Două partide, o singură mentalitate

Feţele s-au schimbat, simptomul este acelaşi: îndârjirea majorităţii clasei politice de a nu o rupe cu trecutul. Primul-ministru pretinde că este liberal dar se comportă ca un stalinist autentic, Geoană optează pentru reînnoirea partidului de dinozauri, punându-l pe Iliescu ca preşedinte de onoare al PSD-ului iar Felix dă lecţii în Parlamentul European despre principiile democraţiei moderne.

Cristoiu a rămas cu frustrarea că Băsescu nu-l mai ia pe gratis la Bruxelles să scrie editoriale de mare „calibru” (în trecut, nu scăpa nici o ocazie dar vremurile lui Adrian Năstase sunt duse) iar la „posturi” la Comisia Europeană sunt trimişi tot felul de Nobody „liberali”. Aparent, ei reprezintă România, în realitate, europenii au creat „funcţii speciale” pentru aceşti Farfuridi de Bucureşti.

Aşa cum pe vremea PSD-ului, coagularea opoziţiei la un regim semi-oligarhic a fost imposibilă fără Traian Băsescu, tot aşa, actualul Guvern condus de liberali va fi sugrumat de planurile sale inexistente şi oamenii mediocri care i-a înlocuit pe cei de la început. Ionuţ Popescu, Gheorghe Flutur, Mihai Răzvan Ungureanu.

Trei exemple în care miniştri dintre cei mai competenţi au trebuit să plece fiindcă interesul de partid …nu a corespuns cu interesul naţional. În România, primează cel de partid. În acelaşi timp, jurnalişti plătiţi din surse tenebroase, menţin o isterie continuă, exploatând pasiunea românilor de a căsca gura la televizor.

Cum uneori mă număr şi eu printre cei cu ochii in ecran, am dat peste un „analist” care comenta de zor demisia ministrului Ungureanu. Un domn „nici prea tânăr nici prea bătrân”, de la o gazetă cu miros de Dâmboviţa pe rit vechi susţinea că, „dacă primului-ministru nu-i mai place de freza ta, atunci eşti obligat să-ţi dai demisia din Guvern”.

Aşa care va să zică, poate te-ai gândit mata la o freză care îl mai deranjează pe domnul Tăriceanu? Am scăpa şi de Agenţia de Integritate iar CSM-ul şi iorgovanii din Justiţie vor răsufla uşuraţi.

Demisia ministrului Ungureanu este sfârşitul electoratului Alianţei DA, forţat să se reorienteze spre partide fără apetenţe de suicid. Doctrine nu există în România aşa că voturile se vor îndrepta pe simpatii. Unii vor alege, cu naivitate PSD-ul, mergând pe ideea ciclului electoral şi crezând că PSD-ul s-a aflat în opoziţie. Realitatea este că mentalitatea tip PSD nu a pierdut niciodată. Acum se numeşte PNL, pe vremuri s-a numit PRM sau PD.

Simbolic, bătaia administrată celor din Piaţa Universităţii de preşedintele de onoare al psd-ului, seamănă cu lovitura dată de Tăriceanu, electoratului care a votat schimbarea din 2004. În schimb se naşte de facto, o altă alianţă, sub umbra protectoare a partidului eternului stalinist.