Dreapta se luptă cu propriile resentimente

Ideea fuziunii partidelor din partea dreaptă sună foarte cunoscut. Propunerea pare nouă şi surprinzătoare doar pentru că vine acum de la partidul care se opusese în trecut cu cea mai mare înverşunare. E adevărat că fuziunea dintre PNL şi PD fusese teoretizată de un vechi politician liberal, Valeriu Stoica, dar pe atunci forţa dominantă devenise PD-ul în urma victoriei lui Traian Băsescu. Majoritatea largă a PNL a refuzat fuziunea cu democraţii, iar o fracţiune s-a desprins întemeind PLD, care a fuzionat apoi cu PD.

Preşedintele Traian Băsescu, care nu înţelegea să renunţe uşor la planurile sale, a promovat ideea votului majoritar de natură să elimine partidele mai mici şi să lovească decisiv în liberalii conduşi de Călin Popescu Tăriceanu. Ca partid de mărime medie, PNL ar fi urmat să iasă de pe scena politică. Chiar dacă în sistemul proporţional liberalii ar fi putut obţine scoruri onorabile care să-i menţină în jocul politic, în sistemul majoritar nu ar fi câştigat nicio circumscripţie. Acesta este motivul pentru care premierul PNL din 2008 s-a bătut ca să conserve repartizarea proporţională a mandatelor. UDMR a cărei existenţă era de asemenea ameninţată a susţinut cu energie eforturile liberalilor. Din instinct politic, PSD a sprijinit de asemenea guvernul, contribuind la apariţia unei legi ciudate, ilogice în datele ei stricte, dar care avea menirea să conserve intact sistemul încetăţenit de partide politice.

Astăzi Crin Antonescu provoacă o mare surpriză prin disponibilitatea pe care o manifestă faţă de ideea fuziunii cu PDL şi poate şi cu alte grupări mai mici ca Forţa Civică. Dar liderul PNL ştie probabil că dacă nu va iniţia el această mişcare o vor iniţia alţii. Crin Antonescu caută acum să profite de stupoarea lui Traian Băsescu şi a celor de la PMP, care, după eşecul în alegeri, nu mai au autoritatea morală de a propune un proiect unificator. De aceea trebuie să se mişte repede şi să profite de starea de descurajare şi dezorientare care a cuprins toate grupurile şi să le ofere o nouă perspectivă.

Totuşi în circumstanţele actuale ideea fuziunii s-ar putea să pară excesivă. PNL şi PDL abia dacă au ieşit din tranşeele proprii şi le-ar veni greu să se îmbrăţişeze. În perioada 2005-2007, PD şi PNL făceau parte din aceeaşi alianţă, făcuseră o campanie grea împreună şi tot nu au ajuns la fuziune, darămite acum când suspiciunile reciproce întrec cu mult încrederea. O alianţă în vederea alegerilor prezidenţiale ar fi deocamdată mai realistă.

Liderul PDL, Vasile Blaga, care nu doreşte să predea din nou partidul lui Traian Băsescu, este interesat şi el în cel mai înalt grad de o alianţă cu PNL de natură să marginalizeze în primă instanţă Mişcarea Populară. Chiar dacă nici liberalii şi nici democrat-liberalii nu ar putea refuza alianţa cu PMP, ar fi necesar pentru cele două forţe politice să creeze în prealabil o platformă comună. Ulterior ar putea invita şi PMP-ul, care, sub presiunea morală a opiniei publice, nu ar putea rămâne deoparte fără să plătească un preţ foarte mare. Este interesant că liberalii l-au invitat din prima clipă pe Mihai Răzvan Ungureanu a cărui formaţiune a luat puţin peste 2%, dar care ar fi fost tentat de o apropiere de PMP.

Reacţia Elenei Udrea (locotenentul liderului absent) este grăitoare: „Mişcarea Populară este gata să facă parte din orice proiect al dreptei unite. (...) Dar având în vedere momentul de faţă şi câteva discuţii care deja au fost purtate, eu cred că partidele de centru dreapta nu se vor uni. (...) Sunt prea mari resentimentele personale ale liderilor şi prea slabe caracterele pentru a le depăşi, fie şi în ideea măreaţă de a învinge PSD-ul la prezidenţiale”(facebook). Mesajul este resentimentar şi sarcastic. Elena Udrea încă mai speră ca negocierile să eşueze, iar PMP să poată prelua din nou iniţiativa. Nu este desigur exclus să aibă dreptate, dar acum nu vorbim despre o reflecţie despre natura umană, ci despre o reacţie politică.

Interesant este că ”dreapta” din România nu se luptă doar cu PSD, ci, într-un chip mai puţin vizibil, se luptă cu propriile gelozii şi resentimente.