Dedesubturile incidentului israeliano-libanez

După schimbul de focuri în cursul căruia a fost ucis un ofiţer israelian, iar altul grav rănit, în timp ce de partea libaneză a frontierei şi-au pierdut viaţa doi militari şi un jurnalist al unui ziar apropiat de gruparea extremistă Hizbullah, autorităţile celor două ţări s-au lansat în acuze reciproce. Oficialităţile de la Beirut i-au acuzat pe israelieni de violare a teritoriului libanez. Reacţia israeliană nu s-a lăsat aşteptată. Ministerul de externe de la Ierusalim a condamnat agresiunea forţelor libaneze afirmând că a încălcat în mod clar prevederile rezoluţiei ONU 1701, care, în 2006, a pus capăt celor 33 de zile de confruntare militară dintre Israel şi Hizbullah.

În cacofonia învinuirilor reciproce adevărul e mai greu de stabilit. Câteva întrebări de bun simţ pot însă lesne clarifica situaţia. Ce făcea armata israeliană la frontiera libaneză? Executa lucrări de întreţinere menite să înlăture vegetaţia din zonă spre a-şi ameliora vizibilitatea. Statul evreu anunţase efectuarea acestor lucrări forţelor Naţiunilor Unite, UNIFIL, cu 6 ore înainte de începerea acţiunii. La rândul lor, căştile albastre dislocate în sudul Libanului informaseră armata libaneză. Armată care, de altfel, a recunoscut că a deschis focul asupra israelienilor, dar, potrivit ei, numai după ce ostaşii evrei ar fi ignorat o solicitare "de a părăsi teritoriul libanez".

În replică, autorităţile de la Ierusalim au difuzat o fotografie aeriană care demonstrează că soldaţii israelieni atacaţi de libanezi se aflau pe teritoriul statului evreu. Între timp, reprezentanţii UNIFIL au confirmat această poziţie.

Ce făcea însă în zonă un jurnalist al unui ziar de propagandă al grupării Hizbullah, organizaţia care susţinută de Iran şi Siria, dispune de singura forţă militară redutabilă din Liban, una care o depăşeşte net pe cea a armatei naţionale? Răspunsul logic la această întrebare se impune de la sine şi susţine poziţia israeliană. Potrivit căreia informaţiile furnizate de israelieni căştilor albastre şi retransmise de UNIFIL armatei libaneze au fost utilizate pentru montarea unei ambuscade anti-israeliene menite să provoace reescaladarea tensiunilor la frontieră.

De ce a avut loc acest incident tocmai acum? Atât Iranul cât şi organizaţiile extremiste şi teroriste pe care le sponsorizează Teheranul în Orientul Mijlociu se află sub o crescândă presiune. Programul nuclear persan a sfârşit prin a alerta şi statele arabe din Golf, care se tem de o proximă bombă atomică iraniană mult mai mult decât de Israel, în măsura în care, odată fabricată, ar schimba din temelii echilibrul de forţe din zonă, în defavoarea părţii arabe.

Concomitent, Hizbullah e acuzată mai nou de un tribunal special al ONU de implicare în asasinarea fostului premier libanez Rafi Hariri, tatăl actualului premier libanez. Până la finele acestui an mai mulţi membri ai grupării extremiste şiite din sudul Libanului urmează să fie traduşi în judecată pentru acest asasinat.

În aceste condiţii atât Teheranul cât şi Hizbullah, care controlează practic întreaga viaţa politică şi economică din Liban, au tot interesul să abată atenţia de la propriile probleme cu restul Comunităţii Internaţionale. În plus, o confruntare cu israelienii are, prin tradiţie, virtutea de a ralia întreaga lume arabă de partea duşmanilor statului evreu.

Or, situaţia din zonă e atât de fragilă, încât asemenea incidente, iscate cu scop tactic, se pot lesne transforma într-un incendiu de proporţii. Ca atare, alarma cancelariilor occidentale, care au cerut ambelor părţi să manifeste maximă reţinere, e pe deplin justificată.

Cu toate acestea, apelurile occidentale par mai degrabă patetice, decât eficiente. Câtă vreme apusul va continua să tolereze prezenţa în sudul Libanului a unei forţe armate de anvergura celei de care dispune Hizbullah, pacea în regiune va continuă să rămână o iluzie.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz