Deutschland-Trend: Cine urmează după Angela Merkel? | Germania | DW | 09.01.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Deutschland-Trend: Cine urmează după Angela Merkel?

Lupta împotriva pandemiei îi preocupă pe germani - mulţi se întreabă acum ce se întâmplă cu vaccinul. Dar o altă temă devine importantă: alegerile parlamentare şi despărţirea de Angela Merkel.

Angela Merkel va părăsi scena politică în toamna acestui an

Angela Merkel va părăsi scena politică în toamna acestui an

72 la sută dintre germani sunt mulţumiţi de activitatea cancelarei Angela Merkel. Cancelara îşi asigură astfel, ca de multe ori de-a lungul carierei ei politice, detaşat primul loc în topul preferinţelor populaţiei. Situaţia se va schimba însă. La următoarele alegeri din toamna acestui an, Merkel nu mai candidează, astfel încât ea va dispărea din clasamentele de top ale politicienilor activi.

Institutul de sondare a opiniei publice "Infratest Dimap" a vrut să afle, în primul sondaj realizat în acest an, care sunt sentimentele germanilor faţă de schimbarea preconizată pentru această toamnă. Cetăţenii germani regretă, în majoritatea lor, retragerea Angelei Merkel, 51 la sută dintre cei intervievaţi văd cu ochi critici schimbarea, în vreme ce 44 la sută o consideră ca fiind pozitivă.

Se discută de multă vreme cine va urma după Angela Merkel. Decizia nu mai este atât de departe acum. În doar câteva zile (pe 15/16 ianuarie), delegaţii îşi vor alege virtual un nou preşedinte conservator. Trei candidaţi se bat pentru această funcţie: Norbert Röttgen, Friedrich Merz şi Armin Laschet. Cine are cele mai mari şanse?

Friedrich Merz rămâne pe primul loc

Care conservator va conduce CDU în continuare?

Care conservator va conduce CDU în continuare?

Potrivt sondajului intitulat "Deutschland-Trend", Friedrich Merz continuă să conducă atât în preferinţele simpatizanţilor CDU dar şi ale bavarezilor care susţin CSU. Dar, după ce în sondajul din noiembrie, Merz domina clar preferinţele celor intervievaţi, actualmente doar 29 la sută mizează pe el. Iar un sfert din persoanele participante la sondaj declară că îl preferă fie pe Laschet fie pe Röttgen. Mai ales Röttgen, fostul ministru al Mediului, demis de Angela Merkel, a reuşit să recupereze teren.

Este greu de estimat însă care sunt preferinţele actuale în rândul delegaţilor, care vor participa la congresul conservatorilor din zilelele următoare. Analiştii cred că vom asista la o cursă extrem de strânsă.

Dar nici rezultatul congresului nu va clarifica definitiv chestiunea candidatului conservator la funcția de cancelar. Chiar dacă CDU rămâne, pe departe, cel mai puternic partid și poate asigura conducerea guvernului, candidatura lui Markus Söder de la CSU-ul din Bavaria ar putea schimba configuraţia. Liderul conservatorilor bavarezi a reuşit să îşi consolideze imaginea unui politician activ în plină pandemie. De luni bune, el este candidatul favorit al multor simpatizanţi, fie că este vorba de CDU sau CSU. Dar Söder nu s-a pronunţat încă favorabil asupra unei eventuale candidaturi. Decizia poate fi luată în primăvară.

Preferinţele politice ale germanilor la început de an electoral

Preferinţele politice ale germanilor la început de an electoral

Majoritatea în favoarea prelungirii restricţilor

Pandemia rămâne subiectul principal în Germania. Decizia actuală a şefilor de land şi a celor federali de a prelungi lockdown-ul până la finele lunii ianuarie a survenit în timpul realizării sondajului telefonic "Deutschland-Trend". Dar repondenţii se declarau convinşi că restricţiile vor fi prelungite.

Astfel, jumătate dintre cei intervievaţi au declarat că doresc menţinerea actualelor restricţii. O treime dintre germani se declară chiar în favoarea unor măsuri şi mai dure pentru îngrădirea pandemiei. Doar unul din şase cetăţeni susţine relaxarea regimului.

Ministrul Sănătăţii pierde teren

O nouă temă îi preocupă şi pe relizatorii sondajului: între timp a pornit campania de vaccinare împotriva COVID-19. Dar lipsesc încă dozele de vaccin. În presa germană s-a discutat şi dezbătut mult în ultima vreme pentru a identifica vinovaţii. A fost oare corect ca UE să negocieze cu producătorii şi nu fiecare stat în parte?

Criticile l-au vizat mai ales pe ministrul Sănătăţii Jens Spahn. Situaţia se regăşeşte şi în sondajul de opinie: Spahn a alunecat de pe poziţia a doua în topul politicienilor pe locul trei, pierzând opt puncte. Dar, majoritatea covârşitoare a repondenţilor (70 de procente) consideră ca varianta europeană este cea corectă.

Creşte acceptanţa vaccinului

Disponibilitaea germanilor faţă de vaccinare

Disponibilitaea germanilor faţă de vaccinare

A crescut însă disponibilitatea vaccinării în rândul populaţiei. 54 de procente dintre germani anunţă că vor să se vaccineze cu orice preţ, cu mult mai mult decât la sondajul realizat în noiembrie. La aceştia se adaugă alte 21 de procente, care anunţă că "probabil" vor accepta vaccinul. Însumarea acestor procente ar asigura practic imunitatea colectivă necesară pentru a controla evoluţia răspândirii virusului.

Până atunci însă mai este un drum lung. Per total, jumătate dintre cei intervievaţi speră într-o revenire la normalitate, până la finele anului acesta. Se discută deja despre posibile privilegii pentru cei vaccinaţi. De exemplu: dacă aceştia pot merge din nou la concerte sau cinematografe, când acestea se vor redeschide. Germanii nu sunt convinşi de necesitatea unor astfel de recompense: circa trei sferturi dintre repondenţi (73  la sută) sunt împotrivă, doar 23 la sută consideră astfel de măsuri ca fiind utile. Atitudinea de respingere se regăseşte în toate grupele de populaţie, atât la cei care susţin vaccinul cât şi la cei care sunt împotrivă.

Cum se reflectă toate acestea în preferinţele electorale? În sondajul referitor la opţiunile politice, dacă duminică ar avea loc alegeri, nu se constată niciun fel de schimbări majore.