco-german de reconciliere, extinderea spre est, presupune netezirea standardelor diferite de viaţă între noile şi vechile state membre. 

Armonizarea aceasta stagnează de ani buni şi dacă nu va fi aplicată consecvent, extinderea riscă să eșueze. Cererea utopică a Poloniei de a primi despăgubiri de război în valoare de 690 de miliarde de euro, după cum a solicitat raportorul Seimului, alimentează presupunerea că cererea nu trebuie citită ad litteram.

Tocmai din acest motiv este nevoie de un răspuns politic și moral cât se poate de clar. Succesul Poloniei reprezintă un interes comun: acesta ar trebui să fie mesajul.

Ideea sancţionării Poloniei şi a altor state est-europene, prin tăierea fondurilor pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, nu face decât să înrăutățească situația.

Norbert Mappes-Niediek trăiește în Austria, la Graz. Este corespondent pentru Europa de Sud-Est al mai multor publicații de limbă germană