DER SPIEGEL – istoria unui succes

DER SPIEGEL este înainte de toate, istoria unui succes deşi cele 6 decenii de existenţă ale celui mai influent hebdomadar german care şi-a făcut un titlu de glorie din jurnalismul investigativ practicat cu consecvenţă şi din refuzul categoric de „a sta la masă cu mai marii zilei” , nu au fost lipsite de episoade dramatice .

Fără să tremure, de 60 de ani revista ţine cetăţenilor Germaniei şi clasei politice, oglinda direct în faţă. Suprafaţa ei reflectă nu imaginea dorită, ideală ci chipul real dezvăluindu-i toate cutele şi imperfecţiunile. DER SPIEGEL a înlocuit un alt hebdomadar intitulat DIESE WOCHE, suprimat acesta din urmă după un an de la apariţie, după publicarea unui articol prea puţin reverenţios la adresa forţelor aliate de ocupaţie.

Istoria Der Spiegel

DER SPIEGEL a văzut lumina zilei la 4 ianuarie 1947. Editorul şi redactorul ei şef a fost Rudolf Augstein, pe-atunci încă foarte tînăr dar deja reputat pentru pana sa ascuţită. El a imprimat publicaţiei inconfundabilul ei stil care a făcut şcoală în jurnalismul german. În 1962 DER SPIEGEL face o dezvăluire considerată iniţial drept trădare de ţară: publică un document secret al Bundeswehrului referitor la manevrele comune NATO din care ar fi rezultat că armata federală nu ar fi dispusă decît condiţionat să se apere.Din ordinul procuraturii sunt percheziţionate birourile redacţiei, cu sediul la Hamburg iar unii redactori între care şi Rudolf Augstein sunt arestaţi.

Redactori anchetaţi

Ancheta judiciară a declanşat proteste în masă, s-au făcut referiri directe la un atac împotriva libertăţii presei, ulterior s-a dovedit că cel care a provocat ancheta şi arestările a fost tocmai Franz Josef Strauss, ministrul apărării la acea vreme. Bănuielile împotriva revistei nu au putut fi dovedite, Strauss a trebuit să demisioneze iar cancelarul Adenauer şi-a văzut prestigiul şifonat în urma scandalului, dar revista a avut de profitat, sporindu-şi renumele şi peste Ocean. „New York Times” scria în 1965:” DER SPIEGEL este vocea profetului care sună în deşert, este la nevoie şi avocatul diavolului în viaţa publică a republicii de la Bonn”.

Ce înseamnă Der Spiegel?

Augstein a fost cel care a imprimat hebdomadarului profilul specific şi orientarea, „în caz de dubiu, spre stînga” numele lui legîndu-se definitiv de titlul şi destinul revistei chiar şi după ce în 1996 s-a retras de la conducerea ei. L-a numit pe Stefan Aust, iniţial moderatorul emisiunii Spiegel TV în locul său.

În ultimii ani revista a devenit ţinta unor critici datorate, nu în ultimă instanţă, şi felului în care Aust înţelege să o conducă: ca şi cum publicaţia ar fi o instituţie economică. DER SPIEGEL are propria editură , un program la televiziune ceea ce-i sporeşte ponderea în peisajul mediatic dar şi influenţa în mediile politice. Dacă deja de la bun început revista nu se rezuma la a dezbate temele de actualitate, impunînd ea noi teme de discuţii şi reflecţii, în ultima vreme se lasă reperată o anume tentă bulevardieră în alegerea unor subiecte. Nu puţini vechi cititori regretă absenţa a ceea ce Augstein, fostul director al revistei, a avut obiceiul să facă săptămînă de săptămînă: să comenteze în fiecare număr, pe larg, un subiect de actualitate.

Un sistem de referinţă

Cu toate acestea şi la cei 60 de ani bătuţi pe muchie, în uriaşa concurenţă ce domneşte acum pe piaţa presei scrise din Germania, DER SPIEGEL rămîne un sistem de referinţă, „un zid protector al democraţiei”, o publicaţie care incită, dă de gîndit dar în primul rînd informează şi reflectă realitatea fără a-i deforma imaginea chiar dacă graficienii şi artiştii plastici care au realizat legendarele coperţi ale revistei au uzat la nevoie şi de virtuţile expresive ale iconografiei pentru a şoca sau măcar trezi unele spirite... la realitate.