Complicata afacere cu lapte

"Dacă aveţi nevoie de cineva care să se plângă, nu aţi nimerit bine", ne spune de la bun început Michael Greshake. Este crescător de vaci şi proprietarul unei ferme în localitatea Velbert, din Renania de Nord-Westfalia. Şi el este afectat de criza laptelui.

Încă din septembrie 2015, UE a promis fermierilor ajutoare de circa 500 de milioane de euro, în contextul scăderii preţurilor la produsele agricole. Din acestea fonduri, aproape 70 de milioane sunt destinate crescătorilor de vite din Germania. Acum Asociaţia Fermierilor Germani solicită suplimentarea fondurilor. Luni (30.5.2016) ministrul federal al agriculturii, Christian Schmidt, are programată o întâlnire cu reprezentanţii fermierilor. Pentru ei este importantă "distribuirea corectă a riscurilor de piaţă" în cadrul sistemului de valorificare a produselor.

Piaţa globală a laptelui

"Aşa o prostie!", spune supărat Greshake. Partenerii lui contractuali, olandezii de la Campina, sunt obligaţi prin contract să cumpere fiecare litru de lapte produs la ferma lui. Riscul în cazul unei supraproducţii este preluat de producător. Este logic că, în cazul creşterii producţiei, scade preţul la achiziţie, dacă nu creşte cererea.

Şi Bernhard Rüb, purtător de cuvânt al Camerei pentru Agricultură din Renania de Nord-Westfalia nu îi acuză pe comercianţi şi nici pe producători de criza actuală. Ar fi ilogic, pentru că fermele germane sunt direct producătoare. Iar creşterea preţului la lapte ar fi corelată cu creşterea producţiei, după cum explică Rüb. "În alte state, fermierii de abia aşteaptă să crească preţurile". Rüb este convins că o soluţie germană care să implice reducerea supraproducţiei este doar o iluzie politică.

Ajutoarele atrag probleme

Pe piaţa mondială sunt activi şi mulţi crescători din Germania. Subvenţiile i-au încurajat pe aceştia să îşi construiască grajduri supradimensionate. Pentru a-şi plăti creditele, suprasolicită producţia pentru ca apoi să constate că laptele se produce mai ieftin în alte regiuni.

Acestea sunt şi motivele pentru care fermierul Greshake respinge hotărât subvenţiile. "Distrug înainte de toate piaţa", spune bărbatul de 52 de ani. Contra-productive sunt primele pe care UE le plăteşte pro hectar de teren agricol, cota de lapte, la care s-a renunţat însă în 2015, şi ajutoarele de invetistiţii. "Fără acestea, mulţi dintre fermieri nu s-ar afla acum aproape de faliment", explică Greschake.

Renunţare sau continuare

Nici purtătorul de cuvânt Rüb este convins că summitul destinat "problemei laptelui", nu va putea împiedica scăderea numărului poducătorilor de lapte. "Actualul preţ redus ar putea accelera actualul proces. Din anul 2000, numărul fermelor de vite a scăzut de la 73.300 la aproape jumătate. În 2015 s-au închis doar 1700 de ferme, puţin comparativ cu anii anteriori.

Rüb ne mai spune că afectate nu sunt doar fermele mici. "Foste cooperative de estul Germaniei, cu peste 1000 de vite sunt închise rapid, dacă devin neprofitabile, pentru că nu sunt în proprietatea unor investitori sau a unor familii". În plus, succesul este direct influenţat de modul în care ferma este condusă, nu de mărimea acesteia.

Vitele necesită multă muncă

Cu ale sale 60 de vite de lapte, Michael Greshake se situază peste media fermelor din Germania. Săptămânal lucrează între 60 şi 70 de ore, nu are concediu. Vacile trebuie mulse de două ori pe zi. Are un angajat cu doar jumătate de normă. Uneori îl ajută şi copii, care tocmai şi-au serbat majoratul. Şi, deşi munceşte cât pentru doi, venitul lui este sub media din Germania.

Nu vrea însă să renunţe. Preferă să îşi reducă efectivul de vite. Pe vacile mai puţin productive le duce la abator. Iar pentru viţeii necesari producţiei de lapte, a încrucişat o rasă de urma căreia obţine mai multă carne decât lapte. "La preţul actual, îţi dispare cheful să mai mulgi vacile". Timpul rămas îl investeşte în reparaturile necesare într-o fermă de dimensiunile celei pe care o deţine el în Velbert.