Demonstraţii de amploare în Rusia
24 decembrie 2011În prag de Crăciun, formaţiunile de opoziţie din Rusia şi-au manifestat speranţa că zeci de mii de persoane vor participa la noi proteste, care ar urma să aibă loc începând de sâmbătă. La fel ca acum două săptămâni, când în multe oraşe ruseşti oamenii au ieşit în număr mare pe străzi, actualele proteste din Moscova se înndreaptă tot împotriva victoriei partidului lui Vladimir Putin în scrutinul legislativ din 4 decembrie.Demonstranţii susţin că alegerile ar fi fost fraudate.
Putin, contestat
Sâmbătă, încă de la ora locală 14, peste 30 000 de persoane se adunaseră deja în centrul Moscovei pentru a se alătura mitingului opoziţiei, anunţă poliţia rusă într-un comunicat, citat de agenţiile de presă internaţionale. Manifestanţii au adus pancarte cu mesaje în care sunt denunţate fraudele din scrutinul legislativ din 4 decembrie, au declarat martori oculari. Pe pancarte se poate citi "Prohorov este cel mai bun", "Nu-l lăsaţi pe Putin să intre la Kremlin" şi "Hillary, încă îmi aştept banii" - aluzie la acuzaţiile potrivit cărora manifestanţii ar fi fost finanţaţi de Washington. Organizatorii manifestaţiei "Pentru alegeri corecte" spun că la miting participau, sâmbătă, 120.000 de persoane.
Sprijin pentru opoziţie
Organizatorii mitingului, printre care se regăsesc oameni din partidele politice din opoziţie, dar și asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, şi-au manifestat încă de la început dorinţa ca în acest weekend, la demonstraţii să participe cel puţin la fel de multe persoane ca pe 10-11 decembrie. Atunci, numărul oamenilor care şi-au strigat public nemulţumirea privind alegerile a fost între 50 000 şi 80 000 de mii. Primăria Moscovei a autorizat mitingul între orele 14.00 şi 18.00. Este aşteptat să iasă în stradă şi miliardarul Mihail Prohorov, candidat la prezidenţiale, precum şi fostul ministru de finanţe, Aleksei Kudrin.
Opoziţia pare că se bucură inclusiv de sprijinul Consiliului Consultativ pentru Drepturile Omului de la Kremlin, care a denunţat în mod vehement fraudele în alegeri, cerând repetarea scrutinului.
Autor: Vlad Drăghicescu / ag
Redactor: Medana Weident