Donald Trump vrea zidul cu orice preţ | Global | DW | 09.01.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Donald Trump vrea zidul cu orice preţ

Donald Trump s-a adresat naţiunii în direct din Biroul Oval, la oră de maximă audienţă, pe cele mai mari canale tv din SUA. El a pledat pentru finanţarea înălţării unui zid la graniţa cu Mexicul.

Regiunea de la graniţa cu Mexicul reprezintă o problemă de securitate pentru toţi americanii, iar migraţia ilegală o criză umanitgară în creştere, a declarat preşedintele SUA în alocuţiunea solemnă transmisă în direct de la Casa Albă. Donald Trump a enumerat o serie de infracţiuni grave, ca trafic de persoane şi droguri, comise în SUA de imigranţi ilegali, inclusiv de unii care au ajuns pe teritoriul american ca minori neînsoţiţi, apreciind că ar fi vina Partidului Democrat, de opoziţie, că forţele de protecţie a frontierei nu beneficiază de mijloacele de a apăra poporul de acest pericol.

În opinia sa, situaţia la graniţa de sud ar fi scăpat de sub control. Trump a cerut Congresului să aloce 5,7 miliarde de dolari (aproximativ 5 miliarde de euro) pentru o construcţie de oţel la această graniţă, unde - a susţinut el - are loc o criză de securitate. Blocajul parţial al administraţiei americane ar fi din vina democraţilor care "nu doresc să finanţeze securizarea frontierelor". SUA cheltuiesc sute de miliarde de dolari anual pentru combaterea traficului de droguri, astfel încât suma cerută pentru zid este infimă prin comparaţie, a mai spus şeful Casei Albe. 

În context, preşedinta democraţilor  în Camera Reprezentanţilor a Congresului, şi senatorul Chuck Schummer -şi el tot democrat - i-au reproşat preşedintelui SUA că ar fabrica situaţii de criză. Pelosi a vorbit despre dezinformare şi i-a cerut lui Trump să pună capăt blocajului ("shutdown"). Ea l-a acuzat pe Trump că i-ar fi luat “ostatici” pe americani prin aşa-numitul “shutdown” care paralizează o parte din administraţia federală.

Administraţia de la Washington este parţial blocată de câteva săptămâni încoace în lipsa unei legi privind cheltuielile bugetare pe care Congresul nu a reuşit să o adopte. Înaintea Crăciunului disputa între democraţi şi republicani s-a agravat întrucât Trump a insistat ca fondul destinat construirii zidului la graniţa cu Mexicul să fie prevăzut în buget. 

Trump susține că granița cu Mexicul este sursa multora dintre problemele cu care se confruntă americanii

Trump susține că granița cu Mexicul este sursa multora dintre problemele cu care se confruntă americanii

800.000 de funcţionari nu şi-au primit salariile

În total, 800.000 de angajaţi federali nu şi-au luat salariile. Aproximativ 380.000 dintre aceştia au fost trimişi în concediu fără plată, restul urmând să asigure funcţionarea de bază a instituţiilor de stat.

În ultimele zile, Trump a anunţat în repetate rânduri că refuză orice compromis legat de construirea zidului de la graniţa SUA cu Mexicul şi că îşi va menţine poziţia chiar dacă ar fi nevoie ca blocajul ("shutdown") să se prelungească ani de zile. Numai astfel, consideră şeful Casei Albe, va putea fi împiedicat accesul imigranţilor ilegali, al teroriştilor şi al drogurilor în SUA.

Construirea unui zid la frontiera cu Mexicul reprezintă una dintre promisiunile electorale ale preşedintelui Trump, iar susţinătorii săi îi cer acum să-şi onoreze făgăduiala. Joi, 10 ianuarie, Donald Trump va efectua o vizită la graniţa cu Mexicul.

cs (dpa)

Vă mai recomandăm