Dragnea, Iohannis şi geopolitica | România | DW | 30.04.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Dragnea, Iohannis şi geopolitica

Iohannis ar mai avea opţiuni dacă-şi analizează corect litigiul cu Dragnea pe tema Ierusalimului, înţelegând dubla sa dimensiune, geopolitică şi naţională. Ignorarea uneia sau alteia i-ar compromite iremediabil analiza.

Rumänien Liviu Dragnea Klaus Iohannis (picture-alliance/dpa/R. Ghement)

Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea

Că şeful PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a urmărit scopuri politice interne faultându-l violent pe preşedintele Klaus Iohannis cu propunerea mutării ambasadei române la Ierusalim şi cu semisecreta sa vizită în Israel le e clar tuturor observatorilor.

Aşa cum limpede le e, de asemenea, că, dacă e să-şi satisfacă ambiţiile, liderul de facto al parlamentului şi, deci, al ţării, transformate tot mai mult din republică semiprezidenţială în dictatură parlamentară, nu se împiedică într-o biată Constituţie, care-i conferă preşedintelui prerogative esenţiale în politica externă şi de securitate.

În fond, ce poate să i se pară prea de tot, prea imoral sau ilegal în materie de mijloace de acaparare a puterii totale, încât să-l oprească din drum pe un infractor parvenit în fruntea bucatelor, care tocmai îşi supune integral puterea judiciară, cu ajutorul celei legislative?

Ce l-ar putea împiedica pe Dragnea, după ce şi-a manifestat cu impunitate dispreţul faţă de protestele în masă împotriva schimbării legilor justiţiei, să înlăture orice restante bariere spre butoane, trecând la definitivarea slăbirii şefului statului, prin anemierea decisivă a rolului politic şi a prestigiului său intern şi extern?

Oricum am privi chestiunea propusei modificări a paradigmei politice externe româneşti în Orientul Mijlociu, un fapt e cert. Uzurparea prerogativelor prezidenţiale în această chestiune e o lovitură de maestru. Nu doar pentru că divizează dreapta românească, precum şi tabăra prooccidentală, care-i dă de furcă unui PSD văzut in corpore drept ciuma roşie. Ci şi pentru că, geopolitic, Dragnea e pe val.

În timp ce preşedintele pare luat de el. Cu propunerea vizând mutarea ambasadei, Dragnea aleargă să prindă un loc, fie şi doar la clasa a treia, în trenul de succes condus de Donald Trump. În răstimp, preşedintele se vede tras pe moarta linie franco-germană. Încât orchestrarea unui conflict parţial extern de tipul celui iscat de ideea relocării ambasadei a avut şi are o indeniabilă eficienţă politică, tactică şi strategică, fiind, ca atare, de un machiavelism remarcabil. 

Cum i-a venit lui Dragnea ideea? Prin consilierii săi israelieni, de vreme ce altfel, în jurul său, domneşte un imens pustiu intelectual? Privind în jur, la populista Europă răsăriteană, cu Ungaria şi Polonia în frunte, care-şi extinde aria de acţiune asupra Slovaciei şi Austriei şi în care şeful statului ceh a avansat primul ideea mutării ambasadei proprii la Ierusalim?

Sau dintr-un filosemitism implicând o doză de antisemitism, din specia celui care crede că evreii s-ar situa la putere, în lume, de vreme ce ar ”conduce Statele Unite”? Picant e că, pe coaja de banană a acuzei antisemite avea să alunece nu el, ci adversarul său sibian, prea excedat de tupeul dragniot ca să nu scoată, involuntar, pe gură, o sintagmă dicutabilă pentru un şef de stat ce se respectă.

Scuzele prezentate de Iohannis pentru regretabila invocare a unor "înţelegeri secrete cu evreii" au rămas insuficient onorate. Scăparea le-a oferit, în schimb, liderului PSD şi trompetelor sale prilejul unei noi şi imunde acuze de antisemitism, deşi preşedintele e departe de a fi dat dovezi convingătoare de iudeofobie.

Pe de altă parte, ce contează cum i-a venit lui Dragnea ideea? Demersul trădează o maleabilitate care le lipseşte, din păcate, adversarilor săi legalişti. Unii sunt fatalişti, bornaţi, inflexibili şi previzibili în exces. Alţii, prea leneşi şi autosatisfăcuţi ca să înţeleagă din timp că lumea tocmai se schimbă şi rapid şi radical. Dar nu în favoarea poziţiilor pacifiste şi stângiste ale elitei politice şi culturale europene, de care e legat cu trup şi suflet Iohannis.

Căci, între timp, mult hulitul Donald Trump îşi multiplică şansele nu doar de a binemerita fie şi doar în peninsula coreeană, un Premiu Nobel, pe care castrofalul său predecesor l-a luat degeaba, ca un cec în alb, pe care mult elogiatul Barack Obama nu l-a onorat niciodată.

Trump pare să fie pe cale de a se impune, însă, fără drept de apel, nu doar în Extremul Orient. Unde China a semnalizat o proximă supunere în faţa revendicărilor americane de echilibrare a balanţei comerciale, prin deschiderea pieţii chineze şi combatarea pirateriei. Ci şi în lumea arabă, pentru care Israelul a devenit, alături de SUA, calea spre salvare. Şi, totodată, în faţa motorului franco-german al Uniunii. Căci europenismul, vag antiamerican, exprimat între altele în poziţia cancelariilor vesteuropene faţă de Iran, ca şi faţă de conflictul comercial cu SUA, a eşuat în vizitele efectuate la Washington de liderii Franţei şi Germaniei, Macron şi Merkel.

Or, în reacţie la riscurile interne şi la ameninţările externe, Germania şi Franţa lansează semnale contradictorii,.Pe de o parte par în oarece derută. Pe de alta îşi manifestă propensiunea spre adaptare şi reorientare la noua situaţie geopolitică. O atare adaptare l-ar sili în cele din urmă şi pe Vladimir Putin, liderul antiamericanismului mondial, să caute, în final de partidă, o înţelegere cu Statele Unite.

Încât doar ayatolahii iranieni par să fi rămas defazaţi. Alături de palestinieni, care, cum relevă liderul de facto al Arabiei Saudite, Bin Salman, au ratat toate ocaziile de a se vedea cu sacii în căruţă şi "sunt siliţi acum să ia ce le mai oferă America".

Defazat, în această privinţă, pare şi preşedintele românilor, rămas să apere o politică externă imobilă, dimpreună cu rezoluţii ONU, privind Ierusalimul, la fel de caduce şi puţin realiste, precum organizaţia mondială în actuala ei organizare, funcţiune şi alcătuire. Dar chiar dacă a pierdut deschiderea în această partidă care e, concomitent, şi pentru putere, şi pentru democraţie şi pentru reaşezarea optimă a României în lume, Iohannis nu e totuşi lipsit de opţiuni.

Cu ajutorul unor consilieri capabili, s-ar putea lansa într-o bătălie cu sorţi de izbândă atât la CCR cât şi în CSAT. În plus, ar putea invoca legea răspunderii ministeriale care interzice "prezentarea cu rea credinţă de date inexacte...Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”. Experţii relevă că, graţie acestei legi, ar putea trece la suspendarea, perfect legală, a şefei guvernului.

Care ar fi urmată de anticipate. Şi de o reconfigurare a Parlamentului. Or, pentru toate acestea, ar fi nevoie de susţinerea naţiunii. Dar e, oare, poporul pregătit de luptă?