Despre Holocaust în România

Presedintele Iliescu a anuntat la Palatul Cotroceni constituirea unei comisii internationale menita sa studieze Holocaustul din România. Elie Wiesel aprecia în cadrul unei corespondente anterioare ca înfiintarea acestei comisii este de fapt cel mai bun raspuns care poate fi dat acelora ce se îndoiesc de dorinta României de a se confrunta cu greselile trecutului.

Lasînd la o parte polemicile suscitate de recentele declaratii ale presedintelui Iliescu, observam ca, în aceasta privinta, a existat, într-adevar, o mare rezistenta si cel putin pîna în 1989, subiectul era greu de atins. Arhivele erau inaccesibile unui cercetator independent, iar publicatiile de orice natura care faceau referire la subiect erau trecute la fondul secret. Perspectiva canonica, aceea impusa de manualele scolare amintea pasager de pogromurile împotriva evreilor, iar cît priveste situatia din Basarabia era, fireste, trecuta sub tacere. Ulterior dupa caderea comunismului si cînd curentul nationalist a dobîndit o libertate mai mare de manifestare, atunci s-au ivit si negationistii.

De altfel chiar foarte recent, Ministrul Culturii Razvan Teodorescu emitea un comunicat în care afirma ca Holocaustul nu s-a produs pe teritoriul României actuale. În ciuda protestelor foarte vii ale comunitatii evreiesti, ministrul nu a dat nici o explicatie, sperînd probabil ca timpul va sterge proasta impresie pe care a facut-o.

Se pare ca în prezent nu atît efortul de investigare arhivistica va fi cel mai important, cît mai curînd cel de sistematizare a documentelor deja cuncoscute si publicate si nu în ultimul rînd lupta canonica sa-i spune asa, cea care impune perspectiva din manualele scolare. Este unul dintre obiectivele enuntate explicit la înfiintarea acestei comisii internationale.

Totusi Comisia aceasta asteapta înca multe lucruri inclusiv de la arhivele românesti, de vreme ce în cadrul ei au fost cooptati presedintele Arhivelor Nationale, Corneliu Mihai Lungu si fostul presedinte al Arhivelor Ioan Scurtu, actualmente si consilier al presedintelui Iliescu. Nu cu multi ani în urma, cercetatorii se plîngeau ca accesul la documente este foarte dificil si imputau conducerii Arhivelor Nationale practici obstructioniste. Mica societate a istoricilor, indiferent de natura preocuparilor lor, manifesta indignata împotriva conducerii arhivelor care ar fi monopolizat accesul la documente. Probabil ca intre timp lucrurile se vor fi schimbat.

Comisia va fi condusa de Elie Wiesel si ea cuprinde pe multi cercetatori din strainatate si din tara ca Radu Ioanid, Paul Shapiro, Leon Volovici, Michael Shafir, Lia Benjamin de la Centrul pentru Istoria Evreilor din România si nu în ultimul rînd Jean Ancel, de la Institutul Yad Vashem, care a reusit în ultimul timp sa relanseze cercetarea temei cautînd prin arhivele de la Chisinau, din Ucraina sau de la Moscova. Jean Ancel a descoperit documente, care nu se afla în arhivele din România si care probeaza teza Holocaustului în Basarabia, Bucovina si Transnistria. Sau altfel spunînd probeaza crimele comise împotriva evreilor în calitatea lor de evrei. Pentru ca acesta este aspectul cel mai delicat, cel al bataliei canonice care se poarta în prezent. Oficialitatile românesti favorizasera, discret, în trecutul apropiat perspectiva potrivit careia multe dintre persecutiile antievreiesti ar trebui asimilate pedepselor care au fost aplicate agentilor bolsevici. Teza de baza era identificarea evreului cu bolsevicul. De aici înainte însa oficialitatile de la Bucuresti, asa cum reiese din declaratiile oficiale, s-au angajat sa-si însuseasca concluziile acestei Comisii si sa le includa în programele scolare.