De la plagiat la Roşia Montană

Prim-ministrul Victor Ponta recurge la un contra-atac a cărui forţă de impact e deocamdată nesigură. Acuzat de plagiat de o comisie a Universităţii din Bucureşti, premierul mută accentul luptei politice pe un subiect extrem de sensibil: exploatarea de la Roşia Montană. După ce Comisia de etică a ministerului educaţiei a apreciat că lucrarea de doctorat a premierului nu poate fi acuzată de plagiat, o altă comisie, de data aceasta a Universităţii din Bucureşti, a stabilit contrariul. Totodată Comisia a exprimat cu această ocazie ”serioase dubii privind calitatea actului de coordonare ştiinţifică în cazul analizat". Primul ministru a respins concluziile Comisiei Universităţii din Bucureşti, pe care a acuzat-o de manevre politice, dar, în acest context vulnerabil, avea cu siguranţă nevoie de ceva mai tare.

Într-o postare pe facebook, Victor Ponta a scris următoarele în cursul dimineţii de vineri : ”Aşa cum am promis, vreau desecretizarea contractului de la Roşia Montana. Ştiu că se vor supăra mulţi, ştiu că voi stârni din nou muşuroiul de interese. Sunt curios ce vor mai inventa pentru a crea o nouă diversiune. Am constatat că foarte mulţi sunt total dezinteresaţi să discutăm despre acest contract. După o discuţie cu miniştrii, voi cere direct companiei respective să accepte desecretizarea. Dacă acel contract ajută atât de tare România, n-ar avea nimic de ascuns, nu? Doar i s-a făcut lobby de la cel mai înalt nivel...”

Anunţul acesta arată că fiecare grupare este pregătită să arunce în luptă toate resursele. Despre desecretizarea contractului se vorbeşte de multă vreme, dar autorităţile nu au făcut nimic în acest sens, ba dimpotrivă. Cu mai mulţi ani în urmă, asociaţiile care au susţinut că multe autorizaţii menite să permită exploatarea aurului cu cianuri la Roşia Montană au fost dobândite ilegal, au cerut desecretizarea contractului. Care ar fi cu adevărat interesul statului român într-o exploatare în care deţine ”pe hârtie” 19%, dar în realitate nici 2%? Aceasta este o întrebare importantă, la care responsabilii politici nu au reuşit până acum să dea o explicaţie convingătoare.

Preşedintele Traian Băsescu, un susţinător fervent al proiectului încă din campania electorală din 2009, a dat mereu răspunsuri diferite: a spus că ţara are nevoie de aur pentru a-şi completa rezervele de la Banca Naţională, apoi, după ce specialiştii bancari au dezminţit categoric această ”nevoie”, a afirmat că investiţia în sine ar ajuta România să depăşească criza economică. Nici această versiune nu a rezistat mult, căci în condiţiile unor redevenţe miniere reduse şi a unei cote de participare foarte mici la investiţie, interesul financiar al statului nu părea să fie atât de mare, încât să depăşească dezavantajele mult mai evidente. În fine, după mai multe încercări ratate, preşedintele a părut să adopte o argumentaţie mai puţin contestabilă: el a invocat şomajul ridicat şi necesitatea creării de noi locuri de muncă. Se înţelege uşor că nici acest argument nu pare prea solid câtă vreme compania minieră are nevoie de un număr relativ redus de angajaţi, dintre care profesioniştii cu experienţă ai mineritului de acest tip vor fi recrutaţi în altă parte.

Iată de ce, opinia publică, în ciuda faptului că a fost bombardată ani de zile cu o publicitate favorabilă exploatării, simte nevoia unor explicaţii mai consistente. Există fanatici ecologişti, cu siguranţă, pentru care nicio explicaţie nu este suficientă, dar majoritatea populaţiei româneşti este departe de a nutri profunde sentimente ecologiste şi ar fi, cu siguranţă, receptivă la o argumentaţie mai sinceră.

Bătălia dură se dă între ecologiştii inflexibili de şcoală occidentală şi antreprenorii aspri din aceeaşi arie politică şi culturală (în general americani), majoritatea românească asistând mai mult pasiv şi sceptic la întregul spectacol. Dar refuzul autorităţilor politice locale de a oferi explicaţii transparente a provocat atitudini ostile faţă de această exploatare.

De aceea, postarea prim-ministrului, Victor Ponta, ar putea fi o lovitură. Nimic nu e clar la Roşia Montană, începând cu certificatele de urbanism şi terminând cu nivelul real al participaţiei statului. Deputata europeană, Monica Macovei, susţinea la un moment dat că nici licenţa de exploatare nu este în regulă, căci ar fi expirat de mulţi ani de zile. În opinia fostului ministru al Justiţiei ar fi imposibil ca această exploatare să înceapă, căci ar fi ilegală.

E neclar iarăşi dacă Monica Macovei şi preşedintele suspendat Traian Băsescu au discutat vreodată acest subiect, deşi el este mai mult decât exploziv. Peter Eckstein, de exemplu, a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial în clipa în care devenise evident că dezaprobă susţinerea pe care preşedintele Traian Băsescu o acorda proiectului minier. Preşedintele nu a scăpat în ultimii doi ani nicio ocazie de a milita în favoarea proiectului, el amintind despre necesitatea de a încuraja “mineritul” inclusiv în discursul ţinut în parlament în ziua suspendării sale. O asemenea cerbicie şi consecvenţă pretinde cu siguranţă explicaţii mai ales atunci când, pentru neiniţiaţi, proiectul cu cianuri de la Roşia Montană pare mai curând dezavantajos.

Rămâne de văzut dacă premierul are cu adevărat susţinere în propria alianţă, căci proiectul minier a fost încurajat în ultimii ani de o coaliţie transpartinică din care face parte şi senatorul PSD Toni Greblă, care a citit în Parlament documentul de acuzare împotriva preşedintelui. Nimic nu este clar nici din punct de vedere politic.

În fine, împrejurările şi modalităţile în care se produce solicitarea de desecretizare a contractului de la Roşia Monatană par neobişnuite, dar acest lucru nu invalidează seriozitatea subiectului.