După prima sută de zile cu Biden nu mai vin americanii. Vin chinezii | Global | DW | 28.04.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

După prima sută de zile cu Biden nu mai vin americanii. Vin chinezii

Vin americanii, au sperat românii mult timp, în zadar. Apoi în fine a venit NATO cu ei. Dar după prima sută de zile a administrației Biden n-ar fi exclus ca-n urma lor să revină comuniștii, în frunte cu cei chinezi.

Nu că Joe Biden ar fi omis să facă orice faptă bună în avalanșa, de o anvergură fără precedent în istoria Statelor Unite, a ordonanțelor prezidențiale cu care liderul democrat a fericit America și lumea liberă, după accesul său accidentat la Casa Albă. 

Spre cinstea sa, Biden a admis că exterminarea în masă a armenilor de către turci, la începutul secolului trecut, a constituit un genocid. În rest, situația e însă albastră. 

Obediența echipei și a presei

Pe plan intern, Biden pare să fi evitat scandalurile permanente, iscate în presă de administrația precedentă și, mai ales, de furios controversatul ei șef. În fapt, aceasta e partea cea mai lesnicioasă a unei extrem de secretoase administrații Biden, în care și cele mai mărunte și neînsemnate decizii se iau la vârf, în anturajul unui președinte etanș izolat de restul lumii. Despre care nu se prea știe bine, ce știe și ce nu. Principalii stâlpi ai Casei Albe par a fi șeful statului major, Ron Klain, alți vechi consilieri ca Mike Donilon, vicepreședinta Harris, care-i asigură președinției majoritatea într-un Senat egal împărțit, precum și diverși oameni ai casei Biden din vechime, ca Steve Ricchetti, Bruce Reed și Stef Feldman. Lor li se adaugă șeful diplomației, Blinken, precum și consilierul de securitate Jake Sullivan.

Absența marilor scandaluri nu e uimitoare. Criteriul suprem al selecției figurilor cheie ale administrației a fost loialitatea. Apoi, de partea lui Biden, punând mereu batista pe țambal, se manifestă o presă mainstream care și-a dat rău în petic în ultimii cinci ani, demonizându-l sistematic pe fostul președinte, spre a obține suspendarea lui din funcție. Iar apoi, spre a împiedica realegerea lui. Circulă mai nou, în rețelele sociale, unde n-au fost cenzurate, ca pe Twitter, care de asemenea l-a vitregit consecvent pe Donald Trump, înregistrări-bombă atribuite unui director tehnic al CNN. Post TV care încă n-a ripostat. Încercând s-o cucerească pe o duduie trimisă la înaintare pe Tinder, o aplicație de cuplare, de platforma de dezvăluiri conservatoare, Project Veritas, Charlie Chester se lăuda, aparent ca om de bază al CNN, cu ”propaganda” prin care canalul TV american a transpus ordinele șefului său suprem, Jeff Zucker, spre a-l promova pe Biden și a face zob imaginea rivalului său, Trump. 

Si non e vero e ben trovato. Maniera în care, axată pe rusificarea, rasializarea, sau ecologizarea oricărui subiect, presa mainstream americană a gestionat președinția Trump, campania electorală și controversatele alegeri, evitând subiecte fierbinți precum presupusele nefăcute ale fiului președintelui, Hunter, a lăsat de mult de dorit. Atât de mult, încât a ridicat serios problema unei a patra puteri tot mai netransparente, aruncând umbre dese asupra unei democrații din ce în ce mai avariate, cu medii, pentru globalizare, neadecvate.

O recoltă de secetă intensă

Cu un astfel de control mediatic blând și precar al executivului, nu e prea uimitor că recolta primelor 100 de zile ale administrației Biden seamănă cu cele 7 vaci famelice din Biblie. Dacă nu-i mai dezastruoasă. Cele trei luni de la accesul președintelui la Casa Albă au produs, pe lângă oceane de vorbe, de abstracțiuni sub formă de teorii, de sforăitoare declarații de intenție despre Covid și schimbarea climatică, de substituirea fricii de prima cu spaima de a doua, niște datorii gigantice. Apoi, au adus o concretă criză internă, a migrației la granița de sud și câteva predictibile crize externe, politice și militare, în plină derulare.

Nici multilateralismul invocat neobosit de Biden și de elita fostei administrații Obama, care a revenit acum la putere, precum și intenția noii echipe de a face totul ”altfel decât Trump” nu i-a determinat defel pe dușmanii Americii să se înfricoșeze. Și s-o lase mai moale. Dimpotrivă. La întâlnirea bilaterală din Alaska, trimișii chinezi au profitat de predictibilitatea lui Joe Biden și au început prin a-l testa. S-au comportat, deci, față de gazdele americane mai insolent și mai agresiv decât oricând în trecut, deși reprezentau un stat care comite un genocid în regiunile uigure, a ucis democrația în Hong Kong și a umplut lumea de Covid. 

Provocarea chineză

Aceeași Chină comunistă își amenință tot mai contondent vecinii pașnici, mai cu seamă Taiwanul, își supune populația unui control totalitar de o severitate fără egal, fură fără jenă tehnologie apuseană și are un regim din ce în ce mai expansionist și mai agresiv, nu doar în materie de spionaj digital. Regimul de la Beijing operează frecvent prin șantaj și întreține o bază militară în estul Africii, instituindu-și, ori fiind pe cale să-și instituie controlul politic, economic, informațional, militar, sau cultural, asupra elitelor și centrelor de putere externe.

În fața acestui rival colosal, care a preluat ori se pregătește să preia de la SUA frâiele economice, tehnologice și militare globale, administrația Biden face, în cazul cel mai bun, figura unui nobil Don Quijote de la Mancha, fiind perceput de inamicii lumii libere ca o paiață, poate simpatică, dar tragică, jalnică și neputincioasă ca toate paiațele. În cazul cel mai rău e bănuită fie de corupție și complicitate cu China, fie de a fi cedat înainte de luptă. 

În Tablet Magazine, Lee Smith consideră că mesajul lansat de Washington este că ar fi ”prea târziu” pentru SUA să se confrunte China. Că ”lupta pentru supremația globală s-a încheiat. Că Beijingul stabilește, mai nou, agenda economică, politică și chiar militară, Americii nemairămânându-i decât să accepte victoria inevitabilă a Chinei”. 

E lesne de imaginat cât de pernicios influențează acest mesaj, ori chiar numai opinia existenței lui, fie el fals, ori real, actualele consultări guvernamentale sino-germane, primele digitale, ori alte negocieri europene sau asiatice cu Beijingul. Ample îngrijorări a stârnit și insistența administrației Biden de a-l numi în funcția de subsecretar de stat pe Colin Kahl. 

Omul nu e doar autorul unor postări conspiraționiste proiraniene în rețelele sociale ci, după cum relevă Lee Smith, a fost ”co-director al Institutului Freeman Spogli de la Universitatea Stanford. Or, potrivit Institutului Australian de Politică Strategică, Centrul Stanford de la Universitatea Beijing e desemnată ca instituție de mare risc, din cauza implicării ei în cercetări militare cu legături cu programul nuclear chinez”. Potrivit FBI, ”Universitatea Beijing e teren de recrutare de agenți secreți având ca țintă mediul academic american, cu profesori și studenți care au penetrat structurile instituționale și industriale ale SUA”. 

La rândul său, directorul CIA, William Burns, a condus Carnegie Endowment for International Peace, un influent think tank din Washington, care, potrivit aceleiași surse, a încasat milioane, din 2017 încoace, de la un om de afaceri chinez, membru al unui important for consultativ al partidului comunist al Chinei. Acest uimitor parcurs e posibil să-l fi determinat pe Burns să se arate foarte critic cu Beijingul în audierile de confirmare a numirii sale. Or, cu asemenea ”dușmani”, ricana ironic un critic, ”China nu mai are nevoie de prieteni”. Ceea ce, în termeni românești, nu înseamnă decât că ar fi bine să ne pregătim că ”vin chinezii”.

Alte perdante pariuri externe

Spre lauda lui, Joe Biden a spus, totuși, adevărul, în privința unuia dintre cei mai respingători, aroganți, sângeroși și periculoși dictatori ai lumii contemporane. ”Putin e un asasin”, a admis președintele SUA, într-un interviu, astfel încât Kremlinului i-au țiuit urechile. 

Replica Moscovei nu s-a lăsat așteptată. În timp ce își extermina lent principalul rival politic, pe Alexei Navalnîi, reclus ca deținut de conștiință într-una din cele mai dure colonii penitenciare ale Rusiei, liderul mafiot de la Moscova își dezlănțuia și fiarele războiului, masându-și navele și trupele la frontiera ucraineană. Semnalul unei proxime confruntări militare avea să-l sperie pe Biden într-atât, încât să-l facă să ordone celor două distrugătoare americane, expediate să descurajeze o virtuală agresiune, să facă, vai, cale întoarsă. Și să ceară zadarnic, multă vreme, o incertă întâlnire la nivel înalt cu ”asasinul”. Inutil de subliniat ce râs homeric o fi zguduit, în ecou, culoarele puterii ruse. Ori pe șefii talibanilor. 

Anunțul retragerii trupelor americane până în septembrie, din Afganistan, i-a încurajat masiv pe islamiștii de epocă de piatră de la poalele Hindukușului, care controlează oricum aproximativ jumătate din teritoriul afgan și n-au respectat niciodată vreun acord, astfel încât înțelegerea cu ei, o gafă majoră a administrației Trump, nu face nici cât o ceapă degerată. 

E lesne predictibilă proxima debarcare a guvernului de la Kabul și reinstituirea unui regim islamist și terorist de felul celui edificat de statul islamic în Siria și Irak. Între timp, administrația Biden, mai de încredere decât cele mai bune ceasuri elvețiene, își va celebra prezumtivele ”succese” ecologice și simpatia mare pe care o va suscita, multilateralist, la Teheran și în foruri cu ample majorități ostile SUA, ori drepturilor omului, cum sunt ONU, OMS, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și alte organisme asemenea.  

Vă mai recomandăm