Despărţirea de realitate

E clar că femeia, care, ca ministru al justiţiei, a vârât România în UE aproape de una singură, graţie curajoaselor ei reforme, dăruind, pentru prima dată, independenţă magistraţilor, l-a supărat rău pe premierul plagiator.

Fiindcă Macovei a avut proasta inspiraţie să scoată în evidenţă insignifianţa celui care, în această vară, s-a prefăcut din "micul Titulescu" în "micul Ceauşescu".

În ziarul britanic The Guardian, europarlamentarul român reliefase că nu Ponta e problema, ci partenerul său de la conducerea USL, Crin Antonescu, omul care-l presează pe premier să blocheze revenirea la Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu.

În replică, Ponta se burzuluise la Monica Macovei, jignind-o cu tipica aroganţă a omului care, în afară de-a minţi, de-a fura intelectual şi de-a face ţăndări imaginea ţării sale în lume nu ştie prea multe.

Ponta nu e la prima abatere. Cu rezultate încă şi mai dezastruoase în materie de imagine şi credibilitate proprie, premierul atacase anterior tot ce putea fi atacat.

Înainte de a-şi cere ulterior, spăşit, iertare, promiţând că se face băiat cuminte, Ponta desfiinţase Comisia Europeană, pe Viviane Reding, pe Angela Merkel, pe creştin-democraţii europeni, pe americani şi, în genere, tot ce mişcă, râul, ramul.

Nu-i scăpase din colimator nimic şi nimeni dintre cei ce insistă, undeva în lume, să nu răspundă cu da, să trăiţi, la ordinele proprii, la poruncile preşedintelui interimar, ale lui Ion Iliescu, ale colonelului Dogaru, ale antenelor lui Felix, ale Vocii Rusiei şi ale celor mai diverşi pucişti din USL.

Dimpreună cu postacii care avertizează zilnic, belicos, redacţiile ziarelor independente că „or să vadă ei, americanii, nemţii, Bruxellesul, UE, Comisia, Reding, Curtea Constituţională, DNA, Morar şi Kövesi ce-o să păţească pentru că-l ajută pe Băsescu”, Ponta are mai multe probleme acute.

Prima vizează adecvarea sa şi a partenerilor săi politici la realităţile date. Nu, nu occidentul „e dezinformat”, aşa cum, disperat, încearcă Ponta, Antonescu, Voiculescu şi Iliescu să convingă lumea, ci doar o parte a românilor.

A doua sa problemă e generată de faptul că, în pofida sforţărilor Antenelor, dezinformarea a început să scadă perceptibil şi în România. Din ce în ce mai puţini sunt cetăţenii ţării care se mai lasă aiuriţi şi nu recuză instabilitatea şi modul în care au condus ţara spre dezastru politic, financiar şi economic cei instalaţi la putere acum câteva luni.

Iar a treia, că, alături de ziariştii români şi apuseni care-o susţin, Monica Macovei i-a învins fără drept de apel pe puciştii de la Bucureşti în cursa pentru impunerea interpretării celor petrecute în ţară înainte şi după referendumul din 29 iulie. Graţie lor, „revoluţia borfaşilor” a devenit notorie în toată lumea. Cum e secretul lui Polichinelle că, în România, cleptocraţia a încercat să acapareze controlul asupra justiţiei prin intermediul unei lovituri de stat.

Încât, dacă nu s-ar fi desprins de realitate, aşa cum, pentru un plagiat, a spus cândva adio probităţii sale intelectuale, micul Ceauşescu ar avea toate motivele să aibă cu totul alte griji decât bine-meritata linişte a Monicăi Macovei.