Despre soarta moțiunii de cenzură | România | DW | 25.06.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Despre soarta moțiunii de cenzură

Dacă vorbim de ambianța generală, nici protestatarii care se adună în Piața Victoriei nu își pun mari speranțe în reușita moțiunii, ei preferând să vorbească despre alegeri anticipate.

Teoretic nimic nu este exclus, dar ambianța generală nu e prielnică unei schimbări. UDMR de exemplu nu pare deloc dispusă să voteze o moțiune mai înainte de a ști cine va conduce guvernul și mai ales ce atitudine va adopta față de ungurii din România. După toate aparențele, liberalii nici nu au făcut mari eforturi pentru a-i trage pe militanții UDMR de partea lor, ba dimpotrivă. Nu demult liberalii împreună cu deputații PMP sesizau CCR contra unei legi care ar fi permis înființarea mai ușoară a unui liceu în limba maghiară.

E util să ne reamintim că nici PNL cel vechi condus de Radu Câmpeanu nu avea aceeași deschidere ”central-europeană” față de problema coabitării româno-maghiare pe care o avea PNȚCD, un partid care se străduise din prima clipă să găsească deschideri deopotrivă către minoritarii maghiari catolici și protestanți și către larga majoritate ortodoxă din Vechiul Regat. Corneliu Coposu, crescut în tradiția greco-catolică, căutase de la bun început să nu alimenteze polemica cu Biserica Ortodoxă și, pe de altă parte, ca moștenitor autentic al tradiției transilvane se arătase cel mai deschis dintre toate partidele față de problematica maghiară. Radu Câmpeanu în schimb nu agrea întru totul ”toleranța” țărănistă, fapt care era să pună în pericol constituirea Convenției Democratice.

Actualul președinte PNL, Ludovic Orban, pe atunci un foarte tânăr aspirant în rândurile PNL, a preluat se pare aceeași linie mai apropiată de o politică asimilaționistă. Căci spre deosebire de țărăniști, care acceptaseră UDMR ca partener egal în  CDR, liberalii credeau că maghiarii ar trebui cel puțin în viitor, dacă nu imediat, să participe la politica țării după doctrină și nu după etnie, adică să se înscrie fiecare la partidul românesc care i s-ar potrivi. Persista în această concepție o anumită ambiguitate, căci dacă erau printre liberali idealiști care credeau că evoluțiile democratice ar fi rezolvat de la sine problematica etnică și nimeni nu ar mai fi simțit nevoia unei organizații dedicate maghiarilor, alții camuflau în vederile lor un resentiment anti-maghiar. Altele erau însă prioritățile acelor vremuri, diferențele de mai sus trecând în cadrul opoziției anti-FSN drept nuanțe neglijabile.

E cert însă că Ludovic Orban face parte dintre militanții liberali care au adoptat de la bun început această poziție ”asimilaționistă”. Opiniile sale din tinerețe au rămas neschimbate, fapt care se vede din declarațiile privitoare la moțiunea de cenzură și care sună în plus ca o abruptă tentativă de intimidare: ”UDMR a fost avertizat şi de PPE. După cum ştiţi, UDMR este membră a PPE, alături de PNL. Conducerea PPE a atras atenţia UDMR că nu este în linia politică (...) în modificarea legislaţiei în domeniul justiţiei alături de PSD.”(Hotnews).  Maghiarii se așteptau la un captatio benevolentiae, dar au primit în schimb un rechizitoriu moral.

Nu e deloc de mirare că liderul UDMR, Kelemen Hunor, pare cel puțin sceptic în privința moțiunii. Nici Victor Ponta nu s-a arătat încântat de tactica lui Ludovic Orban, or, fără UDMR și fără voturile unor militanți din zona majorității, moțiunea nu are șanse să treacă. Dar, dacă vorbim de ambianța generală, nici protestatarii care se adună în Piața Victoriei nu își pun mari speranțe în reușita moțiunii, ei preferând să vorbească despre alegeri anticipate. Acestea, ce-i drept, sunt și mai greu de obținut, dar ele sunt legate, ca orizont de aspirație, de transformarea integrală a peisajului politic.

Cu toate că nu se vorbește despre acest subiect, Ludovic Orban nu trece nici el drept o alternativă dezirabilă, oricât de scandaloasă ar fi componența actualului Guvern. ”Se simte” în aer o vagă condescendență, o neîncredere care nu poate fi pusă neapărat pe ceva precis, ci pe seama modului în care este percepută personalitatea sa în ansamblu. Traian Băsescu cu limbajul lui ultragiant de periferie nu face decât să profite ignobil de această vulnerabilitate.

Regretabil cu adevărat este că opoziția de astăzi, care poate pretinde din punct de vedere formal că se trage din opoziția anti-FSN din anii 90, nu a moștenit cu adevărat lărgimea de spirit și inteligența politică a liderilor săi de atunci.