Democrații lui Biden pierd majoritatea în Camera Reprezentanților | Global | DW | 17.11.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Democrații lui Biden pierd majoritatea în Camera Reprezentanților

Președintele american Joe Biden se va confrunta cu vânturi potrivnice din partea Congresului în a doua jumătate a mandatului său. Republicanii au obținut o majoritate restrânsă în Camera Reprezentanților.

 Camera Reprezentanților

Republicanii câștigă majoritatea în Camera Reprezentanților din SUA

Până acum, alegerile midterms, care au loc la jumătatea mandatului unui președinte american, nu au fost încununate de succes pentru republicanii din opoziție. Deși acest scrutin este în mod tradițional folosit de alegători pentru a pedepsi partidul președintelui, victoria de amploare a republicanilor, dată ca sigură, nu s-a materializat. 

Cum democrații președintelui american Joe Biden au reușit chiar să își apere majoritatea din Senat, schimbarea de putere în Camera Reprezentanților era cu atât mai importantă pentru republicani.

La o săptămână de la alegeri, numărătoarea voturilor și previziunile arată că republicanii au obținut cele 218 locuri necesare pentru a controla Camera. Acest lucru face ca guvernarea să fie mult mai dificilă pentru Biden și pentru Partidul Democrat, dat fiind că numai Camera Reprezentanților poate iniția legislația fiscală și bugetară ori bloca proiectele de lege guvernamentale. 

Având majoritatea în Senatul SUA, democrații pot însă opri inițiativele republicanilor din Camera Reprezentanților. Aceștia din urmă au amenințat deja că vor lansa diverse anchete parlamentare împotriva democraților. De pildă, în ceea ce privește situația de la frontiera cu Mexicul, percheziția FBI a fostului președinte republican Donald Trump sau afacerile fiului lui Biden, Hunter. 

Ei ar putea și să inițieze proceduri de destituire împotriva membrilor cabinetului, făcându-le astfel viața grea lui Biden și administrației sale în următorii doi ani.

Camera Reprezentanților are o pondere specială în materie bugetară. Republicanii au amenințat că vor bloca o creștere a plafonului de îndatorare sau ajutorul financiar pentru Ucraina. Observatorii văd în acest demers un mijloc de a obține concesii din partea democraților în alte probleme. Cu toate acestea, este posibil să devină mai dificil pentru Biden să treacă prin Cameră chiar și astfel de proiecte, de regulă decise în mod bipartizan. 

Nancy Pelosi, înfrântă

Nancy Pelosi

Nancy Pelosi

Liderul grupului republican din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, a fost deja nominalizat de partidul său pentru a candida la puternica funcție de președinte al Camerei Reprezentanților din SUA, succedând-o pe democrata Nancy Pelosi.

Cu toate acestea, el a primit numai 188 de voturi, în timp ce 31 de deputați republicani au votat pentru contracandidatul Andy Biggs (aripa de dreapta). 

Pentru a o înlocui pe democrata Nancy Pelosi la conducerea Camerei în ianuarie, McCarthy are nevoie de o majoritate din întreaga Cameră a Reprezentanților. Reprezentantul republican Don Bacon a declarat că ar fi dispus să colaboreze cu democrații pentru a alege un republican moderat la conducerea Camerei. Această funcție este a treia în ierarhia politică americană, după președinție și vicepreședinție.

Oricum, fără o majoritate în Senat, republicanii nu pot să impună în Congres proiecte de lege privind avortul sau protecția climei, subiecte care contrazic agenda lui Biden. De asemenea, ei nu pot împiedica numirea judecătorilor, ambasadorilor sau funcționarilor guvernamentali. Bilanțul scrutinului de marți este mai bun decât se așteptau democrații înșiși. 

Într-o scrisoare de felicitare adresată lui McCarthy, Biden a subliniat că este pregătit să lucreze cu republicanii din Camera Reprezentanților "pentru a obține rezultate pentru familiile muncitoare". El a spus că alegerile au demonstrat că oamenii au respins violența politică și afirmațiile privind o victorie electorală care i-ar fi fost furată lui Trump.

Toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților și aproximativ o treime din locurile din Senat au fost redistribuite. În plus, în numeroase state au fost ocupate funcțiile importante de guvernator. În numeroase regiuni, numărarea voturilor s-a prelungit din cauza scorurilor foarte apropiate și a particularităților legii electorale din unele state.

Președintele Joe Biden se confruntă cu numeroase probleme interne, printre care inflația și creșterea prețurilor la combustibili - surse puternice de nemulțumire populară. Mai mult, Biden s-a confruntat și cu o scădere importantă a cotei sale de popularitate. Pe acest fundal, analiștii preconizau un val de victorii pentru republicani, concomitent cu o catastrofă electorală pentru democrați.