De la sindromul de bâlbâială la scenariul de cutremur (SpotMedia.ro) | România | DW | 13.04.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalţi

De la sindromul de bâlbâială la scenariul de cutremur (SpotMedia.ro)

Nimeni nu se îndoiește că țara are nevoie de capacități noi și de cadre medicale pe măsură. Nu s-a mai construit un spital nou în Capitală cam de o jumătate de secol. Nici în țară situația nu este mai bună.

Un şantier părăsit din capitală

Un şantier părăsit din capitală

În schimb, s-a demolat cea mai încăpătoare clădire spitalicească din oraș, una istorică, Spitalul Brâncovenesc.

Experiența nedorită din nopțile trecute, când evacuarea intempensivă a unui spital a cutremurat opinia publică, demonstrează că sistemul se află la limită, atât în ce privește capacitatea de a prelua noi cazuri, cât și capacitatea personalului medical de a mai rezista la noi presiuni.

Nu îndrăznesc să-mi închipui scenariul când – Doamne ferește! – țara ar fi lovită în plină pandemie de un cutremur major, așa cum a fost în ’77, în ’40, și înaintea acestora, dar niciodată suprapuse cu pandemia.

N-ar apărea necesare dintr-o dată incomparabil mai multe locuri spitalicești decât cele care ne lipsesc în prezent, cu criza COVID? Nu s-ar bloca întreg sistemul?  Nu ne-am pomeni că personalul medical clachează, neputând depăși ceea ce omenește ar deveni imposibil? N-am ajunge la soluții pompieristice ridicole, mult mai disperate, decât evacuarea spitalului „Foișor” în toiul nopții?

În asemenea moment, nici declarațiile politice, nici moțiunile sau protestele de stradă, nimic n-ar fi de folos decât soluțiile, ideile, propunerile concrete, operative și practice, capabile să ușureze suferințele și să salveze vieți.

Iar soluțiile și ideile de la  cine le-am putea aștepta? De la premierul numit politic? De la șefii partidelor aflați la putere? De la liderii Opoziției? De la Parlament? De la Avocatul Poporului? De la Șoșoacă? Firea? Grindeanu?

Am tot respectul pentru funcția acestor demnitari, ei și-au spus totdeauna părerea în momente grele,  dar nu știu să fi venit vreunul vreodată cu o soluție-minune, să spună: „facem asta și suntem salvați, măcar pentru moment”.

Citiţi articolul integral AICI

Vă mai recomandăm