1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Este Israelul dispus să-şi reorienteze politica disuasiunii nucleare?

Carsten Kuehntopp / Valeriu Lazăr6 iulie 2004

Mohammed Al Baradei, director general al IAEA, în vizită în Israel

https://p.dw.com/p/B1f1
Mohammed Al Baradei
Mohammed Al BaradeiImagine: AP

Mohammed Al Baradei, director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară de la Viena, îşi începe azi vizita de două zile în Israel. Va aborda cu acest prilej propunerile sale vizând trasarea unei zone denuclearizate în Orientul Apropiat. Potrivit opiniei concordante a tuturor experţilor, Israelul se află de decenii în posesia armelor nucleare dar – din motive de disuasiune – a menţinut mereu şi deliberat neclaritatea asupra acestui fapt. Astăzi însă, după schimbarea prin forţă a regimului din Irak, se recomandă Israelului să-şi reexamineze strategia nucleară, inclusiv din interes propriu.

Din capul locului e sigur că Mordehai Vanunu, spion israelian în sfera armelor nucleare, nu se va număra printre interlocutorii lui Mohammed Al Baradei. Vanunu trădase în 1986 că în reactorul Dimona se produce plutoniu pentru arme nucleare. Pus în libertate în aprilie curent, a cerut ca Israelul să admită inspecţii la Dimona. Mordehai Vanunu:

“Astăzi, mesajul meu este: deschideţi reactorul de la Dimona inspecţiilor şi invitaţi-l pe Mohammed Al Baradei să le efectueze.”

Dar Vanunu, reţinut în Israel şi după ispăşirea pedepsei cu închisoarea, nu va vorbi cu Al Baradei iar acesta nu va vedea Dimona.

Ca director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nuclareară, IAEA, Mohammed Al Baradei se află pentru a doua oară în Israel, stat membru al acestei organizaţii de la fondarea ei. De la bun început, IAEA poate supraveghea reactorul de cercetări Nahal Sorek, nu are însă acces la Dimona. Oficial, Israelul nu a confirmat şi n-a dezminţit vreodată că posedă arme nucleare – atitudine definită ca politică a ambiguităţii nucleare. În străinătate predomină ipoteza că ţara deţine până la 200 de focoase, ceea ce cantitativ ar depăşi de câteva ori necesarul unei disuasiuni eficiente. Să nu fi însemnând deci “ambiguitatea nucleară” nimic altceva decât amăgire deliberată? Într-unul din rarele interviuri pe această temă – acordat anul trecut postului britanic BBC – fostul ministru de externe Shimon Peres justifica politica israeliană astfel:

"Când cineva insistă să te ucidă şi recurgi la amăgire pentru a-ţi salva viaţa, faptul nu este imoral. Dacă n-am avea duşmani, n-am avea nevoie de amăgire şi nici de disuasiune.”

Din perspectivă israeliană, politica ambiguităţii s-a dovedit justă. Disuasiunea îşi îndeplineşte scopul. Reuven Pedatzur, docent pentru studii strategice la Universitatea Tel Aviv, citează ca exemplul războiul de la Golf din 1991. Reuven Pedatzur:

“Saddam Hussein a lansat rachete asupra Israelului dar, cu toate că poseda şi arme chimice, nu a recurs la ele. Când ginerele său s-a refugiat în Iordania a fost întrebat: Cum se face că n-aţi recurs la arma chimică? Răspunsul său clar: ne-a fost teamă de represalii nucleare din partea Israelului. A fost deci un succes.”

Un Orient Apropiat fără arme nucleare este – şi pentru Israel - o perspectivă demnă de dorit. Dar anterior, statele arabe trebuie să fi încheiat pacea cu Israelul şi să fi abandonat armele lor chimice şi biologice, şi abia după aceia – remarcă guvernul israelian - va fi dispus să vorbească despre armamentul propriu.

Mohammed Al Baradei are evident înţelegere pentru poziţia israeliană: în cursul unei conferinţe din aprilie curent, de la Cairo, Al Baradei a criticat, cum s-a exprimat el, “atitudinea emoţională şi nerealistă” a statelor arabe. Atât timp, adăuga el, cât în Orientul Apropiat nu va domni o pace cuprinzătoare, Israelul nu poate renunţa la arme de distrugere în masă.

Cu toate acestea e previzibil că se va amplifica presiunea internaţională asupra acestei ţări. După răsturnarea lui Saddam Hussein şi după ce Libia s-a declarat gata să abandoneze programul ei de producţie a armelor de distrugere în masă, ameninţarea Israelului s-a diminuat dramatic; doar Iranul a mai rămas ca pericol strategic. Docentul universitar Pedatzur constată existenţa unei şanse majore, de care Israelul ar trebui să profite acum. Reuven Pedatzur:

"Putem face uz de acest moment istoric şi conveni cu Statele Unite schimbarea statutului nostru şi deveni oficial putere nucleară. Natural că în acest scop va trebui să plătim un preţ. Pe de o parte să soluţionăm conflictul cu palestinienii şi să abandonăm toate teritoriile ocupate. Pe de altă parte să aderăm la “Acordul privind interdicţia producţiei de material fisionabil pentru armament”, la a cărui elaborare se mai lucrează internaţional şi este menit să ducă la diminuarea arsenalelor de arme nucleare prin sistarea furnizării de material fisionabil. Avem deci de a face cu o şansă extrem de interesantă pentru Israel. Regretabil doar că în Israel nu vorbeşte nimeni despre ea.