1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Descoperă Europa", la Berlin

Lavinia Piţu16 aprilie 2008

Muzeul Culturilor Europene din Berlin a deschis usile expozitiei “Descopera Europa”. Exponatele sunt impartite pe diverse categorii, numite “cosmosul obiectelor”.

https://p.dw.com/p/Dir9

Acesta este alcătuit din “religie”, “manufacturi” sau “identitate”, scopul fiind de a evidentia multiculturalismul european.Un anumit obiect însă a fascinat sau mai bine zis a socat cel mai mult vizitatorii.

Un ghid de calatorie in limba germana pentru Italia, o haina de blana purtata la biserica de sasii din Transilvania, papusi din Grecia, o palarie de Halloween luata dintr-un Irish Pub berlinez, poze cu Napoleon, motive germane pe o farfurie decorativa din Anglia, sunt obiecte care sugereaza multiculturalismul european, spun povesti despre traditiile continentului, fara a fi legate de un anumit timp sau spatiu.

Vila lui Tarzan

Tot fara legatura cu timpul sau spatiul european cunoscut de noi pana nu demult, sau poate chiar cu cel terestru, se afla "Vila lui Tarzan".

Vila lui Tarzan, alaturi de cateva obiecte din tabla, cum ar fi un turn de casa cu sigla Mercedes in varf, fascineaza, crispeaza, sau socheaza vizitatorii care pana in urma cu cateva secunde savurau linistiti ceea ce se numea multiculturalismul european.

Nu e vorba nici de Edgar Rice Burroughs, creatorul celebrului personaj, nici de Johnny Weissmüller.

Ceea ce lasa vizitatorii si presa fara cuvinte este palatul unui rom înstărit din Huedin, pe acoperisul caruia, intre zecile de turnuri si turnulete, cu alte zeci de modele care mai de care, stralucesc in soare, literele de un metru inaltime, care spun "Vila lui Tarzan".

Intr-o poza alaturata, un domn cu o cravata grea de aur arata mandru catre constructia care ii face cinste. Nu e minunat? Sa nu uitam ca ne aflam la o expozitie in cadrul careia trebuie sa descoperim Europa.

Doamna Beate Wild este directorul muzeului si ne explica, foarte diplomatic:

"Cel putin, dupa normele traditionale, acest stil nu are prea multe in comun cu arhitectura. Se observa ca si specialistii nostri in istoria artei raman neputinciosi in fata acestui fenomen. Este o cu totul alta estetica. Sunt foarte multe stiluri la un loc, acele turnuri, anumite influente arabesti, multe elemente amestecate care se situeaza intre frumos si reprezentanta."

Albumul respectiv, asezat alaturi de turnul de tabla cu sigla Mercedes in varf, se intituleaza "Case tiganesti in estul Europei."

In acest caz insa, estul Europei, dupa cum arata harta constructiilor respective, se limiteaza la Romania si Republica Moldova. Cine stie, poate acesta este mediul perfect pentru o creativitate care atinge limitele delirului si inimaginabilului. Sau un tip de creativitate care atinge buzunare romanesti importante.

In orice caz, pana la sfarsitul lui august, europenii vor avea posibilitatea sa invete la muzeul din Berlin, ceea ce nu stiau despre cultura propriului continent.