Dezastrul abia urmează

Istoricul american îşi expune sumbra viziune în paginile publicaţiei lunare Cicero.Faptul că proorocitul sfîrşit al istoriei nu s-a produs, aşa cum Francis Fukuyama ţinea să demonstreze după prăbuşirea Zidului Berlinului şi sfîrşitul Războiului Rece, în mult discutata sa carte, nu constituie o premisă suficientă pentru a nu lua în seamă cum vede acum ilustrul profesor de economie politică de la Universitatea John Hopkins, ieşirea din criză.

Diagnosticul este terifiant: dezastrul abia urmează. El ar fi datorat nu eşecului sistemului capitalist, ci eşecului ordinii publice americane.

Fukuyama, care în 2006 sub interogativul titlu ”Eşuează oare America?” deconstruia şi ideologia neo-conservatoare la care aderase o vreme, relevă acum falsa atitudine care domneşte la Washington faţă de natura şi dimensiunile actualei crize: problema nefiind una de lichiditate ci de insolvabilitate a băncilor.

Şi republicanii şi democraţii greşesc crezînd deopotrivă că în 2010, după ce recesiunea îşi va fi atins apogeul, se va instala o lentă înviorare a economiei - este de părere Fukuyama afirmîndu-şi explicit pesimismul, generat de actuala constelaţie a economiei mondiale.

Reacţiile la crizele precedente sunt cele care ar fi generat motivele profunde ale actualei crize. Ca şi laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stieglitz, şi Fukuyama se opreşte asupra reacţiilor economiilor asiatice la criza financiară din 1997/1998. Atunci, mai ales China s-a decis să-şi asigure rezerve uriaşe de lichiditate în dolari americani, ceea ce a făcut ca din 2001 pînă în 2008, peste 5 bilioane de dolari să se reverse pe piaţa americană, încingînd un nemaiîntîlnit boom al creditelor care i-a ispitit atît pe întreprinzători cît şi pe consumatorii particulari. Deficitul bugetar al Americii a crescut de la 48% la 100% iar datoriile particulare au ajuns la cota de 290%.

Numai că de acum înainte, americanii vor trebui să înveţe din nou să facă economii recomandă Fukuyama, admiţînd că altă cale nu există dar recunoscînd concomitent, riscurile unei reduceri a cererii, acesta fiind unul din factorii cei mai primejdioşi, evidenţiat de scăderea drastică a importurilor. China este deja afectată de acest fenomen.

Cît despre efectele particulare ale crizei, ele se vor răsfrînge asupra generaţiei postbelice, căreia Fukuyama însuşi mărturiseşte a-i aparţine. Aceasta nu va mai putea recupera sumele pierdute, fiind obligată să-şi reducă dramatic consumul chiar în eventualitatea obţinerii mai facile a creditelor.

Actuala criză va fi una de durată şi fiindcă ea este globală. Depăşirea ei va reclama o şi mai puternică sporire a deja astronomicelor datorii publice.

Nu este nevoie de prea multă imaginaţie pentru a deduce efectele sociale şi politice ale unei astfel de evoluţii .

Aşa încît concluzia lui Fukuyama, după sumara expunere a situaţiei, ar fi următoarea: ca urmare a actualei crize credibilitatea unor principii dragi şi scumpe americanilor, precum democraţia şi economia de piaţă, va fi inevitabil supusă unor enorme presiuni.

Nu ne rămîne de sperat decît ca, şi de astă dată, Fukuyama să se înşele.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Alina Kühnel