1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Doar o furtună într-un pahar cu apă?

Rodica Binder22 iulie 2008

Controversele generate de participarea a doi intelectuali români, foşti colaboratori ai securităţii, la un eveniment organizat de ICR "Titu Maiorescu" din Berlin, relevă din nou stringenţa unei legi a lustraţiei

https://p.dw.com/p/EhWM
Dosare peste dosare...Imagine: Arden Pennell

Înca înainte de a fi început cursurile Academiei de Vara la Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" din Berlin, în cîteva prestigioase ziare germane, sub semnaturile unor reputati scriitori originari din România, Richard Wagner, Herta Müller, Carmen Francesca Banciu, au fost emise opinii critice la adresa invitarii la importantul eveniment a doi fosti colaboratori ai securitatii în perioada regimului comunist: Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi.

Despre acest caz - tematizat ulterior si într-o relatare în paginile cotidianului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG - Rodica Binder a stat de vorba cu vicepresedintele Institutului Cultural Român din Bucuresti, profesorul universitar, scriitorul si publicistul Mircea Mihaies. Între altele, a relevat Mircea Mihaies în interivul acordat în exclusivitate pentru Deutsche Welle, cîta vreme în România nu exista o lege a lustratiei, nu exista posibiltatea de a împiedica participarea la colocvii internationale, simpozioane, organizate sub egida Institutului Cultural Român, a unor universitari, oameni de stiinta, experti, artisti, intelectuali, altminteri bine pregatiti profesional, bucurîndu-se de un excelent renume în cercurile de specialitate.