1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Doar motoarele Diesel curate mai au o șansă"

28 februarie 2017

În urmă cu 125 de ani, inventatorul Rudolf Diesel își patenta motorul cu același nume. După recentul scandal din jurul VW, tehnologia Diesel a căpătat un renume negativ. Mai are viitor motorul Diesel?

https://p.dw.com/p/2YJnw
VW Skandal Dieselmotor
Imagine: picture-alliance/dpa/J. Stratenschulte

Motorul Diesel a fost mult timp considerat exemplu clasic de inginerie germană de cel mai înalt nivel. Apărătorii mediului înconjurător l-au considerat însă mereu prea murdar, poluator mai ales al aerului respirat de oameni în marile orașe. Guvernul regional din landul Baden-Württemberg tocmai a decis interzicerea versiunilor Diesel mai vechi în capitala de land Stuttgart din 2018. Un nou cui în sicriul motorului Diesel, după pătarea gravă a renumelui său în urma scandalului privind manipularea nivelului emisiilor poluante de către VW? Un interviu cu Peter Mock, șef pe Europa al International Council on Clean Transportation (ICCT), care a descoperit mai mult din întâmplare înșelăciunea celor de la Volkswagen.

DW: Domnule Mock, motoarele Diesel sunt criticate dur și ca o consecință a activității dvs la ICCT. Mai are vreun viitor Dieselul pe străzile noastre?

Peter Mock: Cred că da, cred că are încă viitor pe străzi, dar va pierde teren în următorii ani când vine vorba de autoturisme, mai ales de cele din clasa mică. Nu mai prea este rentabil în acest segment de piață. Aceasta are legătură în principal cu tehnologiile de filtrare a emisiilor de gaze nocive, necesare pentru a face motoarele Diesel mai curate. Ele sunt scumpe și ocupă loc mult sub capotă. Ceea ce face tot mai dificilă instalarea lor în automobilele de mici dimensiuni. De aceea mă aștept ca ponderea Diesel în acest segment să scadă. Dar la automobilele mari și mai ales la camioane, cred că Dieselul va fi prezent încă mulți ani de acum înainte.

Peter Mock, ICCT
Peter Mock, ICCT Imagine: picture-alliance/dpa/D. Naupold

Cât de mare ar fi efortul tehnic și financiar pentru a obține motoare Diesel care să fie și pe placul activiștilor de mediu? Aveți date concrete în acest sens?

Depinde de tipul de mașini. La autovehiculele mari se folosește deja așa-numita tehnologie SCR. Este vorba de o technologie care prevede injectarea unei soluții pe bază de uree, prin care sunt curățate emisiile nocive. Această technologie funcționează foarte, foarte bine și este folosită deja la mașinile mari. În plus, ea poate fi dezactivată intenționat, cum a fost cazul de exemplu la Volkswagen. La autovehiculele aflate azi pe piață cu această tehnologie, efortul de a obține un Diesel curat este relativ scăzut. Pentru că technologia necesară în acest sens se află deja instalată în vehicul.

Ce nu este bine acum este că rezervoarele de uree sunt prea mici, pentru că le-a fost rezervat un spațiu insuficient. Prin urmare, vehiculul are prea puțină uree la dispoziție. Are mai puțin legătură cu costurile fiind mai mult o problemă de construcție. La autoturismele mai mici este altceva, pentru că ele nu au această tehnologie SCR instalată. În acest caz, efortul financiar ar putea fi masiv. Nu am cifre exacte, dar cred că este vorba de 500 până la 1000 de euro pe mașină.

Înseamnă asta că motoarele Diesel sunt mai puțin competitive în acest segment?

Motorul Diesel va fi tot mai scump, pentru că tehnologiile de filtrare a emisiilor nocive vor trebui mereu îmbunătățite. Simultan, nu putem trece cu vederea că Dieselul este deja din fabricație mai scump decât varianta pe benzină, pentru că trebuie construit altfel, mai stabil. Deci avem de la bun început un dezavantaj de cost, care doar va continua să se accentueze.

Mai mult, motoarele pe benzină au potențialul de a-și reduce tot mai mult emisiile de CO2, pentru că se îndreaptă tot mai mult spre variantele hibride și electrice. Oricum emisiile motoarelor pe benzină sunt de la bun început foarte scăzute. Vom ajunge la un punct la care Dieselul nu va mai fi pur și simplu eficient.

Pe de altă parte, potențialul de îmbunătățire la motoarele pe benzină este încă foarte ridicat. Cred că ne îndreptăm tot mai rapid spre momentul în care motorul Diesel nu va mai fi rentabil iar primul segment în care se va întâmpla asta este cel al autoturismelor de clasă mică.

Rudolf Diesel
Rudolf DieselImagine: picture-alliance/Leemage

Ce rol joacă în context automobilul electric?

Observăm că costurile pentru bateria autoturismelor electrice au scăzut puternic în ultimii ani. Mult mai accentuat decât înainte. Ceea ce influențează desigur și evoluția motoarelor Diesel. Pentru că mașinile electrice devin tot mai rentabile, ele sunt tot mai eficiente, mai ieftine, cu emisii mai puține. Un studiu făcut de noi ne arată că, în jur de anul 2025, automobilele cu motoare pe aprindere vor costa la fel de mult ca cele electrice. Este deci logic să ne orientăm în viitor cu precădere spre mașinile electrice.

Când credeți că vor fi înmatriculate ultimele autoturisme cu motoare Diesel în Germania?

Cred că suntem departe încă de acest moment. Cred că motoarele pe aprindere vor fi prezente în anumite segmente din piața auto încă mulți ani de acum înainte. În orice caz, cota de piață pentru Diesel va scădea. În prezent, Dieselul are încă 50% din piața auto în Europa. Tot mai multe studii arată însă că această cotă de piață va scădea dramatic între anii 2020 și 2030 până la 10-20%.

Până acum, scandalul Diesel din jurul VW nu a avut efecte prea dramatice pe piața germană. În alte țări este altfel. În Franța, de exemplu, cota de piață a motoarelor Diesel a scăzut mult mai amplu decât în Germania. Are legătură cu faptul că autoritățile franceze au majorat impozitul pe țițeiul folosit pentru Diesel. Dieselul și-a pierdut la vecinii francezi avantajul fiscal de care se bucură încă în Germania. Metropola Paris a anunțat deja că mașinile cu motoare Diesel nu vor mai avea voie în curând să intre în oraș.

Tot mai mulți clienți devin neliniștiți și întreabă dacă vor mai putea pe viitor să intre cu mașinile lor în centrele orașelor. Iar dacă oamenii nu au această garanție pe viitor, valoarea de revânzare a mașinilor cu motoare Diesel va avea de suferit, ceea ce va duce la prăbușirea cotei de piață pentru acestea. 

De aceea cred că de importanță vitală este, pe lângă instalarea tehnologiei de filtrare necesare în autoturisme, și crearea unor metode de testare și a unor autorități destul de puternice pentru a evita scandaluri privind poluarea de genul celui pe care tocmai l-am experimentat în ultimele luni.

Peter Mock conduce din 2010 activitatea International Council on Clean Transportation (ICCT) în Europa. El are diplomă de chimist și a fost anterior angajat în departamentul de mediu al producătorului auto german Daimler.

Autor: Klaus Ulrich