″Doar călăuzele profită în urma baricadării Europei″ | Global | DW | 25.04.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

"Doar călăuzele profită în urma baricadării Europei"

Fiecare al treilea refugiat din lume este african. În timp ce Europa se baricadează, rețelele de călăuze devin tot mai eficiente, formând structuri de tip mafiot, precum "Toporul negru", spune Jan-Philipp Scholz.

Refugiați ilegali din Congo, expulzați din Angola

Refugiați ilegali din Congo, expulzați din Angola

Când vine vorba de migranți africani, cei mai mulți europeni se gândesc de regulă la ambarcaţiunile pline cu aceștia din Marea Mediterană, în drumul lor spre Europa. Dar majoritatea acestor migranți au deja o călătorie lungă în spate în momentul în care ajung în acele bărci. Și mulți oameni din Africa care sunt obligați să se refugieze nici nu ajung adesea în afara granițelor țării lor sau afară din regiune. Jan-Philipp Scholz, corespondent DW în Nigeria între 2014 și 2018, a cercetat în repetate rânduri structurile complexe care caracterizează acest fenomen pe continentul african. A scris o carte despre toate acestea, intitulată "Trafic de persoane, afacerea cu migrația și sclavia modernă".

Deutsche Welle: V-ați ocupat ani în șir de tema migrației în Africa. Ce evoluții ați remarcat în această perioadă?

Jan-Philipp Scholz: Atât rețelele traficanților de ființe umane, cât și rețelele călăuzelor s-au profesionalizat considerabil în ultimii ani. Cu câțiva ani în urmă, preponderente erau încă călăuzele de ocazie, care mai câștigau ceva suplimentar prin această afacere și care aveau adesea și un alt job. Dar sporirea profiturilor a dus la profesionalizarea bandelor de călăuze.

A devenit afacerea călăuzelor mai dură, mai lipsită de scrupule, odată cu creșterea profitabilității ei?

Exploatarea a luat amploare puternic în ultimii ani, mai ales în țările tipice de tranzit, precum Mali, Libia și Niger. Acolo s-au format structuri care se bazează în  modelul lor de afaceri în special pe exploatarea migranților, de la care percep bani de răscumpărare sau pe care îi folosesc în condiții asemănătoare sclaviei.

În cartea dvs, menționați în acest context organizația mafiotă nigeriană "Toporul negru". Despre ce este vorba?

"Toporul negru" a debutat ca un fel de fraternitate la universitățile din Nigeria. Pas cu pas, a devenit însă o rețea de crimă organizată, activă inclusiv în domeniul traficului de persoane. A câștigat în ultimii ani influență mai ales în sudul Europei. Se ajunge până la afaceri făcute de Toporul negru cu organizații mafiote faimoase precum Cosa Nostra. Cele două și-ar fi împărțit piața prostituției forțate în Italia. Și există informații de la servicii secrete sau poliție, cum că organizația ar fi activă dincolo de Italia în Europa, până în Germania.

Pentru Italia, dar și pentru migrația în întregul spațiu al Mării Mediterane, importanță centrală are Libia. Acolo, generalul rebel Haftar acționează militar împotriva guvernului recunoscut internațional de la Tripoli. Ce înseamnă acest lucru pentru Libia, ca nod al migrației spre Europa?

După răsturnarea lui Gaddafi în 2011, s-a văzut cum au profitat rețelele de traficanți și călăuze de disoluția autorității de stat. Dacă undeva se descoperă un teritoriu care nu intră sub incidența legii, el este exploatat de grupările criminale – lucru valabil nu doar în Libia, ci în toate țările de tranzit. Este foarte greu să venim acum cu un pronostic privind modul în care va evolua migrația prin Libia.

Astfel de rețele criminale au oamenii lor în Europa, dar și în țările de tranzit. Ce se face în aceste țări, de către stat și de comunitatea internațională, pentru a pune piedici acestor practici ilegale ale bandelor de călăuze?

Este foarte greu de generalizat. Europa încearcă desigur să coopereze cu aceste țări de tranzit în cadrul parteneriatelor privind migrația, pentru combaterea acestor rețele, dar și pentru blocarea avansării migranților spre continentul european. Există țări ca Nigerul, care colaborează foarte strâns cu Europa în acest sens. Dar există și țări ca Mali, unde, în anumite regiuni, nu mai există defel structuri de stat adevărate.

Cât de eficiente sunt inițiativele europene anterioare, menite să oprească migrația chiar la sursă, în țările din care pleacă oamenii? De exemplu ideea germană a "oficiilor de muncă", din mai multe țări din vestul și nordul Africii?

Încercarea de a îmbunătăți condițiile de viață chiar la fața locului este corectă. Dar aceste "oficii de muncă" din țări ca Ghana au adesea, în opinia mea, un anumit caracter simbolic – arătăm astfel că facem ceva. Dar schimbările trebuie să aibă loc la nivelul cel mai fundamental. Europa trebuie să facă ordine la ea acasă, de exemplu când vine vorba de politica comercială nedreaptă a subvențiilor agricole – și nu în ultimul rând să renunțe la complicitatea cu diverse elite africane corupte, în scopul unor profituri mai mari. Politica de dezvoltare nu a ajutat deloc în acest sens.

Mișcările migraționiste din Africa spre Europa ar fi doar "vârful aisbergului", scrieți dvs. Cât de puternice sunt mișcările migraționiste în țările și regiunile africane?

Cea mai mare dramă a refugierii și migrației are loc chiar în interiorul continentului african – nu pe drumul spre Europa. Multe persoane care fug de războaie și foamete nu au deloc resursele financiare necesare unei călătorii spre Europa. Ele devin refugiați interni sau reușesc să treacă granița într-o țară vecină. Nu există date oficiale clare privind numărul lor, doar estimări, deoarece acești oameni trăiesc adesea în tabere improvizate. Dar când ne uităm doar la o țară ca Nigeria, unde există milioane de refugiați interni, din cauza teroriștilor de la Boko Haram, atunci putem afirma că majoritatea absolută a acestor refugiați se deplasează doar în interiorul continentului african și nu încearcă să ajungă în Europa.

În cercetările dvs, ați stat de vorbă cu câțiva astfel de refugiați interni. Cum arată realitatea lor de zi cu zi?

Există și din partea UNHCR (Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați), programe pentru acești refugiați interni, dar multe din aceste inițiative sunt în responsabilitatea statelor africane care i-au pus de la bun început pe oameni pe fugă. De aceea este o situație relativ paradoxală pentru mulți refugiați, care nu se pot deci baza pe mult ajutor din partea statului. În Republica Centralafricană am vizitat o tabără provizorie dintr-un hangar în care erau parcate avioane dezafectate. Oamenii dormeau acolo sub aceste avioane – erau acolo și femei traumatizate, abuzate în repetate rânduri, care nu au primit niciun fel de ajutor sau sprijin de la vreo organizație.

Dar pentru politica și dezbaterea publică europeană contează se pare doar migranții africani care ajung până în Europa. Cât de mare este nevoia de acțiune în Europa?

Avem nevoie de o politică de azil comună în Europa, nu există alternativă. Avem granițe externe comune, deci trebuie să rezolvăm împreună această provocare. O soluție comunitară în acest caz este prevăzută inclusiv de Tratatul de la Lisabona, dar implementarea ei bate de ani buni pasul pe loc. La fel de importantă este stabilirea unor condiții legale pentru migranții care nu intră nici în sfera azilanților, nici în cea a persoanelor cu înaltă calificare profesională. Ar trebui să existe și pentru acești migranți economici anumite posibilități de a veni pentru o perioadă limitată în Europa pentru a munci acolo. Politica de izolare a europenilor nu face decât să crească importanța traficanților de persoane.

Interviu realizat de David Ehl.