De la Corneliu Coposu la Dan Voiculescu | România | DW | 25.07.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

CEREMONIILE REALITĂȚII

De la Corneliu Coposu la Dan Voiculescu

O serie de condamnați pentru corupție, luare și dare de mită, evaziune fiscală sau spălare de bani au scris cărți pe bandă rulantă în închisorile în care și-au executat sau își execută pedepsele.

Deținuții politici și-au scris poeziile în celulele reci, umede, mucegăite, locuite de șobolani, pe tăblițe de lemn, pe pingele, pe coji de săpun sau pe cîte un petec de ciment, scrijelind cu un vîrf de pietricică sau cu un vîrf de creion versuri cutremurătoare despre singurătate și tortură, despre iubire și credință, despre aceia dintre ei care erau lăsați să moară măcinați de boli și îngropați apoi la adăpostul nopții de gardienii torționari. Printre ei, Corneliu Coposu, Dinu Pillat, Constant Tonegaru, Vasile Voiculescu, Dumitru Bacu, Radu Gyr, Ion Caraion, Nichifor Crainic și încă mulți alții. Pe unii dintre ei istoria i-a reținut pentru trecutul lor ca membri sau ideologi ai Mișcării Legionare (Radu Gyr, Nichifor Crainic), pe alții ca informatori ai Securității  – Ion Caraion, care a turnat sute de personalități din țară și din exil, cu precădere pe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Contextul în care membrii legionari au fost condamnați la ani grei de temniță nu îi spală de trecutul lor vinovat. Istoria reține și vinovăția, dar și suferințele prin care au trecut vinovații, suferințe provocate de regimul totalitar comunist. Am enumerat, printre vinovații fără vină, și cîteva nume pătate de convingerile lor legionare sau de colaborarea cu Securitatea doar pentru a pune față în față creația autentică a deținuților din închisorile comuniste cu compilațiile „științifice“ ale deținuților profitori de bonusuri de libertate din zilele noastre.

Victimele comunismului au reușit să-și păstreze sufletele proaspete, ceea ce din păcate nu au putut face și cu trupurile lor secătuite de foame, de munca silnică istovitoare, de frigul umed al celulelor sau carcerei, de chinurile reeducării. Cuvîntul interior i-a ținut în viață și i-a ajutat să memoreze poeziile pe care nu au apucat să le scrie pe bietele ustensile amintite în închisorile prin care au trecut. Una dintre cele mai frumoase poezii scrise în închisorile comuniste este Rugă, a lui Corneliu Coposu, din care citez aici o strofă: „Răsădește, Doamne, dragostea și crinul/ în ogorul năpădit de ură/ și așterne peste munți de zgură/ liniștea, iertarea și seninul.“

În zilele noastre, o serie de condamnați pentru corupție, luare și dare de mită, evaziune fiscală, însușirea de foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat, spălare de bani, într-un cuvînt pentru hoție, au scris cărți în închisorile în care și-au executat sau își execută pedepsele. Dar nu pentru că ar fi fost excedați de idei pe care nu au apucat să le pună pe hîrtie cînd încă mai furau în libertate, ci pentru că o lege de acum șapte ani a introdus un bonus de libertate pentru gulerele albe din pușcării. Mai exact, legea prevedea că pentru fiecare lucrare științifică scrisă după gratii pușcăriașului i se scădeau 30 de zile din pedeapsă. Așa s-a ajuns ca în perioada 2013-2015 nu mai puțin de 188 de deținuți să scrie și să publice 400 de cărți.

Datele au fost făcute publice de Administrația Națională a Penitenciarelor. Cap de listă este Dan Voiculescu, cel care are în palmares 10 cărți „științifice“ scrise într-un an și jumătate. Titlul uneia dintre producțiile stăpînului Antenelor merită citat: „Omenirea, încotro?“ Iată care era grija deținutului Voiculescu Dan. Drumul României și al românilor îl știa deja, că doar el împreună cu alți securiști și politruci l-a trasat ca la carte, preponderent prin manipularea grosolană săvîrșită prin vocile Antenei 3, care a prostit și prostește milioane de români. În închisoare însă se pare că nu-i dădea pace gîndul încotro se îndreaptă omenirea. Și atunci a scris o carte pentru un bonus de 30 de zile de libertate. Cert este că pentru cele zece cărți scrise, cum spuneam, într-un an și jumătate, i s-a scăzut din pedeapsă aproape un an. Condamnat în 2014 la zece ani de închisoare în dosarul „ICA“ pentru un prejudiciu de 80 de milioane de euro, Voiculescu a fost liberat în 2017, după executarea unei treimi din pedeapsă.

Adrian Năstase, Miron Mitrea, Sorin Ovidiu Vântu, Gigi Becali, Cristian Borcea, Gheorghe Copos, Relu Fenechiu, pentru a enumera doar cîteva dintre numele sonore ale vieții publice și, ulterior, ale închisorilor, toți au beneficiat de legea respectivă. Unele cărți au primit recomandări de la profesori universitari, altele, cum ar fi cele două producții „teologice“ scrise de Becali, de la Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, și de la arhiepiscopul Constanței și Tomisului, ÎPS Teodosie. Cel de-al doilea ierarh, după ce a ținut o slujbă la începutul lunii, în plină pandemie, luat la întrebări de ziariști a răspuns senin: „Lingurița de împărtășanie nu e penală.“ Da, dar poate fi mortală.

De unde se trage oare acest autism moral al unor universitari sau al unor capi ai Bisericii? De ce defilăm senini pe lîngă astfel de fapte, cumetrii contra naturii, care ar trebui să ne trezească la realitate, în fața cărora ar trebui să ne punem întrebări și să căutăm răspunsuri? E o vorbă: „mi-e rușine de rușinea ta“, pe care am uitat-o sau pe care nici nu am știut-o vreodată.

Revenind la producția de carte din pușcării, la un moment dat chiar și legiuitorii s-au gîndit că în cîțiva ani s-ar putea ca editurile să publice pe bandă rulantă maculatură cu banii clientului. Cel mai probabil era vorba aici de bani negri cu care autorii plăteau editurile. Așa stînd lucrurile, în 2016 guvernul a emis o Ordonanță de urgență conform căreia cărțile și inovațiile brevetate (care or fi fost acelea?) nu mai erau cadorisite decît cu scăderea a 20 de zile din pedeapsă, oricîte astfel de producții ar fi comis o persoană condamnată. Aici cercul s-a închis. Scriitorii din pușcării au pus pixurile jos și inflația de cărți s-a oprit. Am fi avut șansa, oribilă, să asistăm la punerea pe picioare a unei uniuni a scriitorilor din închisori. Cu președinte, consiliu de conducere și toate cele.

Să nu ne mire dacă o istorie a literaturii postcomuniste, scrisă de un fiștecine, va reține pentru eternitate compilații ale unor pușcăriași care au profitat de o lege fără de lege pentru a-și scurta pedepsele executate după gratii.