Dragnea, Firea şi proxima revoluţie

Elucidarea sensului războiului intern, pesedist, declanşat mai nou, implică o analiză a stadiului actual al regimului Dragnea şi a modului în care liderul infractor al PSD îşi gândeşte demersurile spre a se eterniza la putere.

Întrucât ADN-ul dragniot şi pesedist rezultă dintr-o grefă ceauşistă pe tulpina comunistă, articularea acestui sens şi, implicit, a răspunsurilor la întrebările precedente presupune un scurt excurs istoric. 

Ura din finalul regimului Ceauşescu

Cum s-a articulat faza terminală, dementă, a regimului ceauşist? Informat de Securitate că naţiunea tiranizată, tot mai unită în ura crescândă împotriva cuplului dictatorial trăia ceea ce spera să fie ultimele clipe ale ceauşismului cu urechea lipită de posturi de radio ca Europa Liberă şi Deutsche Welle şi cu nădejdea în grabnicul său deces, Ceauşescu n-a ezitat. Ura faţă de poporul său l-a covârşit ca pe Hitler în ultimele sale zile, când dictatorul nazist s-a grăbit să-şi extermine poporul prin ordine scelerate, cerând distrugerea infrastructurilor germane şi deportarea internă a nemţilor.

Ceauşescu, nu mai puţin crud, dar având la dispoziţie net mai mult timp decât Hitler, care era angrenat într-un război fierbinte pierdut, în final, în ritm accelerat, şi-a izolat ţara etanş. Tiranul de la Bucureşti, un ucigaş de români încă din epoca în care, altfel decât Ana Pauker, a pus armata să tragă în ţăranii refuzând colectivizarea forţată, s-a grăbit să-şi pună la adăpost regimul totalitar atât de revendicări financiare occidentale, cât şi de informaţii jurnalistice.

A refuzat prin urmare orice reforme, cum refuză Dragnea orice asumare a vinovăţiilor pentru politica sa dezastruoasă. Şi s-a delimitat, ca succesorul său, de vest. Ca atare, Ceauşescu şi-a achitat în viteză supersonică datoriile externe. Ceea ce a condamnat poporul platnic la schingiuire economică.

La foame. Şi frig. Simultan, i-a împiedicat pe gazetarii străini să-şi bage nasul în treburile regimului. Căci nu le-a mai permis să viziteze România, aşa cum urmaşul său, Dragnea, i-a descurajat să se implice prin bastonada la care jandarmii i-au supus, ştiind că sunt gazetari, în Piaţa Victoriei.

În fine, când românii au început să se revolte deschis, mai întâi la Timişoara, apoi în toată ţara, Ceauşescu le-a dat ordin militarilor şi securiştilor români să deschidă focul asupra românilor. Aşa cum regimul Dragnea a dat ordin să se declanşeze o represiune de tip mineriadă în Piaţă. 

Ura din finalul regimului Dragnea

Ca martor al amplorii fără precedent şi deci şi al succesului ieşit din comun al protestelor ultimilor doi ani, când sute de mii de oameni din ţară şi diaspora s-au unit în opoziţie anticleptocratică, antipesedistă  şi antidragniotă, Dragnea e la fel de edificat ca predecesorul său PCR-ist. Lui Daddy îi e la fel de clar ca şi lui Pingelică, în ultima sa fază, că momentul adevărului se apropie inexorabil. De aici, reacţii de-o disperare similară, deşi ceva mai controlate la şeful PSD.   

Dragnea e la curent cu faptul că românii ştiu că strâmbă legile justiţiei şi codul penal în beneficiu personal, spre a scăpa de gratii şi a se perpetua la cârmă. Şi că s-a prăbuşit în sondaje. Că oamenii nu-l mai vor, dacă l-au vrut, realmente, vreodată. Ştie că, în frunte cu partea ei cea mai educată şi dinamică, rămasă, graţie alternativelor informaţionale contemporane, nemanipulată de Antene, RTV, TVR şi site-urile de propagandă rusă, naţiunea îl detestă în majoritatea ei covârşitoare.

Mai ştie că un segment tot mai amplu din această parte activă, producătoare de plusvaloare îşi ia lumea în cap. Or, la adunat bani în propriul buzunar Dragnea se pricepe de minune. Deci n-are cum să-şi facă iluzii cu privire la capacitatea guvernului de a găsi, pe viitor, contribuabili şi fonduri suficiente pentru lefuri şi pensii. E notoriu că visteria României are din ce în ce mai puţini bani de împărţit şi că ţara îşi va vedea capacităţile de plată apropiindu-se vertiginos de faliment. Căderea în bancrută va fi notabil accelerată de aberantele pensii speciale, de mita pentru instituţiile de forţă apărând un regim tot mai impopular, ca şi de promsiunile fără acoperire de majorare a veniturilor. Promisiuni, menite să liniştească apetenţa pentru proteste.

Devastatoare, în context, pentru liderul infractor al PSD şi baronii partidului, e replica acidă a naţiunii la tentativa mituirii ei. Ca şi la încercarea manipulării ei prin dementele teorii conspiraţioniste, gen statul paralel, lansate de Dragnea spre a-şi suplini lipsa de argumente politice şi economice, spre a aduna noi adepţi, în locul celor pierduţi de neghiobiile tot mai sinistre ale guvernanţilor şi spre a masca scoaterea ţării din alianţele ei occidentale.

Or, îmbrăcând haina autovictimizării şi a apărării ţării de străini, gen Soros, „multinaţionale”, sau nemţii "nazistului” Iohannis (dixit Vâlcov), regimul n-a recoltat mult mai mult decât un homeric hohot de râs. Ofensivei xenofobe şi antidemocratice, una cu nimic mai puţin virulentă decât campaniile de ură ale regimului ceauşist, naţiunea i-a răspuns, la 10 august, cu un clar şi solidar angajament pro-justiţie, pro-diaspora, pro-european şi pro-occidental. 

Deloc întâmplător, mesajul ei e stăruitor deplorat de vuvuzelele Kremlinului. 

România între revoluţie şi loviluţie

În ecou, acea parte a PSD care mai crede în alegeri, s-a speriat. Unele din personalităţile partidului frustrate de Dragnea, ca Ecaterina Andronescu, sau cu ambiţii mari şi capacitatea de a aduna voturi, ca Gabriela Firea, s-au mobilizat, considerând că a venit momentul optim să se profite de intrarea în putrefacţie a regimului, în vederea edificării unei opoziţii interne de succes şi acapararea cheii PSD.

Răspunsul regimului e tipic pentru tiraniile asediate după ce au intrat în irepresibil declin. Întrucât e tot mai contestat şi, deci, deznădăjduit, replica lui conţine demersuri tot mai contondente, aberante şi autoritar-totalitare. De pildă de poliţie politică şi de teroare.

De exemplu cele adoptate de Carmen Dan, probabil la ordinele lui Dragnea, în Piaţa Victoriei şi la adresa prefectului capitalei, care nu s-a lăsat, se pare, transformat voluntar în ţap ispăşitor pentru jandarmineriadă şi trebuia, deci, şantajat.

Inutil de subliniat că e vorba de măsuri extrem de alarmante, pe drept înfierate de Gabriela Firea. Nu schimbă situaţia esenţial că scopul condamnării lor de către primarul capitalei e nu doar debarcarea lui Dragnea, ci şi perpetuarea susţinerii Gabrielei Firea la primărie, în electoratul bucureştean şi în cel naţional, susţinere de care fosta jurnalistă a imundelor Antene crede că se mai bucură.

N-o schimbă principial nici faptul că Firea, crezând poate, ca Hegel, că "orice revoluţie e o lovitură de stat reuşită", e gata să profite de nemulţumirile din ţară fie electoral, fie spre a da o loviluţie, confiscând, printr-o lovitură de palat, o proximă revoluţie.  

Fapt e că, până la proxima lui debarcare, cuplul Dragnea-Dan nu va scăpa de ADN-ul său ceauşist. Îşi va petrece, deci, puţinul timp restant la butoane făcând neostoit, adesea prin interpuşi, ca Vâlcov, sau alţi disperaţi, declaraţii de ură tot mai extremiste şi luând la fel de neobosit măsuri tot mai draconice, întru dejucarea revoluţiei cuplate cu o lovitură de palat despre care şeful asediat al PSD este convins că prinde contur şi că-l ameninţă, aşa cum pune în pericol şi interesele ruseşti.