Europa și aiuritorul AUR, acest faur al putinismului românesc | România | DW | 07.12.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Europa și aiuritorul AUR, acest faur al putinismului românesc

Intrarea AUR în Parlament nu-i uimitoare. Șocante sunt, în schimb, scorul acestui faur anti-european și susținerea diasporeană a fenomenului. N-ajunge a-l condamna. Obligatoriu e a-i analiza și explica succesul.

Șocul succesului repurtat de un partid filolegionar, ridicat pe scut de Sputnik și de alte trâmbițe ale Kremlinului, într-o țară care are nevoie ca de aer nu de anti-europenism, ci de modernizare și de refacere a justiției distruse de pesedism, nu s-a resorbit încă. Provoacă, deci, reacții viscerale. În mod egal exagerate sunt ecourile panicarde ori cele excesiv de calme și de placide, care consideră că fenomenul e un foc de paie și va dispărea curând.

Mă tem că scorul obținut la alegerile de la 6 decembrie 2020 de AUR e aiuritor și nu ”o veste bună”, cum am citit că scria un comentator respectat și, de regulă, sagace, bucuros că partidul filorus, de inspirație securistă, al lui George Simion și Claudiu Târziu și compania n-a obținut 20% ca AfD în Germania. În realitate, AfD n-a realizat asemenea scoruri decât regional, în fostul Est comunist. În Bundestag, populiștii și suveraniștii, cu inflexiuni și puseuri islamofobe și de extremă dreapta, au intrat abia în 2017, după ce greșelile grave comise de Angela Merkel în chestiunea migrației, în 2015, le umflase formațiunea, inițial libertară, cu pompa, ca să ajungă de la mai puțin de 5%, în 2013, la 12,6 procente câțiva ani mai târziu. Iar a lua nouă procente de pe loc, cum și-a adjudecat AUR, nu e o performanță oarecare.

Factorul moldovean

Succesul unui astfel de partid nu se bazează doar pe absenteism electoral și pe ideile proprii, ci și pe restanțele, gafele și erorile tactice sau strategice ale liderilor partidelor pro-sistem. Le reflectă opțiunile alegătorilor, care, foarte frecvent, sunt mai degrabă emoționale, chiar viscerale, decât raționale. Din acest punct de vedere n-are a ne mira excesiv că mulți cred că ar fi util să dea câștig de cauză, la urne, unui partid care afirmă că ”Basarabia este România”, a doua zi după ce în Moldova forțele rusofone au contraatacat, pedepsind un electorat pro-european cu un puci parlamentar. 

Unul care i-a sustras Maiei Sandu controlul asupra serviciului secret. Au mulți alegători discernământul să se informeze și să se ferească de pericolul opțiunii furioase, eronate, din naționalism, în favoarea unei partide extremiste, putiniste, care se dă, demagogic, drept exponentă a unor interese pur românești? Defel. 

Factorul economic al lockdown-urilor și votul Diasporei

Dar există și alte aspecte, chiar mai supărătoare. Care nu țin doar de protestul, până la un punct firesc, iscat de tabuizarea în discursul public a dezaprobării restricțiilor anti-pandemice, având și în România și în restul Europei sau în America efecte economice în parte catastrofale asupra multor branșe, ocupații, cariere și existențe.

Nimic nu este mai deconcertant decât faptul că, în varii zone ale Diasporei, scorul slab al PNL și USR s-a văzut nu corectat, ci agravat de posesorii de pașapoarte românești, moldoveni sau nu. Există informații, potrivit cărora, în unele secții de vot din vest, noua invenție politică fascistoidă și-a adjudecat un număr mai mare de voturi decât PNL, USR și PMP împreună, deși presa și televiziunile au ignorat formațiunea, iar sociologii nu i-au prevăzut succesul. 

Nu doar aceste carențe merită să fie tematizate. Ci și aspectul european al unui fenomen aflat în răspăr cu tendința semnalată demult, ca, mai bine informați decât compatrioții lor din țară, est-europenii trăind în vest să opteze, de regulă, pentru formațiuni democratice plasate în proximitatea centrului pro-european al spectrului politic. 

Ce s-a întâmplat? Revine sociologilor, politologilor și psihologilor, precum și cercetătorilor interdisciplinari să analizeze în profunzime răsturnarea acestui trend și cauzele ei. Dar pare empiric de bun simț să considerăm că resursele surprinzătorului succes al unui partid care numai bine n-are cum să facă României rezidă în aceleași izvoare alimentând și ascensiunea altor formațiuni populiste de dreapta. Din care nu puține au repurtat în ultimul deceniu șocante izbânzi electorale în Europa. Problema, altfel spus, nu e pur românească și nu e doar rezultatul unei toxice infiltrări putiniste între Carpați și Dunăre, ci privește întreaga UE. 

Globalism versus suveranism

Și tot Apusul. Grijile economice iscate de crizele succesive izbucnite după 2001 și mai ales 2008, potențate de terorism, ecologism și de globalizare, s-au văzut intensificate masiv de discursul globalist, creștinofob, rasist-antirasist al stângii progresiste, ca și de vizibila degringoladă a democrației americane. Împreună, au exacerbat temeri identitare, de depeizare, ale multor europeni, temeri puternic amplificate în special în rândul imigranților din estul continentului, de impresia tabuizării, în presa mainstream, a opoziției conservatoare, efectiv creștin-democrate, la narațiunile relativiste, stângiste și neomarxiste. 

În acest context ar trebui să fie clar că pun paie pe foc și toarnă gaz pe flacăra extremistă politicienii și experții care, în numele democrației, cred util să combată acest fenomen printr-o și mai severă tabuizare ori cenzură a discursului conservator. Astfel de măsuri nu fac decât să exacerbeze angoasa și protestul. În siajul lor, al non-combatului argumentativ al grupărilor democratice și al voluntarei confuzii progresiste între discursul conservator, de dreapta, și cel al extremei drepte, formațiunile extremiste se pretind automat justificate și superioare. Adună, astfel, pseudo-argumente și deci voturi, se consolidează și-și eternizează prezența în arhitectura politică a statului, devenind, ca AUR, din fantome ridicole și excrescențe caduce, tipice pesedismului și peremismului, generate de structurile securiste și comuniste, un fenomen realmente alarmant și periculos pentru democrația libertală.

Ce-ar fi de făcut

Antidotul ascensiunii radicalismului de dreapta sunt dialogul, dezbaterea și un conservatorism autentic, asumat și nereprimat prin constanta restrângere, ”corectă politic”, a libertății de opinie și de exprimare. Iar fascismul nu e doar de dreapta, ci și de stânga. 

În vest îl alimentează ipocrizia și demagogia celor care pretind a-l combate de pe poziții de dreapta sau de stânga, fără să reprezinte însă interesele liberalismului și ale întreprinzătorilor, de o parte, sau ale clasei muncitoare, de alta, ci pe cele ale unei elite versatile, ascunzându-și interesele de putere îndărătul unei ideologii rigide, hipermoralizatoare.

Ar fi însă imprudent să credem că intelectualitatea și clasa politică românescă vor evita, în tentativa contracarării populismului autohton, greșelile pe care le-a comis sistematic, ani la rând, elita politică și mediatică occidentală. Confruntați cu fenomenul similar și cu pericolul permanent al scadenței, la urne, a prețului tot mai piperat al erorilor lor, reprezentanții acestei elite și-au continuat, în loc să-l combată eficient, practica boxului ideologic cu umbrele lui ”trumpiste”, a etichetărilor, demonizărilor și cenzurărilor, sporind costul propriei inadecvări.

Pentru ca spectrul hâd al extremismului de dreapta să devină insignifiant în spațiul românesc, formațiunile democratice ar trebui să treacă ele însele printr-un proces de primenire. Vor trebui să evite orice alianță toxică, fie cu PSD, fie cu AUR. Aderența lor la valorile democrației și ale statului de drept trebuie să fie credibilă. Prin urmare, traseismul nu e soluția, așa cum militantismul anti-creștin sau anti-național nu e semnul modernizării, ci al ideologizării și al conformismului la comandamente globaliste. 

PNL și USR au pierdut masiv din rezultatele la care ar fi avut dreptul să se aștepte după alegerile europene și pentru că sunt foarte rău conduse, liderii lor mulțumindu-se să se atace mutual și să copieze, perdant, rețetele defectuoase ale politicienilor apuseni în abordarea, iată, inadecvată, a efectelor pernicioase ale globalizării. Soluția câștigătoare reclamă responsabilitate. Implică demisiile de onoare ale celor care pierd într-un răstimp scurt alegeri, în fruntea unor partide cu potențial clar mai mare decât al liderilor lor. Și presupune patriotismul pusului osului la muncă, la argument și la reforma reală, în locul urii, demascărilor, denunțului, demonizărilor, falselor etichetări și lozincilor sforăitoare.