1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De la Năstase la Ridzi

24 iunie 2009

Camera Deputaţilor a închis astăzi cazul Năstase, după ce iniţial se convenise reluarea votului la toamnă.

https://p.dw.com/p/IYF5
Imagine: AP

În linii mari cazul e închis. Parchetul ar mai putea imagina o altă cale de abordare, dar în Parlament, lucrurile par, sub aspect politic, hotărîte.

Majoritatea PNL, PSD, UDMR nu a acceptat ca votul dat iniţial în august 2008 să fie, într-un fel sau altul reluat, indiferent de argumentaţia juridică.

Interese politice şi de afaceri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, iată tot atîtea verigi slabe care au condus pînă la urmă la acest deznodămînt.

PD-L a fost făcut şah mat în aceste zile de reconstituirea unei vechi şi durabile coaliţii, aceea dintre PNL, PSD şi UDMR, care au continuat să-l protejeze pe Adrian Năstase.

În opinia acestor grupuri politice, a vota în favoarea lui Năstase înseamnă a limita puterea preşedintelui Traian Băsescu. E o gîndire îngustă, dar se pare caracteristică politicii de la Bucureşti.

Dar dincolo de acest interes « strategic » al unor partide ca PNL şi UDMR (pentru că PSD este implicat din toate punctele de vedere) există şi un alt mod de a gîndi, unul ascuns, deşi cunoscut de toată lumea : scopul politicii este acela de a face bani, reuşita (politică) se măsoară în averi care se pot cheltui în cele mai frumoase locuri din lume. Iar PD-L nu face excepţie de la acest mod de gîndire.

O dovadă, cel puţin provizorie, o reprezintă chiar Monica Iacob Ridzi. Or, cum să mai pledezi pentru integritate şi pentru aplicarea justiţiei, atunci cînd unul dintre miniştri tăi face exact ceea ce a făcut şi Adrian Năstase ?

Autor:H.P. DW–Bucureşti
Redactor: Rodica Binder