De la carismă la dictatura maselor | România | DW | 20.11.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Ceremoniile realităţii

De la carismă la dictatura maselor

Lumea trebuie ferită de politicienii cu carismă, pe care adulația maselor îi naște și îi ridică la vîrful puterii pentru a deveni apoi dictatori.

Cele zece luni de pandemie au scos la iveală o serie de tare ale societății, consemnate mai ales pe rețelele de socializare, dar exprimate și la lumina zilei. Mitingurile împotriva măsurilor impuse de autorități împotriva răspîndirii virusului și a creșterii numărului de morți – moartea a devenit obiect de statistică – , scenarita, neîncrederea în medici, coruperea empatiei, atîta cîtă este, față de liderii de opinie sau față de cei apropiați, nerespectarea măsurilor de siguranță cu riscul de a-i pune și pe ceilalți în pericol, toate acestea se traduc nu doar în inconștiență, ci și în zicerea neaoșă „ce-o fi o fi.“ Lipsa altruismului, a toleranței, a empatiei, într-un cuvînt a spiritului civic, comunitar, se arată în întreaga ei infirmitate.

Potrivit unui sondaj IRES din februarie anul trecut, românii au cea mai mare intoleranță față homosexuali, romi, imigranți, persoane infectate cu HIV, față de cei de altă religie, de maghiari și evrei. Aceasta se manifestă în cea mai mare măsură față de homosexuali, în proporție de 74%, apoi față de romi – 72%, de imigranți –  69%, de maghiari – 58%, de persoanele de altă religie decît cea ortodoxă – 58%, iar față de evrei – 46%.

Acești indicatori ai intoleranței majorității față de minorități ne duce cu gîndul la „Cine nu e cu noi e împotriva noastră.“ Democrația, care implică profund valorile enunțate, nu se împarte exact pe cap de locuitor. Altfel spus, trăim într-un fel de democrație de salon ori de garsonieră unde empatia, toleranța, altruismul, încrederea în celălalt, respectul față de cel care nu e ca noi lipsesc. Spiritul comunitar se traduce în esență prin „dăruind vei dobîndi.“ Așa s-au născut democrațiile occidentale, care au rezistat timpului și timpurilor tocmai prin cultivarea acestor valori.

Idolii maselor

După decembrie ’89, marea masă a românilor a avut nevoie de un tătuc și l-au adoptat pe Iliescu. Mulți dintre ei îl avuseseră pe Ceaușescu, astfel că nu au făcut decît un transfer de nume. Au aterizat nu pe tărîmul făgăduinței, adică acolo de unde am fi putut da un alt curs istoriei care să ne apropie de Europa, ci în zloata mișunînd de foști activiști comuniști, securiști, oportuniști, impostori, arhangheli ai banilor murdari, naționaliști extremiști. Au găsit în fostul lider fesenist pe singurul politician cu carismă din ultimii treizeci de ani. Dacă nu l-ar fi găsit în persoana celui care a făcut cel mai mare rău României, l-ar fi creat. Construiți pe calapodul regimului totalitar, revărsîndu-și ura pe intelectuali și în general pe semenii cu discernămînt, captivii maselor ne-au mutilat viitorul pe care tot încercăm să-l direcționăm spre matca normalității. Va mai trece mult timp pînă vom ajunge acolo.

Nevoia de tătuc a rămas. Nu avem politicieni cu carismă, drept pentru care marea parte a maselor votează răul cel mai mic. Nu realizăm însă cît de nocivi sînt liderii carismatici. Secolul trecut a fost marcat de dictatorii care au ucis sute de milioane de oameni. Numai bilanțul crimelor din fostele regimuri comuniste numără peste o sută de milioane de morți. Holocaustul a făcut unsprezece milioane de victime, dintre care jumătate au fost evrei. Peste un milion de copii au fost uciși de regimul lui Hitler. În timpul dictaturii lui Stalin și-au pierdut viața douăzeci de milioane de suflete. Lagărele de concentrare, închisorile politice, Holocaustul, gropile comune, torționarii, toate au fost crime împotriva umanității ale liderilor politici carismatici adulați de mase și care au devenit ulterior dictatori.

Închisorile politice din timpul regimului comunist din România au făcut sute de mii de victime. Cîteva mii dintre deținuții politici nu s-au mai întors acasă. Încă și acum se mai descoperă gropile comune în care au fost aruncați. Reeducarea a frînt pentru totdeauna destine, iar atrocitățile la care au fost supuși deținuții de colegii de celulă, pentru ca la rîndul lor să le aplice, au fost cel mai diabolic experiment al dictaturii comuniste. Cei mai mulți dintre deținuții politici care au trecut prin reeducare au rămas mutilați pe viață.

Lumea trebuie ferită de politicienii cu carismă, pe care adulația maselor îi naște și îi ridică la vîrful puterii pentru a deveni ulterior dictatori. Democrațiile occidentale care au trecut proba timpului și a timpurilor nu s-au clădit în fața tribunelor ocupate de descreierați. În locul liderilor carismatici a căror trăsătură esențială e demagogia trebuie să se desprindă din clasa politică lideri care să empatizeze cu societatea. Mai exact, cu motorul societății. Democrația se învață, pe cînd nevoia maselor de un tătuc naște monștri.

Carisma nu e același lucru cu empatia. Corneliu Coposu, de pildă, nu a fost un lider carismatic, ci unul empatic. Învățător și ascultător în aceeași măsură. De aceea masele nu numai că nu l-au creditat, ci l-au și hulit. Fostul lider țărănist a fost un patriot, iar nu un naționalist demagog de factura lui C.V. Tudor ori a lui Iliescu.

Pînă cînd românii nu vor învăța din mers spiritul comunitar, care este rezultatul în primul rînd al toleranței, altruismului și empatiei, vom trăi în continuare relaxați într-o democrație de salon ori de garsonieră. Au trecut treizeci de ani postdecembriști și încă nu am făcut primul pas.