Democraţia încă n-a învins

În ciuda majorităţii nete pe care au obţinut-o comuniştii în Parlamentul moldovean, Voronin are toate motivele să se teamă de alegerile prezidenţiale. Cu doar 55 de mandate în locul celor 61 de mandate necesare majorităţii absolute, el nu va putea fi reales în interiorul partidului. Pentru a obţine votul majoritar va trebui să negocieze oficial cu opoziţia, admiţând compromisuri neplăcute, sau să recurgă la modalitatea inoficială şi tipic est-europeană, şi anume de a convinge parlamentarii, unul câte unul, să-l voteze.

Acum se va vedea cât de consecvenţi sunt liderii blocului opoziţionist “Moldova Democrată”, într-un moment în care accesul la putere este atât de aproape. “Moldova Democrată” îşi asigurase solemn alegătorii că nu va trăda în nici un caz valorile democraţiei acceptând o alianţă cu partidul comunist. În acelaşi timp, blocul opoziţionist s-a lăsat însă consiliat în campania sa electorală de strategi politologi ruşi, părând să fi intrat sub oblăduirea preşedintelui Putin. Opoziţia a profitat, de asemenea, de apelul regimului autoritar din Transnistria adresat populaţiei de a se prezenta la vot, dar de a nu vota cu partidul lui Voronin. Pe această cale, Rusia şi-a atins în orice caz scopul : de a-l slăbi pe liderul comunist Voronin, şi de a-şi păstra, în acelaşi timp, influenţa în Republica Moldova.

Dar cât de fiabilă este orientarea pro-europeană a lui Vladimir Voronin? Nu este oare, mai degrabă, vorba de o decizie pragmatică de a adopta imaginea reformatorului, decizie determinată de o serie de factori interni şi externi ? Întâlnirile sale, cu puţin timp înaintea alegerilor, cu preşedintele Ucrainei Victor Iuscenko şi cu preşedintele Georgiei Mihail Saakasvili, au ajutat la aplanarea neliniştilor legate de mişcarea revoluţiei portocalii din statele vecine. Turnura sa către UE se datorează apoi în mare măsură şi deteriorării relaţiilor cu Rusia. Trădat de preşedintele Putin înaintea semnării tratatului pentru soluţionarea problemei din Transnistria, prin introducerea în Tratat din partea Moscovei a unor clauze care prevedeau atât recunoaşterea autonomiei Republicii transnistrene, cât şi staţionarea, în continuare, a trupelor ruse pe teritoriul republicii separatiste, Voronin a întors spatele Kremlinului. Dar dacă presiunea internă, în cadrul propriului partid, devine prea mare, apropierea de Rusia l-ar putea atrage din nou. Deoarece mulţi dintre susţinătorii săi nu sprijină de fel recenta sa orientare pro-europeană.

Alte cauze care au determinat atitudinea sa pro-democratică sunt faptul că Moldova este înconjurată de state în curs de reformă. 62% dintre moldoveni doresc aderarea la UE. Iar aproximativ un sfert din populaţie şi-a manifestat personal această opţiune trăind în prezent ilegal pe teritoriul comunitar.

Voronin va trebui să-şi dovedească fermitatea orientării pro-europene, căci UE nu se vrea a fi doar un sprijin economic pentru ţările sărace din Europa, ci şi o comunitate de valori. Astfel, principiile fundamentale ale democraţiei şi libertăţii de expresie vor trebui instaurate şi în Moldova, unde opoziţia este, în continuare, supravegheată, mass-media independentă nu-şi poate exercita influenţa, jurnaliştii prea critici sunt concediaţi iar postul naţional de televiziune serveşte, şi în prezent, intereselor comuniştilor aflaţi la guvernare.

Dar şi UE are datoria de a sprijini ţara pe calea reformei, pentru ca Moldova să poată beneficia de şansele care se ivesc. Semnarea planului comun de acţiune semnalează un nou început al relaţiilor dintre UE şi republica Moldova, care păruse multă vreme uitată de politicienii de la Bruxelles.