„Educația va rămâne câmp de bătălie politică, bântuită de un populism înfiorător” | România | DW | 08.07.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

„Educația va rămâne câmp de bătălie politică, bântuită de un populism înfiorător”

După cinci ani petrecuți prin sertarele Palatului Cotroceni, „România educată”, teza de mandat prezidențial a lui Klaus Iohannis, zâmbește știrb către o Românie care nu se pricepe să își ajute neajutorații.

România, mai mult sau mai puțin educată, are câteva sute de elevi olimpici, un milion și jumătate de copii pentru care mersul la școală este o rutină și un număr aproape la fel de mare despre care statisticile, puține la număr, spun că își duc viața în pragul sărăciei și a excluziunii sociale. Despre aceștia din urmă, conceptul social pe care președintele Klaus Iohannis, de formație cadru didactic, și l-a propus drept proiect politic fundamental vorbește prea puțin și când o face își pierde mesajul în spatele unor formulări abstracte ambalate în discursuri de perpetuă campanie electorală.

În societatea românească, ceea ce este diferit este marginalizat, de multe ori anatemizat. În România, cum remarcă sociologul Gelu Duminică, „toți vorbesc de well being, de echitate, de educație incluzivă de calitate”. În realitate, România profundă nu are nicio treabă cu aceste principii. Într-o școală oarecare din România, un copil cu un handicap, cu o dizabilitate, sau unul cu origini marginale, este stigmatizat și respins, este arătat cu degetul de colegi și nedorit de părinții acestora.

Școala, depozit de copii

„Eu sunt copilul care a trăit acolo, în astfel de comunități, cu astfel de provocări”, povestește Gelu Duminică. „Pe mine nu m-a ajutat sandwichul să merg cu drag la școală ci niște profesori care să mă înțeleagă, niște colegi care să mă valorizeze, care să vadă mai degrabă potențialul decât provocările. Dar, în momentul de față, copilul din comunitățile vulnerabile se duce la școală bou și vine vacă. Școala este acum de multe ori un loc de depozitat copiii, un argument ca profesorul să își primească salariul, nici decum un instrument ca elevul să devină cea mai bună versiune a sa. Mai găsește și colegi de clasă care văd în el țiganu’, săracu’, țăranu’, handicapatu’. Și în loc să-i dai suflet, îi dai șuturi în suflet. Cel mai simplu este să renunți la stimulul care îți provoacă durere. Și, atunci, copilul nu mai vine”.

Pentru ca lucrurile să nu escaladeze, profesorii merg deseori pe mâna acestor părinți, de multe ori influenți în comunitățile lor, și caută să se lepede de elevii-problemă. Dar „măsura unui sistem bun de educație nu sunt vârfurile, care reușesc oricum. În momentul de față, aproape 25% dintre copiii dintr-o cohortă nu ajung să termine termine clasa a 12-a. Se pierd pe parcurs. Cei mai mulți vin tocmai din categoria aceasta a copiilor vulnerabili”, explică expertul în științele educației Ciprian Fartușnic. „Dacă tu te comporți cu ei fix cum te comporți cu un copil obișnuit, fără să-i oferi sprijin, ai toate șansele să nu-i mai găsești în sistemul de educație în anul școlar următor. Măsura unui sistem bun este dată tocmai de rata de succes cu acești copii. Și nu mă refer strict la profesori, la cei care se plâng că nu au ce lucra cu un anume material. Problemele sunt înlănțuite. Nu este nevoie doar de educație remedială, acolo sunt și probleme medicale sau sociale”.

Țara tuturor miniștrilor reformatori

Împreună cu Duminică, Fartușnic a făcut parte din cercul de specialiști pe care Palatul Cotroceni i-a consultat în grupurile de lucru care au redactat textul „România educată”. Documentul va pleca acum de la Președinție, după trei zile de consultări publice, la Guvern, pentru a deveni un memorandum de fundamentat o nouă lege a educației. O astfel de construcție are de înfruntat tradiția politică românească de a trata trecutul proxim drept „grea moștenire” și de a păstra lucrurile neschimbate în cât mai multă incertitudine aruncând întreaga responsabilitate pe opoziția care, câteodată mai recent, alteori chiar demult, a plecat de la putere. Și de a da vina pe opoziție, oricât ar fi ea de măruntă, pentru lipsa progresului.

„Nu văd clasa politică românească suficient de matură încât să înțeleagă că situația e critică și e nevoie de stabilitate, de voință politică”, atrage atenția Gelu Duminică. Este membru în Consiliul Economic și Social iar acolo „nu a fost ședință în patru ani în care să nu se modifice ceva la legea educației. Noi am avut numai miniștri reformatori, cu toate că știau că mandatul lor nu va fi mai lung de șase luni, ceea ce s-a și întâmplat, în majoritatea cazurilor. E greu să dai rezultate când semeni dihonie”.

Duminică avertizează că „educația va rămâne un câmp de bătălie politică, bântuită de un populism îngrozitor, înfiorător”. Și argumentează: „Sistemul educațional este cel mai mare angajator de stat, cu sute de mii de votanți, oameni frustrați, obosiți și prost plătiți în comparație cu restul bugetarilor, care pot fi foarte ușor antagonizați și manipulați. Iar manipularea va fi grosolană. Mai rea decât la vaccinare. Presiunea pe profesori, cel puțin în ultimul an și jumătate, a fost fantastică. Toată lumea s-a uitat la ei, deși situația în care se zbăteau nu li s-a datorat doar lor. Și nimeni nu i-a ajutat. Frustrarea este foarte mare și de înțeles”.

În România, plagiatul era o formă de educație

Și, totuși, un management al riscului la care sunt expuși copiii începe de la administratorii școlilor. „Se lucrează la un sistem informatizat de avertizare timpurie, de monitorizare a sistemului de educație, în care la capitolul elevi să ți se ridice, practic, un steguleț, în momentul în care un copil are unul sau chiar mai mulți factori de risc”, spune Fartușnic. „Școlile vor știi, pe baza unor măsurători obiective, câți copii la risc au în fiecare moment. Iar proiectele și programele de intervenție pot să urmărească și să țintească mai bine, prin școli, acești copii. Ține de fiecare director, de cât de responsabil este, să-și facă un astfel de mecanism de avertizare. Există în momentul de față un protocol între Institutul Național de Statistică și Ministerul Educației, care are printre altele și acest scop. Nu se face peste noapte dar este esențial, dacă vrei să te îngrijești de copii care de obicei rămân în urmă sau care, cumva, nu au șanse egale față de ceilalți și dacă ai această țintă foarte ambițioasă ca toți copiii să termine în țara asta învățământul secundar superior”, apreciază specialistul în politici educaționale.

Iar Gelu Duminică avertizează că sistemul, „atât de anchilozat și centrat pe propria conservare”, nu are cum să se bucure de schimbare. „Trebuie regândită formarea inițială a cadrelor didactice, mecanismele de formarea a lor continuă, trebuie medii prietenoase, care să încurajeze copiii să intre într-un context de învățare în care să înțeleagă ce înseamnă diversitatea și să exerseze empatie”. Deocamdată, punctează lectorul universitar, „noi încă îi învățăm pe copii să memoreze comentarii și ne întrebăm de ce avem această cultură a plagiatelor. În România, plagiatul era o formă de educație. Se învăța pe de rost iar în examenul scris trebuia să redai din cartea de comentarii. Ăsta e plagiat. Nimeni nu se uita la ce înțelegi. Dacă puneai întrebări erai impertinent, nu un copil în căutare de înțelesuri și erai invitat să vii cu tac’tu tuns la școală”. Experiența ne dă argumente să nu mai avem încredere. Însă, conchide Duminică, „dacă noi nu facem ceea ce trebuie, nu e fariseic să cerem schimbarea?”

Vă mai recomandăm