Dosarul unui asasinat comunist

E vorba de uciderea ziaristului bulgar Georgi Markov de către agenţi ai poliţiei politice sofiote. Desecretizarea celebrului dosar al crimei cu umbrela, cum i s-a spus în mediile jurnalistice, reprezintă o victorie de amploare pentru ziaristul Hristo Hristov, care s-a luptat ani de zile în justiţie, cu statul bulgar, spre a obţine publicarea adevărului.

Ca scriitor, disident bulgar şi elocvent ziarist lucrând la BBC, Georgi Markov a stârnit furia regimurilor comuniste. Eseurile sale critice la adresa sistemului comunist, transmise nu doar de BBC, ci şi de Europa Liberă şi Deutsche Welle, se dovediseră extrem de populare. Încât s-a hotărât să i astupe gura. La 11 septembrie 1978, murea la Londra Georgi Markov. La 7 septembrie, de ziua liderului comunist bulgar Todor Jivkov, i se făcuse lui Markov un cadou mortal. Pe o stradă din centrul capitalei engleze, un necunoscut îl împunsese cu vârful umbrelei. În trupul său, medicii britanici aveau să găsească o sferă minusculă, conţinând o doză fatală de otravă. La doar câteva săptămâni după uciderea lui Markov, asasinii regimului comunist aveau să-şi repete isprava, încercând, de această dată la Paris, să ia viaţa ziaristului bulgar Vladimir Kostov, de la Radio France International. Şi în trupul său medicii aveau să găsească o sferă veninoasă identică. Dar acest atentat avea să dea greş. Avertizaţi de medicii londonezi, colegii lor parizieni aveau să-i salveze viaţa lui Kostov.

Circumstanţele celor două atentate, victimele şi mobilurile lor posibile, precum şi mai cu seamă data asasinării lui Markov, în ziua marcând naşterea conducătorului bulgar i-au determinat pe observatori să ajungă la o concluzie clară: crima fusese ordonată de însuşi şeful regimului comunist bulgar, fiind rezultatul setei sale de vindictă. Confirmă oare arhivele teoria răzbunării?

„În mod categoric da”, a subliniat Hristov. El a studiat nu numai dosarul singurului suspect, ci a descoperit în arhive şi detaliile unui plan strict secret conţinând proiectul unei aşa-zise „măsuri operative dure” contra lui Georgi Markov care urma, citez, „să fie făcut inofensiv”. Unicul suspect este italianul Francesco Gulino, căruia, după asasinat, i s-a decernat în Bulgaria o distincţie importantă şi i s-a oferit şi un concediu de odihnă. Deşi nu i s-a mai dat nici o altă misiune, Gulino a beneficiat de plata a 30.000 de dolari.

În anii 90, atât Marea Britanie cât şi Danemarca, ţări în care Gulino a activat în anii 70 au solicitat autorităţilor bulgare dosarul său. Ambele cereri au fost refuzate. In urma unei serii de procese, Hristov a obligat în cele din urmă serviciile secrete să-i remită circa 100 de dosare. Din ele reiese cooperarea KGB-ului cu securitatea bulgară. În urma unui acord bilateral din 1972, cea din urmă primea de la sovietici acces la tot felul de gadgeturi tehnice şi de otrăvuri letale. Moscova continuă să tacă, deşi fostul kaghebist Oleg Kalugin a confirmat colaborarea bulgarilor cu ruşii la asasinarea lui Markov.

Evident, răspunderea politică revine fostei conduceri comuniste. În Bulgaria, asasinarea lui Markov se prescrie însă, la 11 septembrie, chiar dacă, în Marea Britanie, crima rămâne imprescriptibilă. Oricum, cazul Markov nu e singular. Numeroşi redactori, inclusiv români, ai Europei Libere au fost omorâţi de călăii securităţii ceauşiste. Iar acum 2 ani şi-a găsit moartea publicistul Alexander Litvinenko, autorul unor cărţi explozive despre regimul neostalinist al lui Vladimir Putin şi duşman personal al liderului rus. Uciderea lui Litvinenko la Londra, de către un fost kaghebist, aminteşte fatal de afacerea Markov-Jivkov.