Elisabeth Leonskaja: Festivalul Enescu, doza necesară de oxigen pentru iubitorii de muzică | România | DW | 09.09.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Elisabeth Leonskaja: Festivalul Enescu, doza necesară de oxigen pentru iubitorii de muzică

După minunatul concert susţinut duminică la Bucureşti, celebra pianistă rusă Elisabeth Leonskaja prezintă luni, tot în cadrul Festivalului Enescu, un recital la Sibiu, iar marți unul la Cluj. A întâlnit-o Medana Weident.

Festival George Enescu Bucureşti Elisabeth Leonskaja

Legendara pianistă Elisabeth Leonskaja, aşteptată mereu cu nerăbdare la Festivalul Internaţional "George Enescu"

DW: În 1964 aţi fost laureata Conscursului Internaţional "George Enescu" de la Bucureşti, moment care, după cum aţi mărturisit în repetate rânduri, "a marcat debutul carierei" dumneavoastră, o carieră pianistică extraordinară. Aşadar vă leagă o poveste lungă şi frumoasă de România, de Bucureşti şi de  Festivalul Enescu. Cum aţi păstrat în memorie acel an 1964 şi cucerirea acelui premiu întâi?

Eisabeth Leonskaja: Atunci eram cu toţii foarte tineri, vedeam viaţa prin ochelari roz, cum se spune, şi luam totul foarte uşor. Eram veseli şi fericiţi să trăim acele momente frumoase în grup. Îmi amintesc că noi, grupul de violonişti şi pianişti din URSS, am sosit cu trenul la Bucureşti, de avion nu se punea problema. Nu era primul oraş străin pe care îl vizitam - fusesem înainte la Praga -, dar Bucureştiul m-a cucerit din prima clipă. Prin arhitectură, prin spaţiile verzi, prin oamenii cordiali.

Aveam desigur şi emoţii, dar credeam sau eram chiar convinşi că suntem cei mai buni. Am avut noroc, câştigând premiul întâi la concursul de pian. Deşi speram să-l câştig, victoria a fost totuşi neaşteptată. După aceea am rămas chiar mai mult în România şi am susţinut concerte la Iaşi şi la Cluj, după care am plecat la Moscova. Aveam 18 ani şi urma să mă întorc în oraşul natal Tbilisi pentru a începe studiul la Conservator. La Moscova luasem câteva ore particulare la Jacob Milstein, înainte de concursul de la Bucureşti, şi m-am dus la el să-i mulţumesc. Şi dintr-o dată m-am trezit că-l rog să mă primească în clasa sa la Conservator, spunând că m-am decis să mă mut la Moscova. Milstein m-a întrebat dacă m-am gândit bine. Plecând de la el, m-am întâlnit cu şeful secţiei de pian a Conservatorului, pe care l-am întrebat direct ce trebuie să fac dacă vreau să studiez acolo. Mi-a zis că totul e în ordine dat fiind că eram laureata Concursului Enescu. Aşa s-a produs o mare schimbare în viaţa mea, premiul obţinut la Bucureşti fiind ca o trambulină care m-a catapultat direct la Moscova, unde mi-am încept studiile. 

La Moscova, unde aţi avut parte de profesori extraordinari...

Da, de profesori extraordinari şi de întreaga atmosferă din jur, marcată de nume mari precum Oistrah, Gilels, Kogan, Rostropovici, Richter, fără îndoială. Sviatoslav Richter ne părea că aparţine altor sfere, altei lumi. Toţi erau atunci acolo - şi aceasta era ceva normal, era cotidianul nostru. Ziua eram la cursuri, iar seara dam năvală în sala de concert, fără bilete, pentru a trăi acele momente minunate. Era o şcoală impresionantă. Nu doar nivelul profesorilor era foarte ridicat, dar şi cel al colegilor. Am avut mare noroc să-l cunosc pe Sviatoslav Richter, să cânt cu el, ajungând, cu anii, la o prietenie profundă.

Elisabeth Leonskaja Sibiu recital Festival Enescu

Elisabeth Leonskaja, în dialog la DW, înaintea recitalului de la Sala Thalia din Sibiu

 

La sfârşitul anilor 1970 aţi părăsit Uniunea Sovietică şi v-aţi stabilit la Viena.

În URSS mi se interzicea să mai ies din ţară, am fost repartizată la Filarmonica dintr-un orăşel de provincie după absolvirea studiilor. Mă simţeam ca o corabie în plin ocean, dar fără vânt. Mama mea fiind evreică, am decis să emigrez în Israel, având o viză de tranzit prin Viena. Acolo fusesem oricum invitată să concertez şi am avut norocul să primesc viza chiar cu puţin timp înaintea acelui concert. Cum am ajuns la Viena, am alergat la repetiţii pentru concertul cu orchestra simfonică vieneză de a doua zi. Aşa a început un nou capitol din viaţa mea şi am rămas până astăzi la Viena. 

V-aţi aflat ieri seară pe scena Sălii Palatului de la Bucureşti, interpretând, alături de Orchestra ORF a Radiodifuziunii Vieneze, avându-l pe Horia Andreescu la pupitru, Concertul Nr. 5 pentru pian de Beethoven, supranumit "Imperialul". Astăzi susţineţi un recital la Sibiu, tot cu un program Beethoven - ultimele trei sonate compuse de titanul din Bonn - iar mâine seară prezentaţi publicului clujean aceste sonate cu numerele 30 - 32. Este un adevărat tur de forţă.

Da, aşa e. Nu mi-am dorit să fie aşa, dar nu se putea altfel. După ce se stabilise deja programul Festivalului Enescu, am fost invitată să cânt în data de 12 septembrie, tot cu ansamblul vienez, la Castelul Esterházy din Eisenstadt, Austria - acelaşi program şi în aceeaşi formulă ca la Bucureşti, şi nu aveam altă soluţie. Cum reuşesc? Nu stau mult pe gânduri şi spun da. 

Bănuiesc că e nevoie şi de multă disciplină.

Desigur, dar asta înveţi de-a lungul vieţii.

Festival George Enescu Bucureşti Elisabethj Leeonskaja

Elisabeth Leonskaja la actuala ediţie a Festivalului Enescu de la Bucureşti

 

Ce vă leagă de Festivalul Enescu, dincolo de faptul că a însemnat un moment important în debutul carierei dumneavoastră? 

Mă leagă numeroasele concerte şi sentimente puternice. Festivalul "George Enescu" mi se pare un festival foarte uman. Aici au venit de-a lungul timpului orchestre dintre cele mai mari - indiferent în ce situaţie se afla ţara. Îmi amintesc de starea deplorabilă a străzilor, a clădirilor - şi cu toate acestea, veneau şi cântau la Bucureşti Filarmonica din München, Filarmonica din New York, din Israel, şi alte mari orchestre, plus solişti remarcabili, ansambluri de operă. Aici preţul biletelor nu este aşa de ridicat ca în occident, unde nu-şi poate permite oricine să meargă la asemenea concerte. Este un festival pentru toţi oamenii. Observ cu câtă atenţie şi încântare urmăresc aici oamenii concertele. Publicul românesc are nevoie de ele ca de oxigen, ca să-i ajungă până la ediţia următoare. Acest lucru mă impresionează. Nu toţi sunt la fel de buni cunoscători ai muzicii clasice, dar îţi dai seama cât de bine le face deopotrivă. 

Mai pot spune despre festival că e organizat impecabil, absolut impecabil. Din păcate acustica Sălii Palatului e extrem de proastă, dar cu toate acestea acceptăm să cântăm aici şi publicul vine în număr mare la concert. Ateneul Român e un adevărat giuvaer, dar sala nu este aşa încăpătoare. 

Din nefericire, iubitorii de muzică tot aşteaptă construirea unei noi săli de concert moderne, din punct de vedere tehnic. 

Asta înseamnă că responsabilii politici au alte priorităţi. 

De ce aţi ales tocmai aceste ultime trei sonate compuse de Ludwig van Beethoven pentru recitalurile de la Sibiu şi Cluj?

Am alcătuit acest program pentru că aceste lucrări beethoveniene îmi sunt foarte aproape de suflet şi mi s-a părut o selecţie potrivită pentru Festivalul Enescu. 

Cum vi se pare publicul de aici?

Publicul din România mi se pare extraordinar. E cald, cu sufletul deschis pentru discuţii, pentru gastronomie, pentru plimbări, pentru muzică... Oamenii au rămas "normali" aici, aş putea spune şi atmosfera este minunată. La Sinaia am cântat de mai multe ori cu o orchestră de tineret şi aveam senzaţia că mă aflu în vârful unui vulcan - muzicieni extraordinari. 

Vă mai recomandăm