Europa dă în clocot

Ori de cîte ori un partid de extremă dreaptă izbuteşte să se impună în urma unui scrutin, fie local fie parlamentar, alerta şi îngrijorarea sunt legitime. Scrutarea şi identificarea cauzelor care fac posibilă ieşirea din văgăună pe scena politică a unei formaţiuni politice întunecate cade însă mai totdeauna într-un plan secund.

Nu şi de astă dată, cînd tocmai Franţa se vede ameninţată de ascensiunea unui partid care, deşi nu este întrevăzut ca o primejdie pentru Republică, are totuşi capacitatea de a insufla teamă prin revendicarea ieşirii Hexagonului din Uniunea Europeană, sesizează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, într-un editorial publicat pe prima pagină.

Remarcabilă este şi încercarea autorului de a distinge cauzele acestei nedorite victorii, favorizată de războiul mocnit, fratricid între ex-preşedintele Sarkozy, ex-premierul Fillon şi ex-şeful fracţiunii conservatoare, Jean Francois Copé. Cu alte cuvinte, cînd trei se ceartă, al patrulea cîştigă. În cazul de faţă, nimeni alta decît Marine Le Pen, mai frecventabilă decît grobianul ei părinte. O rată sporită a criminalităţii, un procentaj mărit de imigranţi şi de şomeri, acestea par a fi ingredientele care au mai contribuit la reuşita Frontului Naţional de a se impune în însoritul departament Var din Franţa, care se întinde de la Coasta de Azur pînă în pitoreasca Provence.

Interesant este că aceste ingrediente nu au un caracter strict regional, ele regăsindu-se mai peste tot unde un partid de extremă dreaptă îşi face simţită, discret sau flagrant, prezenţa.

Cînd stînga e letargică, dreapta prinde puteri, scrie ziarul norvegian DAGSAVISEN, rezumînd o tendinţă generală în Europa, exemplificată prin cazul Franţei. Din neutra Elveţie, NEUE ZÜRCHER ZEITUNG identifică şi o altă componentă a succesului Frontului Naţional, şi anume islamofobia promovată de acesta. Islamul care se infiltrează în Franţa nu este compatibil cu tradiţiile şi principiile laiciste ale Republicii, clamează liderii FN, atingînd coarda sensibilă a multor francezi.

Situaţia nou creată în Franţa îl determină pe editorialistul cotidianului DIE WELT să se întrebe dacă nu cumva prea subţire este vernis-ul democraţiei aplicat peste statele Europei. Dacă este să se dea crezare avertismentelor privind primejdia extremismului de dreapta, care cu regularitate se fac auzite, atunci răspunsul nu este decît afirmativ. Căci, îşi continuă autorul ideea, aproape peste tot în Europa partidele care pescuiesc în ape tulburi îşi sporesc acceptanţa, ceea ce ar putea alimenta impresia că resursele consensului social ar fi epuizate.

Dar, încă nu poate fi vorba, din fericire, de o ofensivă a extremei drepte pe continent. Cît despre aşa-numitele partide ale cetăţenilor furibunzi, nemulţumiţi, ele apar şi dispar, avînd funcţia unor indici, a unor mesageri care dau de înţeles partidelor populare că ceva este putred în ţară. Totuşi, impresia este că ceva clocoteşte sub suprafaţa netedă a Europei, ceva care ar primejdui arhitectura politică continentului. Catalizatorul acestei nedorite ebuliţii este tocmai Uniunea Europeană, ea fiind cea care stîrneşte, de-a lungul şi de-a latul continentului, nemulţumirea cetăţenilor, crede editorialistul, întrevăzînd însă şi posibilitatea ca atunci cînd euroscepticii vor deveni mai numeroşi în Parlamentul European, adevăraţilor susţinători ai ideii europene nu le va mai rămîne altceva de făcut decît să restructureze Uniunea, să o facă pe înţelesul tuturor, astfel încît ea să-i poată seduce din nou pe locuitorii continentului.

Deocamdată peste Europa suflă un vînt naţionalist scrie OUEST FRANCE, de pe coasta bretonă, indicînd şi ţările unde rafalele sunt mai puternice: Franţa şi Austria, Finlanda, Ungaria, Grecia. Şi comentatorul francez distinge necesitatea unei reformări a UE, devenită prea birocratică, prea complicată, prea ineficientă.

Îngrijorare au stîrnit în mass-media apusene şi violentele accese de xenofobie de la periferia Moscovei, care au avut dimensiunea unor adevărate pogromuri, notează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, într-un articol care analizează şi cauzele acestor incidente. Înjunghierea unui tînăr rus de către un imigrant caucazian de religie musulmană a fost scînteia care a aprins explozibilul xenofob.

Una din temele campaniei electorale pentru funcţia de primar al Moscovei a constituit-o imigraţia ilegală. În capitala Federaţiei Ruse, prezenţa a 2,5 milioane de imigranţi, majoritatea ilegali, de religie musulmană, este resimţită de mulţi moscoviţi ca apăsătoare. Raziile, controalele şi valurile de expulzare sunt manevre ineficiente, crede editorialistul german, regretînd absenţa completă a unei politici de integrare şi acuzînd, în acelaşi timp, instigarea la ură rasială a populaţiei chiar de către unii din aleşii ei. Dar pogromuri de felul celuia de la Moscova sunt comise şi în alte oraşe ale Rusiei, fiind expresia eşecului încercării de a forja o nouă identitate rusă.

Ziarele mai analizează azi şi situaţia din Statele Unite, unde înfruntările dintre democraţi şi republicani riscă să arunce ţara în faliment, precum şi intens dezbătutul caz al familiei de români, de etnie romă, care a revendicat ajutor social şi căreia, deocamdată, un tribunal din Essen i-a dat cîştig de cauză. Cotidianul TAZ demonstrează cu argumente juridice, în cuprinsul unui articol, de ce decizia încă nevalidată a amintitului tribunal nu este atît de „generoasă”pe cît pare , nefiind „favorabilă romilor”, sentinţa fiind chiar o recomandare pe şleau de a-i retrimite cît mai repede în ţara lor de origine pe romii care nu-şi găsesc de lucru.