1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Erdogan, kurzii şi jihadiştii

dw.de / VD12 octombrie 2014

De câteva zile, kurzii din Turcia protestează împotriva politicii externe a ţării în contextul luptei contra "Statului Islamic". Preşedintele Erdogan a condamnat protestele şi i-a acuzat pe demonstranţi de sabotaj.

https://p.dw.com/p/1DTog
Recep ErdoganImagine: Reuters

"Turcia nu este o ţară care să îşi orienteze politica externă în funcţie de acţiunile violente ale infractorilor şi teroriştilor", a spus preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan. Susţinătorii luptătorilor kurzi din Siria, a adăugat liderul turc, vor să torpileze procesul de pace cu minoritatea kurdă în propria ţară. "Invocând situaţia de la Kobane, aceşti oameni atacă pacea, stabilitatea şi fraternitatea în Turcia", a mai spus Erdogan.

În timpul protestelor din Turcia şi-au pierdut viaţa 31 de persoane. Demonstraţiile au fost provocate de decizia guvernului de la Ankara de a nu acorda sprijin kurzilor din oraşul Kobane, în nordul Siriei, în lupta acestora împotriva miliţiilor jihadiste ale organizaţiei "Statul Islamic". Anterior, guvernul obţinuse din partea parlamentului aprobarea de a trimite trupe în Irak şi Siria. Ankara respinge însă participarea trupelor sale de infanterie într-o atare acţiune, cu atât mai mult o intervenţie pe cont propriu, fără ajutorul aliaţilor.

De doi ani de zile, guvernul turc negociază cu PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, formaţiune politică interzisă în Turcia, o încetare paşnică a conflictelor, soldate până în prezent cu peste 40 000 de victime. După intervenţia dură a forţelor de securitate turce împotriva demonstranţiilor kurzi, PKK pune la îndoială procesul de pace aflat în desfăşurare. "Am avertizat Turcia de mai multe ori. Dacă Ankara va continua să procedeze ca până acum, partizanii vor relua războiul de apărare a poporului", a declarat Cemil Bayik, vicepreşedinte al PKK, într-un interviu acordat televiziunii publice germane, ARD.

Kobane/Türkische Panzer
Lupte grele la KobaneImagine: picture-alliance/AA

La rândul său, însuşi liderul PKK, Abdullah Öcalan, aflat în închisoare, a transmis că, în cazul în care oraşul Kobane va cădea în mâinile teroriştilor "Statului Islamic", negocierile de pace vor fi sistate. Mulţi dintre cei 15 milioane de kurzi, o cincime din populaţia Turciei, solicită din partea Turciei mai multă autonomie politică şi culturală.

Pe fondul luptelor grele care se duc la Kobane, reprezentanţii politicii externe germane au cerut decidenţilor politici din Turcia să intervină. Declaraţia guvernului, conform căruia Turcia nu va sta cu mâinile în sân în timp ce Kobane este distrus de jihadişti, "trebuie urmată de fapte", a spus Rolf Mützenich, vicepreşedintele grupului SPD, într-un interviu acordat ediţiei duminicale a Die Welt.

Germanul a adăugat că apelul său nu se referă la acţiuni unilaterale din partea Turciei, ci la o strategie de intervenţie convenită la nivel internaţional.

Înainte de a pleca în Arabia Saudită, ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a spus la rândul său că această ţară are un rol esenţial în combaterea "Statului Islamic". Organizarea unei conferinţe la mijocul lunii septembrie la Jeddah, care a reunit în premieră liderii regionali, convinşi ulterior să intre în alianţa împotriva SI, Arabia Saudită a preluat rolul de lider în zonă, a declarat oficialul german.

De asemenea, Statele Unite poartă negocieri cu Ankara privind instruirea şi dotarea rebelilor sirieni moderaţi. Din acest punct de vedere, a spus şeful Pentagonului, Chuck Hagel, "s-au făcut progrese importante".