Eşecul politicii chineze

Potrivit organizaţiilor uigurilor exilaţi violenţele din provincia Xianjiang, situată în nord-vestul Chinei comuniste s-au soldat cu 800 de uiguri ucişi. Indiferent de partea cui este dreptatea, tulburările din provincie au constituit expresia cea mai sângeroasă a conflictului dintre etnici chinezi şi localnicii uiguri, o minoritate de religie musulmană.

În vocabularul oficialităţilor de la Beijing nici o expresie nu se foloseşte mai frecvent decât noţiunea de societate armonioasă. Cât de departe este realitatea de această sintagmă idealizantă s-a constatat duminică în Urumqi oraşul-capitală al provinciei uigure. Peste 150 de morţi, peste 800 de răniţi, aproape 1.500 de persoane arestate. Acestea sunt cifrele oficiale. Istoria incidentului e narată diferit de cele două tabere. Potrivit variantei regimului chinez, tulburările ar fi fost dirijate din străinătate. O gloată instigată la rele ar fi pornit la vânătoare de chinezi. Poliţia ar fi restabilit doar ordinea.

Conform organizaţiilor uigurilor din exil, aproximativ 3.000 de compatrioţi, participanţi la o demonstraţie paşnică, revendicaseră elucidarea asasinării a doi muncitori uiguri, ucişi într-o fabrică din sudul Chinei. Spre a se delimita cât mai net de separatişti, manifestanţii ar fi arborat chiar drapelul chinez. Cu toate acestea, forţele de securitate ar fi deschis focul asupra mulţimii, trgând în oameni fără nici o discriminare.

Modelul explicaţiei oficiale nu e nou. Şi în timpul tulburărilor tibetane de anul trecut guvernul s-a obosit mult să dea aceeaşi explicaţie a "aţâţărilor externe". În imaginarul conducerii chineze lucrurile nu pot sta decât aşa, devreme ce regimul reiterează fără încetare lozinca "paşnicei convieţuiri în China a 56 de popoare".

Cât de găunoasă e lozinca reiese din însăşi cauza protestelor de la Urumqi. Acum o săptămână, un etnic chinez a răspândit în căminul unei fabrici de jucării din Guangdong zvonul, potrivit căruia unii din noii imigranţi, în speţă muncitori itineranţi uiguri, ar fi hărţuit sexual muncitoarele din zonă. A fost de-ajuns pentru ca personalul chinezesc al fabricii să se transforme imediat într-o masă înarmată năpustindu-se asupra muncitorilor uiguri. Timp în care forţele de securitate ar fi asistat pasiv la violenţe. In final, ciocnirea s-a soldat cu moartea a doi uiguri şi rănirea altor câteva zeci.

Incidentul ilustrează mai multe fenomene. Mai întâi, că neîncrederea mutuală dintre chinezi şi uiguri e profundă. Primii îi consideră pe cei din urmă capabili de orice. La rândul lor, uigurii au sentimentul că sunt cetăţeni de rang inferior. Impresia lor va fi fost mult întărită dacă forţele de securitate au asistat realmente cu mâinile în sân la violenţele declanşate de gloată.

În provincia lor, Xianjiang, uigurii sunt marginalizaţi economic şi dispun de o educaţie mai precară şi de mai puţine şanse să profite de miracolul economic din ţară. În plus, uigurii se văd tutelaţi de majoritatea chineză, indiferent dacă e vorba de educaţia religioasă ori de chestiuni urbanistice. În oraşul Kashgar, situat pe drumul mătăsii, regimul a trecut de pildă la demolarea centrului istoric al localităţii. Autorităţile au clamat că localnicii s-ar fi declarat de acord să li se dărâme miezul istoric al oraşului. În ciuda acestei afirmaţii, se pare că şi uigurii din Kashagr au devenit victimele unei strămutări forţate.

Constituţia chineză le alocă minorităţilor naţionale o sumedenie de drepturi. În fapt, nimeni nu şi le poate revendica în justiţie. Dacă represiunea va continua, cazanul nu va avea cum să nu explodeze.

Autor: Matthias von Hein / Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident