Erdogan se sinucide digital
21 martie 2014Cu numai câteva ore după ce Erdogan a ordonat închiderea paginii de internet twitter, indiferent de pagube şi de reacţiile străinătăţii, măsura a fost pusă în aplicare. Premierul turc, supărat pe internet fiindcă a contribuit la dezvăluirea unor afaceri de corupţie care-l vizează, pe el şi familia sa, nu a avut însă sfetnici buni. Cu viteza vântului, cei mai mulţi din cei 12 milioane de turci care folosesc regulat serviciile twitter, şi-au modificat identităţile de domain, urmând sfatul unor hackeri. Astfel, ei au reuşit să ocolească interdicţia.
Pe măsură ce alegerile locale din 30 martie se apropie, Erdogan devine tot mai nervos. Viitorul său politic este ameninţat de publicarea în internet a unor convorbiri telefonice pe care le-a avut, de dezvăluirea unor scandaluri de corupţie în care a fost implicat direct şi de vizibila fărâmiţare a taberei guvernamentale. Toate acestea l-au împins pe Erdogan spre suicidul digital. Şi asta, deşi însuşi preşedintele Abdullah Gül l-a avertizat - via twitter - că interzicerea mediilor sociale nu poate fi acceptată într-o lume digitalizată. Dar preşedintele a acceptat totuşi să semneze legea privind libertatea internet, devenind astfel complice la îngrădirea libertăţii de opinie.
Ştefan Füle s-a numărat între primii reprezentanţi ai UE care l-au criticat deschis pe Erdogan. Acest comisar al extinderii i-a amintit - tot via twitter - premierului turc că telecomunicaţiile şi libera alegere a canalului de comunicare se numără între valorile fundamentale ale Europei.
Erdogan ar face bine să nu ignore, după cum a anunţat, criticile şi reacţiile din străinătate provocate de stilul său de guvernare. Mai ales că acestea provin de la partidele, politicienii şi ziariştii care au militat în ultimii ani pentru apropierea Turciei de UE şi pentru acceptarea lui Erdogan în cele mai importante foruri internaţionale. Dacă Erdogan va continua pe drumul izolării Turciei, urmările ar fi fatale pentru toată lumea. Faptul că Turcia este a doua ţară care interzice twitter, după China, vorbeşte de la sine.