1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Despre creierul reptilian și violența împotriva femeilor

Lavinia Pitu
25 noiembrie 2019

Una din trei femei la nivel mondial a experimentat cel puțin o dată în viață agresiuni fizice sau sexuale, de multe ori din partea partenerului. 25 noiembrie: Ziua internațională a stopării violenței asupra femeilor.

https://p.dw.com/p/3Thez
Violență împotriva femeilor
Imagine: picture-alliance/AA/M. Yalcin

Un câine care mușcă un om? Nu reprezintă o știre. Abia dacă un om ar mușca un câine, evenimentul ar ajunge imediat pe primele pagini ale mass media. Jurnaliștii ”cresc” cu acest aforism, care vrea să explice cum incidentele neobișnuite, de senzație, sunt cele care merită să ajungă în atenția publicului larg.

25 noiembrie marchează Ziua internațională a stopării violenței impotriva femeilor. Națiunile Unite trag acest semnal de alarmă anual, încă din 1981. Și chiar dacă o instituție de anvergura ONU încearcă să deschidă ochii întregii planete asupra problemei, un bărbat care lovește o femeie nu prea ajunge la rang de știre de primă pagină. Prea ne-am obișnuit cu patrupezii care mușcă oameni. A intrat oarecum într-o ”normalitate” a mentalului colectiv. Mișcarea #metoo a avut nevoie de decenii de tăcere pentru a se naște. Și? S-a schimbat ceva esențial de atunci?

Mulți români consideră violența domestică justificată

În secolul 21, în care căutăm resurse și modalități de a ajunge pe Marte, în care evoluția tehnică și medicală se mișcă cu o rapiditate greu de digerat, în care speranța de viață e cea mai lungă din istoria omenirii, continuăm să ignorăm palma (care poate fi la fel de bine pumn, înjurătură, calomnie, tortură psihică sau sexuală) aplicată de către vreun ”bărbat adevărat” așa-zisului ”sex slab”, într-un context cât se poate de firesc în lumea limitată și mică a ideii sale de masculinitate. Probabil după motto-ul ”dacă pot, de ce nu”? Și mulți pot.

Unde mai pui că tot în secolul plin de viteză în care trăim, rapiditatea cu care se trece la fapte violente asupra femeilor este acceptată uneori chiar de victima însăși. ”Mă mai bate, dar merit și eu”, am auzit o dată într-un interviu realizat într-o zonă rurală din România. Doamna respectivă sigur nu auzise de sindromul Stockholm (comportamentul unor victime care ajung să se atașeze de agresor), dar nici că ar fi relevant. Așa știa dumneaei că se procedează - am tras concluzia după zâmbetul șăgalnic ce însoțea afirmația. Mai grav: statisticile arată că 60% din populația României consideră violența domestică justificată în anumite circumstanțe.

Una din trei femei - agresată fizic sau sexual

Nu e cazul să generalizăm și nici să limităm astfel de incidente la o pătură socială precară: știm că mulți bărbați înțeleg relațiile sociale în mod sănătos și că, în egală măsură, violența la adresa femeilor se poate petrece la fel de bine în medii cu oarecare pretenții. Statisticile la nivel mondial privind violența asupra femeilor sunt îngrijorătoare. Iar termenul agresiune înglobează de fapt și inegalitatea în drepturi, supremația bărbatului acolo unde contextul îi permite, agresiune sexuală și verbală, trafic de carne vie, teroare psihică etc.

ONU arată, într-un raport recent, că la nivel mondial, una din două femei ucise a murit sub mâna partenerului de viață sau a familiei, în 2017. Una din trei femei a experimentat agresiuni sexuale sau fizice din partea partenerului. La nivel mondial, numai 52% dintre femei au libertatea de alegere când vine vorba despre relații sexuale, contracepție și sănătate. Mutilarea genitală a fetelor continuă să fie o problemă uriașă nu numai în Africa, Orientul Mijlociu și Asia, ci și în anumite comunități ale emigranților în occident.

În Germania, la fiecare oră, o femeie este victima violenței domestice. Ulrike Grosse-Kreul lucrează de 30 de ani la un centru de refugiu pentru femeile agresate din Bonn. Spune că cele mai multe victime au vârste cuprinse între 25 și 35 de ani și provin din toate clasele sociale.

La cratiță, la mănăstire sau la bordel

Istoria accesului femeii la educație e ridicol de scurtă. În antichitate, mai ales în Grecia, Egipt, Roma și India, copiii aveau acces la educația de bază, iar femeile aparținând familiilor bogate puteau aprofunda cunoștințele în mai multe domenii. Cu toate că până și la Academia lui Platon din Atena, una dintre singurele studente de sex feminin, Lastheneia, era obligată să se costumeze în bărbat pentru a participa la cursuri.

În Evul Mediu, singura șansă a femeilor la educație era să devină călugărițe, cum a fost de pildă poeta și compozitoarea Hildegard von Bingen, sau curtezane. Interesant de remarcat că, deși educarea femeilor le scotea din norma impusă de biserică - dominată, evident de bărbați - curtezanelor li se pretindea un anumit grad de sofisticare, tocmai spre delectarea publicului masculin.

Dar nici în Europa anilor 1960-1970, situația nu era tocmai roz pentru femei. Până și în Germania Federală a anilor 1960, femeia era total supusă bărbatului, violența domestică fiind considerată de autorități ”o chestiune privată”. Femeile nu aveau voie nici să se angajeze fără semnătura soțului.

Unde e soluția?

Educația, având ca o consecință emanciparea, este cu siguranță un element cheie în eradicarea agresiunii din partea bărbaților. Dar nu e soluția completă. La 2.500 de ani de când o femeie se îmbrăca în bărbat pentru a avea dreptul la privilegii egale, jumătate dintre femeile de pe această planetă nu au libertate de alegere când vine vorba despre propriul corp. Suntem în anul 2019! Și în țări mai dezvoltate, în familii educate sau precare, la locul de muncă, în industria de entertainment, există în continuare femei tratate ca cetățeni de mâna a doua.

Ne-am putea întreba și la ce a ajutat întreaga educație privilegiată a bărbatului, cu o istorie de milenii. Oare filosofia antichității, deschiderea renașterii, epoca modernă, anii de emancipare nu au reușit să pună frână unor instincte ale creierului reptilian (cea mai veche parte a creierului uman, responsabilă, printre altele, cu instinctele primare)? La unii - sau la prea mulți - se pare că nu. Tocmai de aceea, e nevoie de legi clare și de aplicarea lor promptă în toate cazurile de agresiune.

Națiunile Unite încep pe 25 noiembrie o campanie de informare la nivel global, care se va desfășura până pe 10 decembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Omului.